“Musica sacra” – 1


Musica sacra este muzica religioasa care intruneste de fapt doua genuri felurite de muzica. Muzica care este parte din ritual (slujba bisericeasca) si muzica de inspiratie religioasa. Deaoarece amica mea comentatoare, @fini, stie mult mai multa muzica decat voi putea eu sa stiu in acest ciclu existential, am apelat la un posibil ajutor de nadejde. Profesorul Martin Fourman care este profesor emeritus pensionar de la una din universitatile la care ma mai invartesc si eu. De fapt este emeritus de vreo 20 de ani, omul avand 83 de ani. Martin Fourman a fost cel mai mare expert din lume in probleme de muzica sacra si a influentat prin teoriile lui cateva generatii de academici americani care se ocupa de istoria religiilor (nu cred ca are urmasi pe masura lui). Dupa un telefon de informare daca mai traieste si este in facultati, l-am sunat. Conversatia a decurs cam asa: "salut Dom’ Profesor", "ma prezint", scurt, "nu cunosc, ce doriti" am scrantit-o e senil, "eu sunt…." Spuneti ce doriti, dupa aia hotarasc eu daca vreau sa-mi amintesc" "stiti am nevoie si eu de putin ajutor………", dupa explicatie si o pauza de vreo 20 de secunde, "tu si muzica sacra, dar tu esti afon (nu sunt) punk" Fourman este al doilea intelectual pe ziua de azi (alaltaieri) care ma face golan, Plesu a lucrat la global, Fourman la individual. "Auzi mai …de 4 ani nici un telefon, nici o cutie de trabucuri de Craciun, nimic si acuma ai nevoie de mine" "Dom profesor nu aveti voie trabucuri, incerc", "stiu ca nu am, dar asa un gest", "dom’ profesor, stiti nu sunt in America, cel putin jumatate din timp sunt in Romania…., stiti unde este Romania", "cum sa nu stiu au cea mai buna muzica lautareasca din lume", "nu prea mai au…" "de ce, au murit tziganii", "nu dom’ profesor s-au transformat in rommi, si acuma canta altceva". In sfarsit a hotarat ca o sa ma ajute si ieri ai mi-a trimis primele note despre cum trebuie "vorbita" aceasta postare. La pregatirea acestei serii de postari m-am ajutat si pe materiale muzicale pe care le voi preznta in timp , si pe care am reusit sa le procur de la o organizatie de exceptie pe care o voi prezenta si promova pe acest blog, este vorba de o organiztie numita Church Music Association of America (Asociatia de Muzica Bisericeasca din America). Pentru cititori de Engleza aveti un link aici, pentru ceilalti voi traduce eu in timp tot felul de materiale. Asa ca meritele mele pentru acestor postari sunt limitate, @fini fiind antreprenorea si Prof, Marty Fourman fiind cel cu metodologia, eu sunt numai translatorul si gazda ideilor. Cred ca vom avea doua postari pe saptamana, nu stiu in cat timp vom parcurge tot materialul, eu in nici un caz nu ma grabesc.

Eu cred, pe baza argumentelor antroplogice si istorice eu sustin ca muzica s-a dezvoltat in primul rand ca o manifestare religioasa. Antropologii neo-Darwinsti o considera drept ca o manifestare sociala, personal sunt de acord sa cad la pace cu compromisul socialo-religios. Prima intrebare care se pune este de ce totusi muzica este atat de diferita la ureche si de ce melodica difera atat de mult. Profesorul Fourman are o teorie, general acceptata, hai sa vedem care este aceasta teorie. In primul rand trebuie de vorbit despre tonalitate, tonicitate, si textura. Pentru cei neinitiati voi incerca sa explic la ce ma refer. Prin tonalitate intelegem un sistem ierarhic care se bazeaza pe un centru tonic, aceasta ideie este descrisa pentru prima data de Alexandre-Étienne Choron (1810) si dezvoltata de François-Joseph Fétis in 1840. Practic astazi noi acceptam tonalitatea diatonica Major-Minor care sta la baza muzicii de toate felurile in muzica denumita occidentala. Tonicitatea (tonicul) este reprezentata de prima nota intr-o scala muzicala si defineste scala muzicala a compozitiei. Stiu ca este putin abstract insa cu putina rabdare vom ajunge unde trebuie. Textura reprezinta ritmul in care compozitia muzicala este interpretata intr-un anumit moment muzical. Textura reprezinta si calitatea sunetului intr-o piesa muzicala indicata de numarul de voci si de relatia intre ele. In muzica occidentala textura este bazata pe ceeace numesc muzicieni omofonia (Homophony) Greaca in care armonia muzicala este produsa de imbinarea catorva componente intr-o singura armonie dominanta. Omofonia este diferita de etrofonia (heterophony) asociata cu muzica orientala. Dupa aceste cateva mici precizari ajungem la teoria lui Fourman, care zice cam asa: Pot fi definite trei curente muzicale religioase Monoteist-Occidental, Politeist-Oriental si Animist. Aceste trei curente au "derivate" cum ar fi Monoteist-Islamic sau Politeist-Shintu, in mare insa, aceste trei curente sunt de baza. Mai zice teoria lui Fourman, Monoteismul-Occidental a dezvoltat o muzica omofonica, Politeismul-Orieiental a dezvoltat o muzica etrofonica si Animismul a dezvoltat o muzica rituala ciclica bazata pe instumente de percutie. Aceasta teorie este majoritara in Istoria religiilor contemporana si a fost formulata la sfarsitul anilor 50. Cateva cuvinte despre subiectele care vor fi dezvoltate in postarile urmatoare:

Muzica Sinagogica (ritual Ebraic). Primele elemente din acest gen au fost dezvoltate la Templu din Ierusalim Talmudul il aminteste pe Iisus fiul Hanania, care a fost probabil primul dirijor amintit in analele umanitati, el era dirijorul corului Levitic Tot el este autorul unor corale pastrate de traditia Judaica si sunt amintite in Talmud, Suk. 53a. Corul Levitic s-a pastrat in unele traditii sinagogale pe care le vom aminti in postarile urmatoare. Muzica Spaniola-Evreieasca (Sefardica) este cea mai cunoscuta in traditia Ebraica. Aceasta muzica a fost dezvoltata la inceputul evului-mediu timpuriu in Spania si era extrem de populara la curtile regale Crestine si Maure, asa numitele cancioneros din care sau dezvoltat mai tarziu mult genuri muzicale. Deoarece Spania a fost interzisa Evreilor religiosi pana in anul 2492 (1000 de ani, are timp poporul asta) se poate auzi in sinagogile din Maroc, Argentina, Turcia, Grecia. Deoarece nu mai exista comunitati sefardice in Balcan, aceasta traditie a murit in Romania cand ultimul evreu sefard nascut in Romania a parasit tara. Muzica religioasa sefarda este bazata majoritar pe Psalmi si este cantata in Ebraica si Ladino (varianta evreiasca a limbi Spaniole, care este de fapt Catalana clasica). Astazi numai exista nici o sinagoga Sefardica in Romania.

Muzica Rituala Crestina. Este extrem de diversa si este extrem de orientata spre traditiile specifice. In general muzica rituala Catolica si Luterana este ceeace numim noi clasica. Muzica corala este in intregime bazata pe imnuri. Cel mai vechi imn Crestin cunoscut este vestitul Phos Hilaron (Bucuria Lumini). Bisericile Ortodoxe Estice (Copta, Maronita, Siriaca, Etiopiana) sunt pastratoare ale traditiei Crestinismului primar de origine Judaica. In bisericile Copte poti auzi probabil aceleasi "cantari" care au fost cantate de Iisus si apostolii sai in zile le de sarbatoare. Vom dezvolta mult acest subiect cu accente specifice denominatiunilor Crestine diferite.

Muzica Rituala Islmica. Muzica sacra Islamica se numeste Nasheed (in Balcan este cunoscuta pe numele Nasyid) este o muzica pe care o numim noi Capaela. Este o muzica acompaniata de un instrument numit Daff, poate fi tradus in romana drept tamburina. Si aici avem diferite curente religioase care variaza de la o strictete aproape totala la variatii de rara frumusete cunoscute in muzica mistica araba a Sufilor. Deoarece personal sunt un mare amator de muzica Islamica, i-mi voi permite sa dau curs putin si la preferintele mele muzicale.

Sper ca expunerea nu a fost prea complicata. Exemplele muzicale vor ajunge in cateva zile si le voi putea posta. Un Weekend Placut.

Raspunsuri: Pomul Cunoştinţei, Simon Magul

Asa cum am hotarat cu cateva zile in urma din cand in cand dau curs unor intrebari pe care le consider de interes comun. Adica trec la mod "conevesational - amplu" pentru a rezolva nedumeriri sau interes sincer pentru un lucru care poate si dezbatut in public.

@Mihai – “Pomul Cunoştinţei” Geneza 2:17. Nu stim ce fel de pom era acest “pom al cunoştinţei”, in nici un caz mar asa cum se crede in popor, probabil este vorba de portocal, pentru ca: (1) etimologic cuvantul paradis este o traducere a cuvantului antic Ebraic pardes, care defineste orangerie sau livada de portocali. (2) primele traduceri ale Bibliei in Greaca sau Latina au fost necorespunazatoare. In Ebraica Biblica, mar = tapuah; portocala = tapuh zahav = mar de aur (in Eb. moderna se numeste tapuz) asa ca bineinteles structura de 2 cuvinte a produs confuzii in traducere, mai tarziu in traducerile "Europene" nu prea se stia de portocale, asa ca a ramas mar, in credinta populara. (3) in mistica si hermenautica iudaica cuvantul pardes = paradis = livada de portocali are un rol extrem de important in descifrarea mesajelor Biblice, asa ca Mihai, cred ca ceea ce au mancat Adam si Eva din “Pomul Cunoştinţei” erau portocale, interesant de stiut cine le-a cojit. In alta ordine de idei, marul este un motiv extrem de senzual in Vechiul Testament, citeste cu atentie (si in Romana merge) Cantarea Cantarilor versetele 8:2 si 8:5 (poti sa citesti tot 8-ul), este o lectie interesanta in care sunt descrise placerile omenesti (cam toate) drept normale si binevenite.

@Maya – Simon Magul. Simon Magul, a fost probabil un personaj istoric care a trait in primul secol d.Hr. sursele ne indica un om pe numele acesta, "magician" de origine Samariteana din orasul Gitta (probabil Gat). El este considerat proto-gnostic, dupa parerea mea unul din fondatori acestui curent. Simon Magus este amintit in Noul Testament in cartea Faptelor Sfintilor Apostoli (Acts of Apostles) 8:9-24, atentia acordata il face un personaj interesant. Stim ca a fost un ucenic a lui Dositeu Samariteanul (Dositheos) care la randul lui a fost unul din adepti Sf. Ioan Botezatorul. In sursele Crestine Simon Magul este amintit si in Literatura Clementina si bineinteles de Irineu in Adversus Haereses. Doctrina lui Simon Magus a creat o secta destul de importanta pe Simonieni, doctrina numita "Marea Declaratie" s-a pastrat integral in scrierile crestine ale lui Hipolit din Roma (Hippolytus) in special in lucrarea lui Philosophumena. Proto-gnosticismul lui Simon Magus impreuna cu alte cateva credinte numite "misterioase" din aceasta perioada vor fi discutate intr-o postare viitoare. In Evul Mediu, Simon Magul este promovat si devine Faust si apoi Mefisto in literatura timpului, si de fapt a tuturor timpurilor

Literatura Biblica in afara Bibliei - Apocrifa

Titlul postari arata ca un oximoron, de fapt nu este. Aceasta postare vine sa introduca cititorul in primele subiecte pe care am inceput sa le dezbatem in postarea pe Bibliophyle Florilegiu: Cartile Interzise, inaintand in analiza trans-istorica a subiectului principal, interzicera cartilor si indepartarea cititorilor de anumite carti, in anumite timpuri din cauza unei multitudini de motive. Trebuie de mentionat ca orice cenzura de felul acesta nu poate avea nici o legatura cu credinta in Dumnezeu sau cu Fiul- Iisus. Amestecarea Divinitati in trivialitatile cotidianului este un pacat capital, si recentul scandal al pasapoartelor este un astfel de pacat. In Exod (Iesirea) 20:7 si Deuteronom 5:11, scrie clar ca orice invocare in numele Domnului este interzisa. Nimeni nu are voie sa interpreteze acesta comanda din cele 10:

Ex. 20:7-Deut:5.11 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci
Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
Nimeni nu are voie sa vorbeasca in numele lui, si nimeni nu are dreptul de a anula liberul arbitru acordat de El. Din punct de vedere Teologic sfintenia suprema este acordata Torei (Pentateuhului) primelor 5 carti din Biblia Ebraica-Vechiul Testament, care sunt atribuite Divinitatii – Tatalui si primele 4 Evanghelii din Noul Testament, care sunt atribuite Fiului, Punct.

