Teofil Seremi fost episcop ortodox şi mitropolit al Bălgradului (al Ardealului), pe numele său de mirean Toma Seremi făcand parte din mica nobilime din Teiuş (nemeşi) porneste tratativele de unire a Mitropoliei Ardealului cu Biserica Catolică, punând astfel bazele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. În anul 1692 episcopul Teofil Seremi este fost înscăunat mitropolit de Alba Iulia, în aceleaşi condiţii de dependenţă de biserica calvină ca si predecesorii săi (deciziile sale erau condiţionate de acceptarea lor de către superintendentul calvin). După discuţii purtate cu iezuitul Ladislau Baranyi, Teofil Seremi a convocat în 1697 sinodul mitropoliei. Printr-un act sinodal datat 21 martie 1697 se decide unirea cu Roma după regulile conciliului de la Florenţa şi exemplele precedente ale unirii de la Brest şi ale formării episcopiei greco-catolice de Muncaci.

 Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld

În 1641, episcopul ortodox rutean de Muncaci se uneşte cu Roma. Prin influenţa arhiepiscopului Kolonich devine episcop grecul Iosif Camillis (din 1689 in 1706). Acesta din urmă aduce la unire parohii din părţile Bihorului si Crasnei, iar apoi obţine de la Kolonich o extindere a autorităţii asupra altor ţinuturi româneşti (Solnoc, Chioar, Maramureş, etc.). Peste 140 de parohii româneşti din aceste ţinuturi formează, împreună cu parohiile rutene, episcopia greco-catolică de Muncaci (abia în 1853, odată cu formarea episcopiei Gherlei, vor fi despărţite parohiile române de episcopia de la Muncaci) [1] În perioada de propagandă pentru unire a activat ca episcop in aceste ţinuturi episcopul ortodox de Maramureş Iosif Stoica, hirotonit de mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Iosif Stoica, care o perioadă a fost şi locţiitor al mitropoliei Ardealului, a militat împotriva unirii cu Roma, dar şi a propagandei protestante.

[3] Citate din Wikipedia

După Marea Schismă din 1054, eforturile de refacere a unităţii între creştinătatea apuseană şi cea răsăriteană au fost neîntrerupte. Cadrul legal pentru unirea bisericilor a fost stabilit de Conciliul de la Ferarra-Florenţa, ale cărui decizii sunt cunoscute pe scurt sub numele de „punctele florentine”. Unul dintre membrii delegaţiei Bisericii Greceşti la conciliu a fost Mitropolitul Damian al Moldovei (1437-1447), care s-a numărat printre semnatarii punctelor florentine, întorcându-se în Moldova şi activând până la moarte ca unit. Tot în comuniune cu scaunul apostolic al Romei a fost şi succesorul său, mitropolitul Ioachim, care însă în anul 1455 a fost nevoit să se refugieze în Polonia ca urmare a faptului că patriarhul antiunionist sârb Nicodim de Pec l-a hirotonit ca mitropolit al Moldovei pe Teoctist, care s-a bucurat de sprijinul boierimii si al poporului.[1]

 Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld

Bibliografie si citate:

[1] J. Gill, The Council of Florence, Oxford, 1961, p. 89, 250, 257 şi 394.