Istoria nu se repeta niciodata, unele fenomene istorice sunt insa repetative din cauza unor reminiscente istorice. Ceea ce se intampla astazi in Ungaria este stringent de interpretat in contextul istoric al anilor ’20 – ’30 ai secolului XX. Noua Constitutie maghiara, care a intrat in functiune la 1 ianuarie 2012 si legislatia care limiteaza drastic libertatea presei si schimbarile in statutul Bancii Nationale Ungare au reusit sa irite pe toti partenerii din Uniunea Europeana si sa sadeasca o mare neincredere pe pietele financiare internationale, devalorizand moneda ungara si creand de facto imposibilitatea Ungariei de a se imprumuta pe aceste piete.

Dupa ce Premierul britanic Cameron a recunoscut cam pe la inceputul mandatului sau ca multiculturalismul britanic nu prea a reusit, a recunoscut si Cancelarul german, dna Merkel,  ca nici in Germania multiculturalismul nu prea a mers.  Intre timp am vazut cum Europa cea veche si noua a fost zguduita de reusitele extremismului de la Budapesta la Helsinki si de la Haga la Milano, asta ca sa nu vorbim de Parisul care ii iubeste pe toti la fel, adica aproape de loc.

Vezi postarile anterioare (Prima postare  - A doua postare si A treia Postare).Occidentul a traversat doua schisme, care au hotarat soarta religioasa, dar au influentat adanc situatiile sociale, politice si economice pentru un mileniu si, poate, pentru inca foarte mult timp. Pana la urma, aceste schisme religioase s-au dovedit generatoarele unui impact mental pe care personal nu vad cum si cand se va schimba, desi in fond el trebuie sa se schimbe.

Prima schisma, cea din 1054, a impartit Europa in doua interpretari crestine, care de un mileniu nu-si gasesc reconcilierea ecumenica. Aceasta prima schisma a creat de fapt primele formatiuni de mentalitati diferite, care in timp au devenit profunde si nu prin interpretarea teologica a Sfintelor Scripturi. Cred ca o reconciliere ar fi fost posibila si ar fi diminuat schimbarile mentale. Aceasta schisma a generat un moment de despartire a societatii in dezvoltarea ei si in felul in care era privita educatia, politica, viata economica si pana la urma progresul social.

Vezi postarile anterioare (Prima postare si A doua postare).   Sintagma care mentioneaza ca “istoria se repeta” nu este nici pe departe adevarata, ar fi mai corect sa vorbim despre oamenii care se repeta in felul de a gandi sau a se manifesta. Chiar daca ne despart secole si uneori milenii, felul de a gandi sau a rezolva probleme politice si economice a ramas la fel.

Am sa incerc astazi sa aduc la cunostinta multora dintre voi ca proplematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.

Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma. Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.

Vezi articolul precedent. Daca statul national este un element istoric destul de nou, aparut in secolul al XVII-lea, consolidat un secol mai tarziu si ajuns la maturitate spre sfarsitul secolui al XIX-lea, celelate doua elemente din care am compus titlul eseului au existat mai dintotdeauna. Ma refer bineinteles din clipa cand populatiile au incetat sa migreze si s-au stabilit intr-un teritoriu dezvoltand o agricultura – la inceput de subzistenta, mai tarziu – acumulatorie si prin surplusul creat s-au dezvoltat toate celelalte elemente ale unei economii.

Conform majoritatii definitiilor, o natiune implica un teritoriu comun, o limba comuna, traditii comune, de multe ori o religie comuna si un mit fondator. In timp lucrurile s-au complicat si teritoriul comun a disparut uneori, schimbat fiind geocentrismul national cu alte elemente, de obicei ideologice. In multe cazuri parti ale entitatii nationale s-au divizat religios si de alte ori miturile si traditiile au devenit diferite. Personal, ar fi interesant sa cunosc datele statistice prin care romanii s-ar considera in primul rand romani si dupa acea moldoveni, ardeleni, olteni sau munteni sau viceversa.

In antichitatea timpurie, “uniunile statale” sau daca doriti imperiile erau de cele mai multe ori multinationale si aproape intotdeauna generate de subjugarea unor natiuni de catre alte natiuni. Aceste imperii multinationale constituiau adesea un furnal care genera noi civilizatii, creand natiuni mai mari prin imprumutarea obiceiurilor, culturii sau religiei de la cei subjugati (cazul greco-latin) sau mai tarziu de la cuceritori spre noii supusi. Cred ca acest proces este descris extrem de concludent de Neagu Djuvara in cartea pe care am amintit-o in articolul precedent.