Alchimia – 2 / Mai mare decat Celsus

Paracelsus, inseamna mai mare decat Celsus, Celsus fiind medic-enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor şi Cicero al medicinei. Putini isi aduc aminte astazi de Celsus, mult mai mulţi stiu cel puţin cam cu ce s-a ocupat Paracelsus. Pe numele lui adevarat, Phillip von Hohenheim (1493 – 1541) a devenit in timp Theophrastus Philippus Aureolus Bombastus von Hohenheim (aproape fel de multe nume ca si Tariceanu). Tatăl lui Paracelsus, a fost alchimist şi medic, iar Paracelsus a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină de la el. La 16 ani reuseste sa intre la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine titul de farmacist (apoteker). Paracelsus are norocul de a fi instruit in ale “religiei” de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526, autorul unei lucrari epocale De Laude Scriptorum – “Spre Lauda scribilori-scriitorilor”), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Alchimia - 1


Nu se poate trece peste gnosticism si manifestarea lui hermetica, daca nu vorbim putin despre Alchimie. Perceptia populara ar fi ca aceasta pseudo-stiinta s-ar ocupa cu posibilitatatea transformarii metalelor ordinare in metale pretioase, adica luam sa zicem plumb si-l transformam in aur. Adevarat si nu prea, pentru ca achimia se ocupa de multe transformari, unul fiind si de acest fel. Alchimia este in primul rand teoretica si contine o perspectiva filozofica prin care sunt urmarite doua concepte de baza; primul este gasirea unui adevar ultimativ asupra lumii si existentei umane si al doilea posibilitatea imortalitatii speciei umane sau cel putin a unor "exemplare" din aceasta specie. Daca academicii de tot soiul nu cad la pace in legatura cu locul nasterii acestei proto-stiinte /filozofii (ca sa ma exprim galant), ei bine nici macar nu exista o singura explicatie etimologica a acestui termen. Un singur lucru este clar: el a intrat in limbile europene din franceza medievala (alkemie), fiind importat din limba araba - al-himma sau ebraica al-himia.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Sincretismul este Normalitatea Umana


Nu este un secret (si mai toate postarile mele stau ca marturie) ca sunt adeptul proceselor culturale, sociale, religioase sau politice create prin combinatia traditiilor diferite, adica a proceselor sincretice. Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata care este etimologia acestui termen (sincretism), probabil ca nu. Acest cuvant/termen are una din cele mai "grozave" etimologii posibile. Sincretism = "La fel ca si Creta". Plutarch, in primul secol dupa Cristos se foloseste de acest termen in tratatul lui, Moralia (versurile 490 a si b). Syn-kretismos, ("la fel ca si Creta") sta la baza culturii Elene si prin ea sta direct la baza culturii occidentale. Exemplul lui Plutarh era conectat la aliantele intre orasele Cretane in fata primejdiilor exterioare, adica sincretism politic. Erasmus a dezvoltat termenul in a descrie un fenomen de unitate spirituala, in contrast cu optiunile initiale (Adagia - 1.1.11 Syncretismus).
Sincretismul a reusit sa ne conduca spre fenomene culturale pe care nu le credeam posibile si care totusi s-au produs si au devenit parte din obisnuinta noastra. O mare parte din frumoasele noastre sarbatori s-au infiltrat in crestinism din preistoria pagana, vocabularul limbii romane este o proba a sincretismului lingvistic, avem sinonime din limbi diferite care reprezinta aceeasi notiune.

Am inceput aceste postari "proto" Europene, de la locul unde trebuia sa incepem, din Creta. Am citit despre Linear A, care prin sincretismul micenian a devenit Linear B. Linear B a primit de la Fenicieni completarea lingvistica necesara pentru a deveni alfabetul grec. Doua sincrezii una pan-egeana si a doua semito(fenicieni)-indo-europeana (greci) au dat Europei un stil de a se exprima si a creat istoria culturala si stiintifica a Europei. Alte sincrezii au creat toate religiile importante ale omenirii. Evreii au preluat traditiile primare ale primordialului religios sumerian-amorit-akkadian si au "descoperit" divinitatea absoluta "El-Yahve", au scris revelatia transformand-o in Cartea-Cartilor – Biblia.

Legalismul neimpacuitor al religiei iudaice nu a putut transforma aceasta religie intr-o religie a tuturor oamenilor; o noua revelatie, cea a lui Iisus a largit cercul uman introducand in trei secole toata civilizatia occidentala in aceasta religie sincretica. Curente alternative au adus in zilele noastre alte sincrezii antice mai mult sau mai putin valoroase, despre care am vorbit in postarile de pana acum (gnosticismul, neoplatonismul, hermetismul).

Vom continua postarile in acesta directie, dezvoltand ideea care sustine ca normalitatea poate fi produsa numai de sincretismul cultural, social si politic care pana la urma se vor reflecta in conditia umana a viitorului. Soarta ne-a rezervat un singur viitor, vom trai impreuna sau vom pieri impreuna.

“De trei ori foarte mare”


Nu putem discuta despre gnosticism si neoplatonism fara a aminti personajul "de trei ori foarte mare", adica pe Hermes Trismegistos. Trismegistos s-a "nascut" in secolul al doilea i.Hr., desi primele documente din asa numitul Corpus Hermetic (Corpus Hermeticum) sunt datate pe la inceputul secolului al II-lea d.Hr. Cine este acest personaj? (care pe mine personal ma amuza enorm). Trismegistos este o sincrezie elenistica din perioada in care Egiptul a fost guvernat de dinastia Ptolomeica. Acea perioada infloritoare, in care era clar ca zilele politeismului erau numarate, o populatia orientala, pagana si elenizata avea nevoie de un simbol monoteist intr-un fel acceptabil si asemanator cu Mesia Crestinilor. Religiile misterioase, (misterice) cu Simon Magul, Apollonius din Tyana, Isis (Romana) sau Mitra aveau mare succes in aceasta lume cu o istorie pe terminate si in asteptarea uneia noi.


Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld