Vezi articolul precedent. Daca statul national este un element istoric destul de nou, aparut in secolul al XVII-lea, consolidat un secol mai tarziu si ajuns la maturitate spre sfarsitul secolui al XIX-lea, celelate doua elemente din care am compus titlul eseului au existat mai dintotdeauna. Ma refer bineinteles din clipa cand populatiile au incetat sa migreze si s-au stabilit intr-un teritoriu dezvoltand o agricultura – la inceput de subzistenta, mai tarziu – acumulatorie si prin surplusul creat s-au dezvoltat toate celelalte elemente ale unei economii.
Conform majoritatii definitiilor, o natiune implica un teritoriu comun, o limba comuna, traditii comune, de multe ori o religie comuna si un mit fondator. In timp lucrurile s-au complicat si teritoriul comun a disparut uneori, schimbat fiind geocentrismul national cu alte elemente, de obicei ideologice. In multe cazuri parti ale entitatii nationale s-au divizat religios si de alte ori miturile si traditiile au devenit diferite. Personal, ar fi interesant sa cunosc datele statistice prin care romanii s-ar considera in primul rand romani si dupa acea moldoveni, ardeleni, olteni sau munteni sau viceversa.
In antichitatea timpurie, “uniunile statale” sau daca doriti imperiile erau de cele mai multe ori multinationale si aproape intotdeauna generate de subjugarea unor natiuni de catre alte natiuni. Aceste imperii multinationale constituiau adesea un furnal care genera noi civilizatii, creand natiuni mai mari prin imprumutarea obiceiurilor, culturii sau religiei de la cei subjugati (cazul greco-latin) sau mai tarziu de la cuceritori spre noii supusi. Cred ca acest proces este descris extrem de concludent de Neagu Djuvara in cartea pe care am amintit-o in articolul precedent.
Rareori in antichitate o idee a generat o uniune stabila, permanenta si durabila, de fapt cam niciodata, in afara unor exemple minore si fara durata in arhipelagul elen. Prima idee unificatoare si nu prin subjugare sau forta armata s-a nascut acum aproape 2000 de ani in mintea unui evreu pe drumul Damascului, Saul din Tarsus, transformat prin iluminarea divina in Pavel sau Paul, Apostolul natiunilor.
Indiferent daca o doresc milioanele de europeni multiculturalisti sau nu o doresc, drumul spre Europa a inceput atunci. Chiar daca “Constitutia lui Valéry Giscard d’Estaing” nu a fost acceptata niciodata si “Proiectul Penelopa” a devenit cateva pagini de hartie uitate mai de toti, un lucru ar trebuie sa fie clar – traditia crestina a Europei si ideea unificatoare a Apostolului Pavel sunt Europa in care traim cu totii. Aceste randuri nu au nici o legatura cu religia per-se, ci cu filozofia faptelor – nu forta bruta, ci forta argumentelelor. Epistolele Pauline din Noul Testament sunt poate cele mai vechi documente prin care o idee singulara este tradusa in mentalul unor natiuni pentru a crea o uniune de idei, care in 2000 de ani a devenit uzanta prin care alte idei sunt propagate. Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni sau Evrei sunt probabil altii – numele lor s-au pierdut in vremuri, dar ideea unificatoare a generat alte nume, alte culturi si pana la urma alte natiuni. Negativismul de care suferim nu se numeste progres, ideile impartasite prin idealurile lor sunt in majoritatea cazurilor mai puternice decat forta armelor si violenta fizica. In articolul urmator voi incerca sa parcurg formarea institutiilor si formarea jurisprudentei care ne-au insotit de secole pana astazi si inca mai stau la baza gandirii nostre juridice.
Dedicat cu urari de Craciun Fericit sanatate si prosperitate - prietenilor mei Nora Damian, Comunitatea Copacenilor si lui Tiberiu Orasanu!
Crăciun Fericit întru mulţi ani!, dragă prietene Teofil :)
Desi suntem in ajun de an nou si nu doresc neaparat sa starnesc vreo polemica... Cum se face ca Statul dac al lui Burebista nu e niciodata numit imperiu? After all, era tot o "uniune statala", creata prin razboi , sange si subjugarea altor popoare, nimc diferit de Imperiul Roman (in afara de intinderea in spatiu si timp, e drept)
Dan un imperiu implica niste institutii care nu au existat niciodata si sub nici o forma in Dacia istorica.
Deci nu putem vorbi de un Imepriu Dac.
Hmmm... Batusera moneda, strangeau taxe, faceau comert, aveau un "senat" al batranilor, o religie puternica, clase sociale distincte...care e diferenta de fond intre daci si romani?
Rusia si Statele unite sunt ambele democratii nu? Una are institutii functionale - a doua nu are. Acum serios.
Dacii nu au lasat NIMIC scris - concluzia ar fi ca nu au scris nimic. Deci nu prea imperiu.
Scuze dar eu nu sunt protocronist.
Asta e "pedeapsa" ca nu pot citi Paleografia, Academics si Doctrinara :) Daca n-am ce citi, scriu!
Gata - La Multi ani! Sanatate si fericire