Barbarii – 8 / Popoarele Germanice – Goţii

Goţii (Gotă: "Gutans") au fost un popor germanic, conform lui Jordanes in lucrarea "De origine actibusque getarum". Jordanes afirma ca goţii pe care el îi confunda cu geţi au părăsit Scandinavia, s-au aşezat în apropiere de gurile Vistulei (astăzi în Polonia), şi, în secolele III şi IV, s-au aşezat în Sciţia, Dacia şi părţi din Moesia şi Asia Mică. În secolele al III-lea şi al IV-lea, au reprezentat o mare problemă pentru Imperiul Roman, începand cu momentul alungării lui Aurelianus din Dacia. În secolele V şi VI ei s-au împărţit în vizigoţi (goţii de vest) şi ostrogoţi (goţii de est), şi au fondat state succesoare puternice ale Imperiului Roman din peninsula Italică şi în peninsula Iberică. Conform lui Jordanes, goţii provin din Scandinavia (Scandza), mai precis Gotland (probabil Götaland din Suedia de astăzi). Ei s-au separat de triburile înrudite, gutar (gotlanderi) şi poate "götar" (numiţi "gautigoţi" şi "Ostrogoţi" de Jordanes), care sunt uneori incluşi în termenul "goţi" în secolul I (dar Gutasaga lasă deschisă posibilitatea contactului prelungit). Ei au migrat către sud-est de-a lungul Vistulei în secolul III ("Gothiscandza" lui Jordanes; Cultura Wielbark), aşezându-se în Sciţia, pe care au numit-o Oium ("Ţara apelor"), din secolul al III-lea (Cultura Cerniakov). După relatarea legendară Hervarar Saga, capitala acestui regat era Árheimar, pe Nipru.
În secolul III, goţii s-au împărţit în cel puţin 2 grupuri, tervingii şi greuthungii. Tervingii au fost la originea uneia din primele mari invazii "barbare" a Imperiului Roman în 263. Un an mai târziu, au suferit o înfrângere zdrobitoare la la Naissus şi au fost împinşi peste Dunăre până în 271. Acest grup s-a aşezat la nord de râu şi a stabilit un regat independent pe locul fostei provincii romane Dacia.

Atât greutungii cât şi tervingii au fost puternic romanizaţi în secolul al IV-lea ca urmare a comerţului cu bizantinii şi a legăturilor militare cu aceştia. În această perioadă ei s-au convertit la crestinismul arian. Începând cu 370, hunii au început să preseze regatul ostrogot, şi, ca urmare, regele terving, Fritigern a cerut împăratului roman Valens, în 376, permisiunea de a se aşeza pe malul sudic al DunăreaDunării. Valens le-a permis să traverseze fluviul, probabil pe la fortăreaţa Durostorum, dar ca urmare a unei revolte a izbucnit un război ce s-a terminat cu moartea împăratului în Bătălia de la Adrianopol.
Între timp, ostrogoţii s-au eliberat de sub stăpânirea hună după Bătălia de la Nedao din 454. Începând cu 488, regele Teoderic cel Mare a cucerit întreaga Italie. Regele Teodoric cel Mare i-a unit pentru scurt timp pe goţi când a devenit regent al regatului vizigot în urma morţii lui Alaric al II-lea în Bătălia de la Vouillé în 507. Regatul ostrogot a rămas până în 553 sub Teia, când Italia a fost pentru scurt timp din nou ocupată de bizantini, până la cucerirea longobardă în 568. Regatul vizigot a rezistat mai mult, până în 711 sub Roderic, când a cedat în faţa invaziei islamice-umayyade a Andaluziei.

Despre goţii de est, ostrogoţii si cei de vest, vizigoţii in postarea de maine.

11 comentarii
  1. gabhry_el a spus:

    nu mai e "retragere" aureliană?
    e "alungare"?
    de către cine? de goţi?
    şi dacii noştri mîndri unde erau?
    sau i-au alungat împreună? LOL


  2. Anonim a spus:

    Mi- a placut enorm. Cand scrii despre avari si cumani?
    Imi plac barbarii mai ales ca am descoperit de ceva vreme ca nu prea erau barbari, nici macar hunii.


  3. Theophyle a spus:

    gabhry_el salut, Istoria este mult mai putin romantica decat miturile nationale. Romanii pot fi la fel de mandri pe Cumani care sunt de facto adevaratii intemeietori a entitatii statale care este astazi Romania.


  4. Theophyle a spus:

    @tog nu ma las pana nu povestesc toata istoria "barbarilor" asa cum o stiu eu, fi fara grija le vine si lor randul :)


  5. Richard a spus:

    Darimi istoria oficiala, ntz, ntz. Poemul meu favorit se numeste Waiting for the Barbarians, Constantin Cavafy :).


  6. Anonim a spus:

    maya

    Theo-Phyl
    :)

    Cind s-au asezat in Dacia gotii (sec.III) au "dat"
    peste geto-daci,romani, "cooproductii"! :)

    Pot sa ma intreb ce au facut geto-dacii, renumiti pentru vitejia lor?

    Oare au stat impasibili "pe dupa copaci" si nu au participat la luptele ce se dadeau pe teritoriul lor?

    Au profitata sau nu de "atacul" gotilor pentru a alunga dominatia romana impreuna cu ei,au luptat alaturi de romani impotriva gotilor/s-au facut "frate cu codru"?


  7. Anonim a spus:

    maya

    Din cite stiu (???) doar 14% din teritoriul Daciei a fost ocupat de romani.

    Dacii - Osheni (Hi) au ramas in zona neocupata!
    Ei ce au facut cind au venit gotii?


  8. skorpion a spus:

    si pe mine ma pasioneaza barbarii, cu exceptia mongolilor pentru ca in copilarie am vazut un film absolut sinistru, de o violenta crunta (stiu asa au fost mongolii, dar sa fii copil si sa vezi pirjolelile alea....)

    multumim pentru culturalizare
    :)


  9. Theophyle a spus:

    @Richard daca te referi la Konstantinos Kavafis atunci ai gust bun la literatura. Personal prefer adaptarea lui Leonard "The God Abandons Anton" dupa Kavafis


  10. Theophyle a spus:

    @maya totul la timpul lui. Nu prea exacta istoria cu geto-dacii :)


  11. Richard a spus:

    In general, popoarele barbare sint descrise exagerat in vechile scrieri, deoarece cei ce le- au scris erau majoritatea calugari sau popi. Cum acesti baieti au cam ras diverse lacasuri sfinte, au fost demonizati. Exemple: De sagitis Hungarorum sau A furor normanorum, Libera nos, Domine. Dar uite ca normanzii au construit un mare imperiu prin urmasii lor englezi...Termenul de barbar nu era peiorativ neaparat la origine.
    Apropo de barbarie, vecinii nostri bulgari au dat un exemplu de civilizatie cind au invadat Dobrogea in 1916. Au luat pina si acoperisurile poleite ale bisericilor.