Putin oameni stiu ca celebrul Faust, nu a fost numai un personaj al nemuritorului Johann Wolfgang von Goethe, ci a fost un adevarat alchimist si magician al Renasterii, unul foarte bun si renumit in timpul vietii sale. Din nefericire pentru el, Faust a devenit inspiratia catorva lucrari literare care au reusit sa-i denatureze complet activitatea. Dr. Johann Georg Faust (1480- 1540/1) a fost un alchimist, medic si magician itinerant, care a calatorit prin orasele Germaniei renascentiste, vanzandu-si stiinta si cunostintele bogatilor vremii. In 1580, Christopher Marlowe, marele adversar si coleg de breasla al lui William Shakespeare, scrie o povestire care oglindeste viata si mai ales moartea acestui Dr. Faust. Piesa intitulata "Tragica Istorie a Doctorului Faust," pusa in scena pentru prima data in 1608 a creat o mare valva in Londra acelor timpuri. Piesa pune bazele legendei lui Faust, care si-a vandut sufletul lui Lucifer, ea a impresionat atat de puternic ca neoficial a fost interzisa si practic nu a fost pusa in scena multe secole. Legenda lui Faust a fost reluata pana in zilele noastre de Goethe, Thomas Mann, Hector Berlioz, Franz Liszt, Charles Gounod, Gustav Mahler, Mikhail Bulgakov, si multi altii mai putin cunoscuti. In secolul al XVII-lea s-a pus problema daca acest om a existat sau nu.

In 1683, un autor german reuseste sa scrie o biografie despre el - "Ancheta despre istoricul iluzionistului Faust" (Disquisitio historica de Fausto praestigiatore). Posibilul loc al nasterii lui Johann Faust a fost localizat in Knittlingen / Helmstadt, langa Heidelberg. Arhiva orasului Ingolstadt consemneaza un inscris datat 27 Iunie 1528, in care este mentionat un anume Doctor Jorg Faustus von Heidlberg. Cautand in arhivele universitatii din Heidelberg s-a descoperit ca a primit titlul de " baccalaureus" (ceva paralel cu BA in zilele noastre) in 1484 si titlul de "magister artium" (ceva paralel cu MA in zilele noastre) in 1487.

In anul 1506, Faust apare pe post de magician si iluzionist, este atacat si acuzat de sodomie pana si de marele Trithemius (1507). Faust apare in acesti ani, ca doctor in medicina, doctor in filosofie, alchimist, magician si astrolog, este acuzat de multe ori de inselaciune. Biserica il afuriseste si il acuza de blasfemie si posedat de satana, insa nu-l excomunica si nici nu-l incarcereaza. Alte inregistrari istorice se arata contrare celor relatate, de exemplu profesorul Joachim Camerarius recunoaste in 1536 ca Dr. Faust este un respectabil astrolog si doctorul Philipp Begardi din Worms recunoaste in Faust un medic cu o extrem de buna expertiza medicala, elogiind metodele lui terapeutice. Ultima relatare despre Faust este regasita in analele orasului Münster in timpul unei rebeliuni a Anabaptistilor (protestanti extremisti).

Data decesului lui Faust este incerta, poate 1540 sau 1541. In orice caz moartea a fost violenta si s-a produs in urma unui accident alchimistic, care a provocat o explozie serioasa in hotelul in care era gazduit. In 1548 avem relatari ca ar fi fost vazut inca in orasele sudului Germaniei, insotit de un magar si un caine (Mefisto?) care din cand in cand se transforma in om pentru a-l sluji pe Faust. Adevarat sau nu, legenda lui Faust a dainuit pana in zilele noastre, imortalizata in literatura, muzica si pictura. Dr. Faust, diabolic sau nu, a fost un om al renasterii si nu numai o figura de stil.

