Imperiul Bizantin – 8 / Iustinian

Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, născut în 482 în satul Tauresium, lângă Justiniana Prima, era nepotul împăratului Iustin I. Flavius Petrus Sabbatius Justinianus va fi cunoscut in istorie ca Iustinian I-ul, zis "cel Mare", împărat al Imperiului Bizantin in în perioada 527 – 565 d.Hr. Dorinta lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman prin unirea celor două imperii, de apus şi de răsărit. A reuşit în parte prin generalul său Belisarie (Belisarius) care a cucerit Peninsula Italică şi nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar şi financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie şi încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a disturs planurile lui Iustinian.

Răscoala Nika din Constantinopol a zguduit domnia lui Iustinian. Opozanţii lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situaţia ca şi pierdută, soţia sa, împărătesa Teodora, o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltaţii şi prin atacul surprinzător al lui Belisarius cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltaţii, răscoala a fost strivită.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Împăratul Iustinian a realizat Codex şi Pandectae, pentru a restructura Dreptul roman, un set de cincizeci de cărţi care au fost terminate în 533. Împăratul a ordonat de asemenea producerea unui manual, Iustiniani Institutiones (Manualul iustinian), la începutul anilor 530. S-a încercat învăţarea studenţilor la drept cu Dreptul roman, prin acest manual de doar patru cărţi. Munca lui Iustinian a fost terminată de Digeste, Instituţiile şi Codexul fiind o parte din Corpus Juris Civilis. Acesta a fost denumit cel mai copiat cod scris vreodată, aflându-se pe masa de studiu a studenţiilor de la drept din ţările ce foloseau Codul Civil până în secolul XVI.

.In postarea viitoare vom siscuta despre celebra Sfanta Sofia care a fost reconstruita in timpul lui si aluat forma actuala.

Imperiul Roman intre Apus si Rasarit - Conflictul Licinius (2)

Relaţiile dintre cei doi împăraţi au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanşează un prim război civil. Constantin obţine o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înţelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licnius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu excepţia Traciei, păatrându-şi însă poziţia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunţat numirea a trei caesari: fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni şi fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an şi 8 luni. După 320, Licinius sprijinit de cercuri păgâne din Orient, iniţiază o politică anticreştină, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de poziţiile bisericii creştine. În noul război civil care izbucneşte în 324, Licinius este infrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (3 iulie) şi Chrysopolis în Asia Mica (26 septembrie), este capturat şi executat anul următor la Tesalonic.

Imperiul este reunificat şi supus autorităţii unui unic împărat, situaţie nemaiîntâlnită din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pământ al divinităţii unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creştin. Principiul adopţiunii este înlocuit cu cel al eredităţii dinastice. Constantin a continuat şi a desăvârşit toate reformele iniţiate de împăratul Diocleţian. Numărul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze şi 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia şi Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului - care era bazată pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniţă (limitanei) şi trupe de campanie (comitatenses). Din iniţiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava şi Oescus, un pod peste Dunare, care reflectă importanţa dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de împăratul Aurelian). Acum Constantin şi-a adăugat şi titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creştine, care pune bazele dogmatice şi canonice ale noii religii.

Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul şi de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraş, mutându-le cu circa 4 km în afară şi mărind cam de 4 ori suprafaţa sa. Noul oraş a devenit un centru al creştinismului, reşedinţa unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Romă" a moştenit instituţiile politice ale vechii Rome, dar şi tradiţii culturale ale Răsăritului grec. Construirea şi popularea noului oraş s-au desfăşurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca şi Roma, oraşul e construit pe 7 coline şi împărţit în 14 districte administrative.

Există şi aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) şi nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început şi construcţia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înţelepciune) şi Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunţau lumii evenimentul.

Imperiul Roman intre Apus si Rasarit - Conflictul Licinius (1)

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (272 – 337), cunoscut in istorie sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a domnit între 306 şi 337. Născut la Naissus, în provincia Moesia Superior (astăzi, oraşul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul împărat Constanţiu I) şi al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în est, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmaţiei. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.

La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Diocleţian şi Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanţiu I, la Eburacum (astăzi, York), în Britannia (306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului şi îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea şi a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxenţiu, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condiţiile destrămării tetrarhiei, la conferinţa de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. În înţelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forţele lui Maxentius la Turin, Verona şi în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius îşi găseşte moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius

Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. ca. 250 - d. 325) a fost împărat roman din 308 până în 324. Licinius s-a născut în Moesia Superior, într-o familie de ţărani originari din Dacia. A îmbrăţişat cariera militară şi a ajuns să fie un favorit al lui Galerius. Licinius a fost proclamat augustus al Occidentului la conferinţa de la Carnuntum (în Pannonia, la 40 km est de Vindobona) din noiembrie 308. După moartea lui Galerius (311), Licinius ocupă proviincile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare, alianţă întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanţia, sora acestuia, în martie 313, la Mediolanum. În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împăraţi, se promulgă edictul prin care creştinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale deţinute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient. Noul conflict cu Constantin cel Mare, soldat în 316 cu un prim război civil între cei doi împăraţi, va fi temporat atenuat în urma păcii de compromis încheiate.  Înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) şi Chrysopolis în Asia Mica (septembrie), cu flota distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius este făcut prizonier şi executat în anul următor la Tesalonic.

