Popoarele germanice sau triburile germanice sunt un grup istoric de popoare care pot fi considerate “cu adevarat europene”. Originea lor a fost europeana chiar daca sunt considerati prin limba ca indo-europeni. Există diferite etimologii pentru cuvântul "germani". Ca adjectiv, el este pluralul adjectivului "germanus" (de la "germen" ("sămânţă"), care are sensul de "înrudit" sau “vecin”. Ca etnonim, acest cuvânt este atestat pentru prima oară în anul 223 î.Hr., în inscripţia "Fasti Capotolini", De Galleis Insvbribus Et Germ, unde ar putea pur şi simplu să se refere la popoare "înrudite" sau vecine cu galii. Dacă substantivul ulterior "Germani" provine din acest cuvânt, s-ar putea ca el să vină de la faptul că romanii vedeau triburile germanice ca aliaţi ai celţilor sau ca vecini ai celtilor.

Traducerea termenului in “vecin” ar putea fi bazata pe traducerile din diferite dialecte celtice. De exemplu, in irlandeza gair in galica velşa ger. Toate aceste traduceri isi au radacina in proto-indo-europenele khar-, kher-, ghar- care au fost la baza cuvantului “apropiat” , vecin si in greaca veche inferior (chereion). Gasim aceasta radacina semantica pana la hitiţi. Probabil ca germanii s-au auto definit (endonim) ca Suebi, nume care probabil a precedat numele de germani in latina, intrand in original si devenind mai tarziu swē-ba / subo, adica inferior. Germanii denumeau pe toti care nu erau gemani walha (de aici vine si vlah/s dar si Wales, Welsh, Cornwall, Walloons). Cam prin secolul al V-lea intra in limbaj sinonimul la germani, teutonicus (teuton) care provine de la latina vulgara a evului mediu (vulgate). Cuvantul, care desemneaza astazi pe germani, deutsch provine de la germana veche "diutisc" (diot – om /oameni).
In primul secol d.Hr, Tacitus ii clasifica pe germani in 4 grupe distincte: (1) Osterionii - germanii de la Oder la Vistula; (2) Istveonii - cei care locuia in regiunea Rinului de jos; (3) Irminonii - cei care locuiau pe malurile Elbei si (4) Ingevonii - ce care locuiau in Iutland – Danemarca.

Popoarele germanice s-au răspândit în Europa în timpul Antichităţii Târzii şi al Evului Mediu Timpuriu. Limbile germanice au devenit dominante de-a lungul graniţelor romane (Austria, Germania, Olanda şi Anglia), însă în restul provinciilor romane apusene, imigranţii germani au adoptat dialecte latine. În plus, toate popoarele germanice s-au convertit la creştinism si au jucat un rol important în trecerea de la Imperiul Roman la Europa Medievală.

Mai multe despre fiecare in parte in postarile viitoare.