Cei puternici cu adevarat sunt cei pe care nu-i vom cunoaste cu adevarat niciodata. O traditie strabuna, din timpurile pierdute in negura istoriei, sustine ca in fiecare generatie traiesc printre noi 18 drepţi care deţin harul divin. Ei nu stiu existenta harului si nu se vor cunoaste niciodata intre ei. Harul divin le va ajuta pentru a promova binele omenirii in generatia lor. Pana aici, legenda existenta in esotericul a cel putin 3 religii pe care eu le cunosc. Daca este sau nu adevarat nu vom sti niciodata; in orice caz, daca legenda ar fi adevarata, Johannes Trithemius ar fi putut fi unul din acesti oameni. Putin oameni, chiar si din cei mai avizati, au auzit de el, desi cu totii intr-un fel ne folosim de invataturile lui, chiar dupa 500 de ani. Cand veti vedea in timpul activitatilor voastre pe internet ecranul de mai jos trebuie sa stiti ca el se datoreaza in primul rand lucrarilor stiintifice ale lui Johannes Trithemius.

Paracelsus, inseamna mai mare decat Celsus, Celsus fiind medic-enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor şi Cicero al medicinei. Putini isi aduc aminte astazi de Celsus, mult mai mulţi stiu cel puţin cam cu ce s-a ocupat Paracelsus. Pe numele lui adevarat, Phillip von Hohenheim (1493 – 1541) a devenit in timp Theophrastus Philippus Aureolus Bombastus von Hohenheim (aproape fel de multe nume ca si Tariceanu). Tatăl lui Paracelsus, a fost alchimist şi medic, iar Paracelsus a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină de la el. La 16 ani reuseste sa intre la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine titul de farmacist (apoteker). Paracelsus are norocul de a fi instruit in ale “religiei” de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526, autorul unei lucrari epocale De Laude Scriptorum – “Spre Lauda scribilori-scriitorilor”), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Nu putem discuta despre gnosticism si neoplatonism fara a aminti personajul "de trei ori foarte mare", adica pe Hermes Trismegistos. Trismegistos s-a "nascut" in secolul al doilea i.Hr., desi primele documente din asa numitul Corpus Hermetic (Corpus Hermeticum) sunt datate pe la inceputul secolului al II-lea d.Hr. Cine este acest personaj? (care pe mine personal ma amuza enorm). Trismegistos este o sincrezie elenistica din perioada in care Egiptul a fost guvernat de dinastia Ptolomeica. Acea perioada infloritoare, in care era clar ca zilele politeismului erau numarate, o populatia orientala, pagana si elenizata avea nevoie de un simbol monoteist intr-un fel acceptabil si asemanator cu Mesia Crestinilor. Religiile misterioase, (misterice) cu Simon Magul, Apollonius din Tyana, Isis (Romana) sau Mitra aveau mare succes in aceasta lume cu o istorie pe terminate si in asteptarea uneia noi.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Mandeienii sunt singuri supravietuitori ai Gnosticismului timpuriu. Druzii o alta populatie cu o religie apropiata de Gnosticism apartin unei religii mult mai tarzii si care a evoluat din Islamul Isamaili. Numele religiei, Mandaiia este dependent de sursa etimologica a cuvantului grec gnōsis care in aramaica veche este manda – (vezi Cartea lui Daniel 2:21, 4:31, 33, 5:12, paralel ebraic Mada), care poate fi tradus in romana, cunoastere-stiinta. Vechimea religiei este incontestabila si se presupune a fi paralela la cea a Crestinismului timpuriu (primar) si a Judaismului rabinic, in orice caz nu mai devreme de secolul 2 i.Hr. si nu mai tarziu de secolul 2 d.Hr. Inainte de ultimul razboi din Iraq, populatia Mandeana numara aproximativ 60-70 de mii de credinciosi majoritatea locuind in orasul Irakian Nasiriyya (oras in care au fost dislocate si trupele expeditionare romanesti in Irak), sau in regiunea mlatinoasa pe malurile fluviului Shatt-al-Arab (confluenta fluviilor Tigru si Eufrat). In prezent mai traiesc in Irak numai 5000 de presoane identificate cu aceasta religie, restul plecand in pribegie in Vest sau in Iran.

