Ca si Hunii, Pecenegii au fost gazduiti pe aceste meleaguri si vrem sau nu fac parte din etnogeneza poporului roman. Ca si hunii, pecenegii sunt un popor care si-a inceput migratia dinspre Asia centrala spre Europa de est. Pecenegii (lat. bisseni sau pacinacae), au fost un popor nomad, de origina turcica, care in veacul al IX-lea au populat nordul Mării Negre, iar în secolele XI-XII au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă, din sursele bizantine, au fost cunoscuţi ca Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler sau pacanak. Etimologia numelui este bazata probabil pe cuvantul "bajanak", care poate insemna de la inrudit, aliat, pana la cumnat.

Printre putinele surse primare pe care le avem despre pecenegi, cea mai importanta ar fi “De administrando imperio”, scrisa de împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (905 - 959) - nu cine stie ce imparat, dar un bun istoric. Profirogenetul ne povesteste ca: “Pecinegii erau opopulaţie nomadă, care se deplasa în funcţie de ploi şi de locurile de păşunat” şi că erau bogaţi de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale şi a negoţului de sclavi, blănuri şi ceară. Tot din scrierile lui aflam ca în jurul anului 950, teritoriile pecenege se întindeau de la Siret sau chiar de dincolo de Carpaţii orientali pe o distanţă de parcurs de patru zile de Tourkias (Ungaria). Teritoriul lor, supranumit Patzinakia, era împărţit în opt provincii cu acelaşi număr de principi (hani): Iavdiertim (la Nistru), Kuartsitsur, (Kabukşîn)gila (la Prut), Sirukalpeis (la Doneţ), Borotalmat (la Don), Charavon (la Nipru şi Bug), Giazichopon (la Dunăre), Vulatsopon (la Don). Numele propriu zis al tribului (a doua parte) este contopit cu numele unui şef: Iavdi, Kuartsi, Siru, Boro, Chara, Giazi, Vula.
Porfirogenetul menţionează că pecenegii din trei „provincii” (trei triburi) erau supranumiţi Kangar, fiind mai viteji şi de obârşie mai aleasă decât ceilalţi. Denumirea fusese atestată anterior si nu constituie o apariţie singulară, fiind atestată anterior de cronicarul armean Lazar Parpeci la finele secolului al V-lea şi de două martirologii siriene din secolul al VI-lea.

O revolta a pecenegilor impotriva Imperiului Bizantin este semnalata de un cronicar arab Marzawi in lucrarea lui Kitab al-masalik wa'l-mamalik (Cartea drumurilor şi regatelor”) care scrie despre o rascoala din 1078 a pecenegilor Tatos, Seslav şi Satza (Sacea), cel mai probabil în sudul Dobrogei şi în Teleorman. Legat de istoria celor trei şefi pecenegi, a existat o teorie, oficializată pentru o perioadă, teoria primelor formaţiuni statale româneşti, teorie elaborată de Nicolae Iorga şi N. Bănescu, dar dovedită departe de a fi adevarata.