Vezi postarile anterioare (Prima postare si A doua postare). Sintagma care mentioneaza ca “istoria se repeta” nu este nici pe departe adevarata, ar fi mai corect sa vorbim despre oamenii care se repeta in felul de a gandi sau a se manifesta. Chiar daca ne despart secole si uneori milenii, felul de a gandi sau a rezolva probleme politice si economice a ramas la fel.
Am sa incerc astazi sa aduc la cunostinta multora dintre voi ca proplematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.
Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma. Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.
Respectivul Caracalla a vizitat si Dacia Romana, interesandu-se si el de Rosia Montana, probabil din motive asemanatoare celor de astazi. Prezenta lui este atestata de numeroase inscriptii si de câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (comuna Moigrad din judetul Salaj). Acest imparat a avut ideea de a promulga o constitutie pastrata de istorie sub numele de Constitutio Antoniniana. Datele acestei constitutii sunt foarte framentare, un lucru insa este clar – aceasta legislatie a extins cetatenia romana si la locuitorii din afara Italiei pentru toti bărbatii adulti si liberi (adica fara sclavi) din Intregul Imperiu Roman, ridicând populatia din provincii la un statut egal cu cel al Romei.
Constitutio Antoniniana (212) , intr-un fel sau altul in spiritul Tratatului de la Maastricht (1992), a pus bazele integrarii, astfel incat mecanismele juridice si economice ale statului sa poată fi aplicate de jur imprejurul zonei mediteraneene, asa cum se întamplase odinioara cu intreaga Italie. Desigur, integrarea nu a avut loc uniform. Societatile deja integrate cu Roma, asa cum era cea a Greciei (pe atunci grecii erau considerati nemtii Europei), au fost favorizate de acest decret, comparativ cu cele aflate la depărtare, prea sărace sau doar prea diferite, asa cum erau Britania, Palestina sau Egiptul.
Au trecut numai 81 de ani de la elaborarea Constitutiei lui Caracalla, pana cand un alt imparat, Diocletian, a ajuns la concluzia ca nu poate administra un imperiu cu ajutorul acestei constitutii inovatoare si a generat un imperiu cu …patru viteze, pe scurt Tetrarhie. Imperiul era condus de doi augusti (Diocletian la Nicomedia, azi Izmit, Turcia, si Maximian la Milano) si doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, si Constantin Chlorus, la Treviso).
Perioada anterioara acestor masuri drastice au fost politice, dar si economice si poarta numele de “Criza din secolul al III-lea”. Sa speram ca analogia pe care am incercat-o sa se termine aici, pentru ca stim cu totii ca istoria nu se poate repeta.
Am sa incerc astazi sa aduc la cunostinta multora dintre voi ca proplematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.
Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma. Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.
Respectivul Caracalla a vizitat si Dacia Romana, interesandu-se si el de Rosia Montana, probabil din motive asemanatoare celor de astazi. Prezenta lui este atestata de numeroase inscriptii si de câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (comuna Moigrad din judetul Salaj). Acest imparat a avut ideea de a promulga o constitutie pastrata de istorie sub numele de Constitutio Antoniniana. Datele acestei constitutii sunt foarte framentare, un lucru insa este clar – aceasta legislatie a extins cetatenia romana si la locuitorii din afara Italiei pentru toti bărbatii adulti si liberi (adica fara sclavi) din Intregul Imperiu Roman, ridicând populatia din provincii la un statut egal cu cel al Romei.
Constitutio Antoniniana (212) , intr-un fel sau altul in spiritul Tratatului de la Maastricht (1992), a pus bazele integrarii, astfel incat mecanismele juridice si economice ale statului sa poată fi aplicate de jur imprejurul zonei mediteraneene, asa cum se întamplase odinioara cu intreaga Italie. Desigur, integrarea nu a avut loc uniform. Societatile deja integrate cu Roma, asa cum era cea a Greciei (pe atunci grecii erau considerati nemtii Europei), au fost favorizate de acest decret, comparativ cu cele aflate la depărtare, prea sărace sau doar prea diferite, asa cum erau Britania, Palestina sau Egiptul.
Au trecut numai 81 de ani de la elaborarea Constitutiei lui Caracalla, pana cand un alt imparat, Diocletian, a ajuns la concluzia ca nu poate administra un imperiu cu ajutorul acestei constitutii inovatoare si a generat un imperiu cu …patru viteze, pe scurt Tetrarhie. Imperiul era condus de doi augusti (Diocletian la Nicomedia, azi Izmit, Turcia, si Maximian la Milano) si doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, si Constantin Chlorus, la Treviso).
Perioada anterioara acestor masuri drastice au fost politice, dar si economice si poarta numele de “Criza din secolul al III-lea”. Sa speram ca analogia pe care am incercat-o sa se termine aici, pentru ca stim cu totii ca istoria nu se poate repeta.
Trimiteți un comentariu