@Maya – Poveste Triburilor Israelite Disparute – ca deobicei aici exista 3 feluri de povesti. Prima biblica, a doua traditionala si a treia istorica. Povestea biblica si cea traditionala sunt apropiate (nu identice). Din punct de vedere istoric lucrurile stau altfel si din fericire in ultimi ani am fost ajutati de arheologie si genetica sa descifram mai multe. Triburile Israelite amintite in Bible (Geneza 41:50), sunt Ruben (Reuven), Simeon (Shimon), Levi, Iuda (Yehuda), Isahar (Issachar), Zabulon (Zevulun), Dan, Neftali (Naphtali), Gad, Aşer (Asher), Iosif (Yosef), Beniamin, alocarea pamanturilor se face cand tribul lui Iosif este divizat intre cei doi fii ai lui Efraim (fiul lui Iosif), si Manase (fiul lui Iosif) asa ca in alocarea pamanturilor (Josua 14:4) noi vedem ca desi am numarat o data 12 triburi avem de fapt 13, din care numai 12 vor primi pamant pentru ca Leviti (fii tribului lui Levi) vor fi preoti si vor trai din alocatiile statului (nimic nu se schimba in istorie).

Trebuie de amintit ca aceasta confederatie tribala a fost de la inceputuri problematica, vedem in cartea Judecatorilor ca nu de putine ori se mai ciondaneau intre ei si fiecare trib avea agenda lui. In timpul domniei lui Saul si dupa acea in timpul lui David si Solomon, confederatia tribala a devenit confederatie statala. Dupa domnia lui David, statul unitar Israelit a slabit treptat sub domnia lui Solomon. Desi Solomon este considerat drept cel mai destept dintre toti regi care au existat vreodata, el nu a fost. Din punct de vedere politic Solomon a fost un rege rau pentru poporul sau. Poate Solomon a fost destept, dar a fost si un rege comod care a cheltuit mai multi bani decat avea posibilitatea regatul sa duca. Pentru a putea plati cheltuielile templului, Solomon a cedat regelui din Tir (Tyre) Hiram mai multe pamanturi in Nordul Israelului, lucru care a nemultumit profund populatia din nordul teritoriilor Israelite. Probabil aceasta a fost si cauza principala in dezbinarea dupa moarta sa. Dezbinarea si formarea a doua regate, Israelul in nord si Iehuda in sud, a dizolvat coalitia tribala in 2 + 10. De aici regatele au istorii diferite, in mare parte asemanatoare Munteniei si Moldovei, o parte din timp "miere" si o alta "fiere." Deoarece Ierusalimul a fost locul de cult central si Iehuda a fost condusa de dinastia Davidica pana la sfarsitul ei, regatul sudic a fost mult mai influent politic si religios. Regatul de nord a fost extrem de influentat de religiile pagane, in special de cele feniciene, asa ca se poate spune ca diviziune a fost si religioasa. In anul 722 i.Hr. regatul de nord (Israelul) este cucerit de Saragon al II, regele Asirian. Majoritatea locuitorilor din nord NU au fost surghiuniti, ei s-au refugiat in sud adica in celalalt stat israelit. Ultimele sapaturi arheologice arata ca in perioada dintre 722- 607 i.Hr., adica 115 ani, perioada in care a existat numai regatul de sud, populatia regatului a fost dublata plus, asta se putea intampla numai prin refugiul unei majoritati din nord. Este cunoscut ca Asirieni, la fel ca si comunistii romani s-au ocupat in special cu decapitarea conducerii spirituale si a profesionistilor, asa ca cei surghiuniti au fost in special dintre aceste categori. Nimic nou sub soare. Prin stramutarea altor populatii (alt model comunist, tineti minte popularea/depopularea Baraganului si a Ardelului) Asirieni au format un nou popor format din ramasitele israelite ale nordului plus noii adusi din Asiria, acest popor se numeste astazi (si atunci) Samariteni. Asa ca povestea celor 10 triburi este in mare o chestie mitica frumoasa dar poveste. Daca tot vorbim de popor, triburi si migratii, atunci am si niste nautati. Ultimele studii genetice arata ca evreii fac parte in marea lor majoritate din haplotipul Y (masculin) denumit IJ. Harta de mai jos arata raspandirea acestui haplotip, dupa cum bine veti putea observa jumatatea de nord a Romaniei inclusiv Ardealul si Oltenia a fost "calcat" (bine) de aceasta populatie, asa ca sfatul meu antisemitilor de azi si de maine, aveti grija poate si voi sunteti Evrei !