Imperiul Roman de Apus - 2 / Tetrarhia

Tetrarhia (de la grecescul tetra, patru şi arhos, şef) este un sistem de guvernare şi de administrare a Imperiului, conceput de Diocleţian, în 293. Imperiul a fost condus de doi auguşti (Diocleţian la Nicomedia, Anatolia, şi Maximian la Milano in nordul Italiei) şi doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, şi Constantin Chlorus, la Treviso). Însă, între ei, exista o ierarhie. Diocleţian îi domina pe colegii săi, şi fiecare cezar trebuia să fie succesorul augustului său. În 286, prin crearea tetrarhiei, Diocleţian i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august şi l-a numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părţi şi a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniştea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) şi Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguşti s-au retras şi au fost înlocuiţi de Cezarii lor respectivi.

Diocleţian credea că rezolvă astfel dificultăţile administrative şi judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur împărat şi o singură administraţie: tetrarhia îi părea că trebuie să asigure permanenţa, eficienţa şi unitatea puterii imperiale. Dar sistemul nu a supravieţuit creatorului său: după abdicarea lui Diocleţian, în 305, el s-a deteriorat rapid, ducând la anarhie şi la războaie civile, care nu vor înceta decât în 312, o dată cu victoria lui Constantin asupra rivalilor săi.

Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniştite pentru restul Crizei din secolul al III-lea, deşi între moartea lui Aurelian din 275 şi accederea la domnie a lui Diocleţian zece ani mai târziu cel puţin opt împăraţi sau succesori la tron au fost ucişi, mulţi asasinaţi de către propriile trupe.

Imperiul Roman de Apus - 1 / Inceputuri

Roma şi Peninsula Italică au început să sufere o încetinire economică pe măsură ce industriile şi banii au început să se migreze spre provinciile romane. Până la începutul secolului al II-lea, stagnarea economică din Italia s-a reflectat prin împăraţii născuţi în provincii, cum ar fi Traian şi Hadrian. Problemele economice a crescut în forţă şi frecvenţă.

Începând cu 235, de la asasinarea împăratului Alexandru Severus, Imperiul Roman s-a scufundat într-o perioadă de 50 de ani de război civil, cunoscut azi drept Criza din secolul al III-lea. Naşterea dinstiei belicoase sasanide în Parţia a reprezentat o ameninţare majoră pentru Roma în est. Demonstrând pericolul crescut, împăratul Valerian a fost capturat de Shapur I în 259. Cel mai mare fiu al lui şi moştenitor-aparent, Gallienus, a reuşit să obţină domnia şi a pornit lupta pe frontiera de est. Fiul lui Gallienus, Saloninus şi prefectul pretorian Silvanus îşi aveau reşedinţa în Colonia Agrippina (modernul Köln) pentru a consolida loialitatea legiunilor locale. Totuşi, Marcus Cassianius Latinius Postumus, guvernatorul local al provinciilor germane, s-a răzvrătit; asaltul lui asupra Coloniei Agrippina a dus la moartea lui Saloninus şi a prefectului. În confuzia care a urmat, un stat independent, cunoscut ca Imperiul Gallic, a apărut.

Capitala acestuia era Augusta Treverorum (Trierul de astăzi) şi şi-a extins rapid controlul asupra provinciilor germane şi gallice şi peste toată Hispania şi Britannia. Avea propriul senat iar o listă parţială a consulilor săi încă mai supravieţuieşte. A menţinut religia romană, limba şi cultura şi a fost mult mai preocupat cu lupta împotriva triburilor germanice decât împotriva altor romani. Cu toate acestea, în timpul domniei lui Claudius Gothicus (268-270), mari teritorii ale Imperiului Gallic au fost restaurate conducerii romane.

În aproximativ acelaşi timp, provinciile de est au fost integrate în Imperiul Palmyrei sau Imperiul Palmyrez, sub conducerea reginei Zenobia.

În 272, împăratul Aurelian a reuşit în sfârşit să supună Palmyra şi să revendice teritoriul acesteia în numele Imperiului. Cu estul asigurat, el şi-a întors atenţia înspre vest, ocupând Imperiul Gallic un an mai târziu. Datorită unei înţelegeri secrete dintre Aurelian şi împăratul gallic Tetricus I şi fiul său Tetricus al II-lea, armata gallică a fost învinsă rapid. În schimb, Aurelian le-a cruţat vieţile şi le-a oferit celor doi foşti rebeli poziţii importante în Italia.

Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniştite pentru restul Crizei din secolul al III-lea, deşi între moartea lui Aurelian din 275 şi accederea la domnie a lui Diocleţian zece ani mai târziu cel puţin opt împăraţi sau succesori la tron au fost ucişi, mulţi asasinaţi de către propriile trupe.

Sub Diocleţian, diviziunea politică a Imperiului Roman a început. În 286, prin crearea tetrarhiei, i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august şi l-a numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părţi şi a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniştea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) şi Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguşti s-au retras şi au fost înlocuiţi de Cezarii lor respectivi.