Biblia Crestina si Biblia Ebraica sunt colectii de carti au ajuns la un format final printr-un proces de canonizare care a durat la Evreii de la sfarsitul canonizarii Torei (Pentateuhului) in timpul lui Ezra in secolul al V-lea i.Hr si pana in anul 95-96 d.Hr cand in (ipoteticul dar probabilul) Conciliu de la Yavne (Jamnia) a fost canonizata Biblia Ebraica. In total acest proces al durat aproximativ 400 de ani. In toata aceasta perioada au circulat carti sfinte intr-un format sau altul (vezi postarile referitoare la Manucrisele de la Marea Moarta). Biblia Crestina care include Biblia Ebraica a fost canonizata intr-un proces care a durat aproximativ 300 de ani, de la inaltarea lui Iisus pana la primul Conciliu de La Nicene in Bitania (azi orasul turcesc İznik) care a avut in anul 325 d.Hr in timpul imparatului Constantin cel Mare si in care a fost hotarat cea ce se numeste cele 20 de canoane si formatul Bibliei Crestine. Toate dominatiunile considerate Crestine astazi au aceptat cele 20 de canoane numite si crezul Crestin de la Nicene si formatul Bibliei Crestine, care a fost schimbat prin adaugare dupa Marea Schismă din 1054 d.Hr si prin scaderea (fata de biserica Catolica) de biserica protestanta incepand cu anul 1521 d.Hr. Cartile care nu au fost incluse in canoanele Ebraice si cele Crestine au devenit Carti Apocrife.

Cartile Apocrife, in majoritatea lor nu sunt deosebite de cele canonice decat prin dezbateri teologice sau puncte de vedere diferite de cele canonice. La Evrei Cartile Apocrife au fost excluse din trei motive principale (1) nu a fost confirmata vechime lor; (2) limba compozitiei nu a fost Ebraica si de aici nu a fost confirmata sfintenia; (3) au fost prea Crestine, adica au avut un continut mesianic legat de Iisus. La Crestini motivele au fost: (1) in periaoda de inainte de Iisus, nu au fost incluse in canonul Biblic Evreiesc; (2) din perioada de dupa caderea biserici Crestine din Ierusalim, au fost considerate prea Iudaice; (3) au promovat invataturi care nu au fost incluse in cele 4 Evanghelii (4) au avut un continut considerat eretic (gnostic);

Ce s-a intamplat cu aceste carti care au devenit dupa sute de ani de citire in sinagogi si biserici. Cele Iudaice s-au pastrat in majoritatea lor, cele Crestine au fost distruse in majoritatea lor. Care a fost diferenta? In Iudaism orice carte care poarta numele Domnului, chiar daca este eretica trebuie pastrata cu onoare intr-un Genizah (o incapere separtata, intrun lacas de cult) sau ingropate dupa o slujba religioasa intr-un cimitir (bineinteles evreiesc). Deaoarece in Crestinism nu a fost preluat obiceiul, cartile in majoritatea lor au fost distruse. Cele care s-au pastrat sunt cele ascunse de preoti si in special calugari care nu au avut puterea sufletesca sa le distruga. Pesonal, sunt aproape convins ca in majoritatea lor sunt bine-merci in bibliotecile secrete al Vaticanului.

Dupa ce am vazut care este definitia Apocrifei si ce sunt de fapt Apocrifele, sa discutam despre Pseudoepigrafe. Pseudoepigrafe sunt cartile ne-canonice, printre ele si Apocrife care sunt atribuite pentru un plus de autoritate si autenticiate, unor personalitati Biblice, spre exemplu, cartile lui Enoh sunt Pseudoepigrafe, dar nu sunt Apocrife nefiind niciodata luate in considerare pentru a fi incluse intrun canon (Iudaic sau Crestin).

Apocrifele care sunt dependente de Vechiul Testament sun numite si Apocrife Iudaice, desi printre ele sunt si Crestine si invers Apocrifele Crestine sunt cele dependente de Noul Testament, intre el si Apocrife de origina Iudaica clara.