@ dandanalle – Sf. Ioan Botezatorul. Draga Dan, in primul rand, personal nu fac room-service decat daca am niste argumente pentru. In al doilea rand, pana la situatia de a ne tutui avem situatia de politete care este acceptata pe meleagurile noastre. Considerand ca ati facut-o dintr-o neglijenta spontana, am hotarat sa raspund la intrebarea dumneavoastra. Si in acest caz la fel ca si in cazul prezentat mai sus, avem religie, traditie si istorie. Din punct de vedere istoric cazul Sfantului Ioan Botezatorul este extrem de documentat din surse extra-biblice. Istoricul Iosefus ("Despre Antichitatea Evreilor" tradusa stupid in limba romana sub numele "Antichitatile Evreilor" carte 18, capitolul 5, paragraful 2 si mai departe) povesteste pe indelete povestea lui in special sfarsitul ei. Sfantul. Ioan a fost decapitat de regele iudeu Irod Antipa (nu Irodul biblic) in anul 36 d.Hr in cetatatea Macareus. Nici o legatura cu Salome, decapitarea a fost politica pentru acuzatii de tradare si complot impotriva regelui. Cercetatorii si istoricii (laici) moderni afirma cateva lucruri cu o posibilitate majora de plauzibilitate. Acestea sunt (1) mai mult ca sigur Sf. Ioan a fost ascet Eseneu/Esenian; (2) majoritatea practicilor religioase Iudaice-Eseniene ale lui Ioan au fost preluate de Crestini, dar si de alte religii; (3) se pare ca Ioan nu a fost niciodata Crestin si tangenta cu Iisus este o legenda care a intrat in Evanghelia lui Luca dintr-o alta legenda ambele fiind…legende; (4) Ioan Botezatorul pe numele lui a devarat Yohanana ha-Matbil este considerat de evrei ca Tzadic (un fel de sfant), musulmanii il numesc Yahya ibn Zakaria si pentru ei a fost profet; Mandeieni cult gnostic existent pana in zilele noastre il considera Mesia uzurpat de Iisus; Bahá'í il considera si ei profet (mai minor) si infine o groaza de alte secte gnostice vechi si noi si-au construit mitologi fiecare dupa vederile si doctrinele lui religioase. El este considerat de uni si personificarea lui Ilie din Vechiul Testament. Ioan Botezatorul este un personaj fascinant despre care probabil vom mai discuta in viitor. Cine a fost Sf. Ioan Botezatorul cu adevarat?, Exact cine doriti dumneavoastra, fiecare cu religia sau crezul lui. Religia nu este Istorie si viceversa.

Titlul postari arata ca un oximoron, de fapt nu este. Aceasta postare vine sa introduca cititorul in primele subiecte pe care am inceput sa le dezbatem in postarea pe Bibliophyle Florilegiu: Cartile Interzise, inaintand in analiza trans-istorica a subiectului principal, interzicera cartilor si indepartarea cititorilor de anumite carti, in anumite timpuri din cauza unei multitudini de motive. Trebuie de mentionat ca orice cenzura de felul acesta nu poate avea nici o legatura cu credinta in Dumnezeu sau cu Fiul- Iisus. Amestecarea Divinitati in trivialitatile cotidianului este un pacat capital, si recentul scandal al pasapoartelor este un astfel de pacat. In Exod (Iesirea) 20:7 si Deuteronom 5:11, scrie clar ca orice invocare in numele Domnului este interzisa. Nimeni nu are voie sa interpreteze acesta comanda din cele 10:

Nimeni nu are voie sa vorbeasca in numele lui, si nimeni nu are dreptul de a anula liberul arbitru acordat de El. Din punct de vedere Teologic sfintenia suprema este acordata Torei (Pentateuhului) primelor 5 carti din Biblia Ebraica-Vechiul Testament, care sunt atribuite Divinitatii – Tatalui si primele 4 Evanghelii din Noul Testament, care sunt atribuite Fiului, Punct.

Biblia Crestina si Biblia Ebraica sunt colectii de carti au ajuns la un format final printr-un proces de canonizare care a durat la Evreii de la sfarsitul canonizarii Torei (Pentateuhului) in timpul lui Ezra in secolul al V-lea i.Hr si pana in anul 95-96 d.Hr cand in (ipoteticul dar probabilul) Conciliu de la Yavne (Jamnia) a fost canonizata Biblia Ebraica. In total acest proces al durat aproximativ 400 de ani. In toata aceasta perioada au circulat carti sfinte intr-un format sau altul (vezi postarile referitoare la Manucrisele de la Marea Moarta). Biblia Crestina care include Biblia Ebraica a fost canonizata intr-un proces care a durat aproximativ 300 de ani, de la inaltarea lui Iisus pana la primul Conciliu de La Nicene in Bitania (azi orasul turcesc İznik) care a avut in anul 325 d.Hr in timpul imparatului Constantin cel Mare si in care a fost hotarat cea ce se numeste cele 20 de canoane si formatul Bibliei Crestine. Toate dominatiunile considerate Crestine astazi au aceptat cele 20 de canoane numite si crezul Crestin de la Nicene si formatul Bibliei Crestine, care a fost schimbat prin adaugare dupa Marea Schismă din 1054 d.Hr si prin scaderea (fata de biserica Catolica) de biserica protestanta incepand cu anul 1521 d.Hr. Cartile care nu au fost incluse in canoanele Ebraice si cele Crestine au devenit Carti Apocrife.

Cartile Apocrife, in majoritatea lor nu sunt deosebite de cele canonice decat prin dezbateri teologice sau puncte de vedere diferite de cele canonice. La Evrei Cartile Apocrife au fost excluse din trei motive principale (1) nu a fost confirmata vechime lor; (2) limba compozitiei nu a fost Ebraica si de aici nu a fost confirmata sfintenia; (3) au fost prea Crestine, adica au avut un continut mesianic legat de Iisus. La Crestini motivele au fost: (1) in periaoda de inainte de Iisus, nu au fost incluse in canonul Biblic Evreiesc; (2) din perioada de dupa caderea biserici Crestine din Ierusalim, au fost considerate prea Iudaice; (3) au promovat invataturi care nu au fost incluse in cele 4 Evanghelii (4) au avut un continut considerat eretic (gnostic);

Ce s-a intamplat cu aceste carti care au devenit dupa sute de ani de citire in sinagogi si biserici. Cele Iudaice s-au pastrat in majoritatea lor, cele Crestine au fost distruse in majoritatea lor. Care a fost diferenta? In Iudaism orice carte care poarta numele Domnului, chiar daca este eretica trebuie pastrata cu onoare intr-un Genizah (o incapere separtata, intrun lacas de cult) sau ingropate dupa o slujba religioasa intr-un cimitir (bineinteles evreiesc). Deaoarece in Crestinism nu a fost preluat obiceiul, cartile in majoritatea lor au fost distruse. Cele care s-au pastrat sunt cele ascunse de preoti si in special calugari care nu au avut puterea sufletesca sa le distruga. Pesonal, sunt aproape convins ca in majoritatea lor sunt bine-merci in bibliotecile secrete al Vaticanului.

Dupa ce am vazut care este definitia Apocrifei si ce sunt de fapt Apocrifele, sa discutam despre Pseudoepigrafe. Pseudoepigrafe sunt cartile ne-canonice, printre ele si Apocrife care sunt atribuite pentru un plus de autoritate si autenticiate, unor personalitati Biblice, spre exemplu, cartile lui Enoh sunt Pseudoepigrafe, dar nu sunt Apocrife nefiind niciodata luate in considerare pentru a fi incluse intrun canon (Iudaic sau Crestin).

Apocrifele care sunt dependente de Vechiul Testament sun numite si Apocrife Iudaice, desi printre ele sunt si Crestine si invers Apocrifele Crestine sunt cele dependente de Noul Testament, intre el si Apocrife de origina Iudaica clara.

Astazi vom discuta de al doilea spatiu temporal in evolutia Divinul Feminin. Dupa ce Iosia-Rege a incercat si a reusit sa distruga viziunia unui Divin Feminin au trebuit 10-12 secole de cautari pentru o formulare lui in felul in care nu va constitui o amenintare la adresa celuia care este Unul. Intre timp Yahve intr-o uniune cu Fiul si Sfantul Duh formeaza o divinitate pentru o noua revelatie. Revelatia Fiului uneste umanitatea cu divinitatea printr-un nou juramant pentru timpuri nesfarsite pana la reintoarcere si cei 1000 de ani intr-un nou Ierusalim. Divinul Feminin pentru cei "noi" imbratiseaza spiritul fara prihana a Doamnei Mama-Fiului. Cei "vechi" i-si cauta mai departe Unsul intr-o alta revelatie. Plata neputintei de a intelege si a se intelege intre ei, intrerupe Prezenta Lui in vechiul Ierusalim si privirea lui nu va mai fi indreptata spre Sion pentru secolele care au trecut.

Şehina (Shehina) este femininul derivat din verbul şohen (locuieste-dwelling-shochen) si care reprezinta prezenta Domnului in Templu (Mişcan-Mishkan) de la Ierusalim. Ipostaza prezentei lui Yahve in Templu la Ierusalim reprezinta succesul omeniri si buna intelegere intre oameni si divinitate. Exact aici incepe misticismul Kabalist care interpreteaza Prezentea. Istoric si traditional vorbind, Templul din Ierusalim continea cele 10 table ale juramantului. in arca pazita de cei doi Herubim. Arca Juramantului se afla in Kodesh Hakodashim adica locul cel mai sfant dintre sfinte. Asa cum am spus Şehina este ipostaza feminina a Divinitati parte din ipostaza masculina, Yahve. Impreunarea lor spirituala este de fapt idealul religios despre care vorbim. Mistica Ebraica a ajuns la sinteza ei suprema in cartea Zoharului (Stralucire) care interpreteaza ezoteric si mistic Vechiul Testament. Aceasta carte care este considerata sfanta pentru multi, Evrei si Crestini (care nu sunt totusi majoritari) descrie universul uman prin ipostazele de parte feminina si de parte masculina. Unirea partilor (iehud) este cea carea creaza armonia, si fara de ea nu poate fi vorba de fericirea si implinirea colectiva si individuala. Pentru a intelege mai mult si mai bine va propun o scurta lecturare a doi invatati de mare prestanta. Primul, este mare teolog Crestin Ortodox Grigore Palamas (Călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic), din punct de vedere academic vi-l propun pe Profesorul evreu de origine Romana Moshe Idel, dupa parerea mea (si a majoritatii) este cel mai bun dintre cei mai buni. Din fericire cred ca toate lucrarile lui Idel au fostr traduse si in limba Romana.

Şehina este consoarta spirituala a lui Yahve, ea reprezinta balanta nercesara intre feminitate si masculinitate, adica universul in care traim. Lipsa unei jumatati, este o lipsa primordiala si cautarea unificari face parte din sufletul si necesitatea fiecaruia din noi. Asa cum teoriile kabaliste sustin, exista in fiecare din noi cei de parte barbateasca dorinta de intregire prin atractia parti de care Yahve ne-a lipsit in negura inceputurilor, acea coasta daruita Evei. Coasta transformata in Eva doreste reintregirea in corpul comun, ca si Adam, Eva are nevoie de trupul si sufletul unificat.

In formarea mea intelectuala, Şehina a insemnat intodeuna partea din divinitate care are grija de iertarea si mila pentru pacatele mele care iarta greselile si frustrarile intru’ gloria Lui. Mai pe seara voi continua putin cu Patai si voi prezenta putin din Cartea Zoharului. De maine vom vorbi de femeii mult mai "fizice", dar nu mai putin spirituale.

P.S. Exista in Romania o fundatie care se ocupa de Cabala. Va anunt ca este apa de ploaie pusa pe facerea unor banuti nemeritati. Pacat de bani si de timp. Luati o carte a lui Idel, este suficient.

Primele zile ale lunii Martie sunt dedicate in general femeilor din viata noastra. Personal sunt suporter invederat al acestei jumatati (+) ai omeniri, plin de admiratie si respect pentru creatorele de viata si sens. Am hotarat sa-mi recapitulez putin amintirile si sa extrag din ele toate personajele feminine pe care le pot impartasi si care mi-au influentat si facilitat formarea intelectuala. In postarea premergatoare am enumerat personajele despre care vreau sa scriu, astazi voi incepe. Metodica va fi urmatoarea pe blogul acesta voi discuta despre personaj, pe Bibliophyle despre "opera personajului".

O mica atentionare, deoarece sunt "at the and of the day" un autor de limba Engleza mi-am facut un blog in aceasta limba in care voi publica o parte din lucrarile mele academice-universitare, sa nu spuna lumea ca in Romania nu se face "research". Cei care doresc si vor sa-si imbunatateasca putin cunostintele, cel putin de limba Engleza sunt invitati. Numele blogului este bineinteles Theophyle English Blog . Deoarece o mare parte din studentii mei si in general cititorii mei nu sunt cea ce numim "Native English" articolele sunt scrise deooste intr-o limba destul de simpla si clara.

Asa cum am spus ieri si cum arata titlul ma voi ocupa de personajul feminin care poate fi numit "Divinul Feminin". Partea feminina a Divinitati in Biblia Ebraica numita si Vechiul Testament este destul de minora, dar exista daca stim sa o cautam. Divinul Feminin in antichitatea veche este nu numai prezent, este aproape majoritar. Zeitatea mama dadatoare de viata, fertilitate, frumusete si intelepciune este motivul preponderent in mitologiile Sumeriene, Amorite, Asiriene, Egiptene, Hitite, Feniciene si Cananite. Cunoastem si recunoastem astazi mai mult ca oricand ca revelatia Mosaica este desfasurata intr-un décor mitic Babilonian si Egiptean. Nici nu se putea altfel caracterul "Moise" a fost Egiptean si caracterele "Abrahamice" au fost de origina Babiloniana (probabila Amorita). Chiar daca suntem oameni religiosi 100% si acceptam revelatia Divina, nu putem sa ne sustragem povestirii. Povestea, Eposul este Babilonian cu sincretisme Egiptene. In povestea Faceri (Geneza) aflam in Geneza 1:27 "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”asta inseamna un singur lucru credeau cei din vechime, inseamna ca Dumnezeu are si parte Femeiasca. Metafora partilor feminine-masculine era extrem de greu explicabila celor din vechime, asta nu inseamna ca nu ei nu au crezut in ea. Redau aici numai cateva locuri in care o puteti gasi 1 Imparati 15:13; 2Imparati 21:7; 2 Cronicile sau Paralipomena 15:16. Exista si exista mult, suprimata si cateodata hulita, dar cum se zice, iubita si acceptata de popor. Subiectul din punct de vedere teologic este scos la iveala in doua epoci diferite, prima la inceputuri din secolele 12 si pana in secolul 7 i.Hr, si a doua oara intre secolele 9-13 d. Hr. Prima imagine a fost suprimata (violent) in timpul "Revolutiei Deuteronomice" ale regelui Iosia (Josiah saur Yoshiyahu c. 649-609 i.Hr.). Cea de a doua "aparitie" dainuieste pana in zilele noaste in Kabala Ebraica si Cabala Crestina. Prima "Doamna" Consoarta a lui YHVE (YHWE, Iehova), se numea Aşera (Asherah) probabil derivatie etimologica de la vecinii Babilonieni si Cananiti de la Asratu, Asirtu, Ashtoret sau grecizat Astarte si pana in zilele noastre numele Ebraic al Doamnei Radulescu (Estera).

Bineinteles in veacurile precedente nimeni nu indraznea sa discute despre blasfemi de felul acesta. Deoarece Kabala este o disciplina profund esoterica si descifrata de foarte putini (nu cred ca Madona se afla printre cei putini), consoarta divina nu a avut probleme nici cu credinta, nici cu credinciosi si nici cu clerul. Dupa cel de al doilea razboi mondial, un fel de compatriot de al nostru nascut la Cluj pe numele lui Ervin György Patai, devenit mai tarziu Raphael Patai, respectat si proeminent etnolog si antropolog publica intr-un jurnal obscur pe numele lui "Mult és jövő (cred ca este vorba de Trecut si Viitor) o teza pe care o va relua in doua carti care au devenit antologice. Prima publicata in 1947 “Man and Temple in Ancient Jewish Myth and Ritual” (Omul si Templul in Ritual si in Mitul Iudaic) si a doua publicata in 1967 si republicata intr-o a treia editie in 1990 pe numele "The Hebrew Goddess" (Zeitele Evreilor"). Patai nu avea nici o treaba cu teologia si nici cu istoria omul a fost antropolog, asa cum Darwin nu o avea nici cu istoria si nici cu teologia fiind zoolog si biolog. Totusi implicatiile teoriilor si lui Darwin si lui Patai au fost destul de teologice sa zice. Cartea lui Patai va fi recenzata de mine mai pe seara si postata pe Bibliopyle.

Ce zice Patai, pai ce am scris eu. Evreii au considerat-o pe Aşera (Asherah) drept consoarta lui Yahve, adica Dumnezeu. Colac peste pupaza intr-o sapatura arheologica langa orasul Hebron, 14 Km sud de Ierusalim supranumit de credinciosi si orasul Parintilor (acolo sunt ingropati Patriarhi Abraham si Sara) se descopera intr-un mormant princiar evreiesc o inscriptie pe care eu o traduc cam asa: "Uri(ahu) printul este proprietarul acestor vorbe: Uriahu a fost binecuvantat de Dumnezeu (Yahve) sa-si invinga dusmani si a fost salvat de consoarta Domnului, Aşera" in pozele de mai jos aveti interesanta pictograma a maini divine si inscriptia tradusa de mine in romaneste.

Dupa cativa ani se descopera intr-o alta sapatura arheologica o inscriptie care include o alta pictograma cu mult mai impresionanta si cu acelasi fel de inscriptionare "Dumnezeu si consoarta sa". Ambele descoperiri si multe altele ulterioare au zdruncinat serios cateva teori, din nefericire putin cunoscute si putin dezbatute de stimati mei colegi din universitatile Romanesti. Pentru mine Aşera, este acea divinitate feminina pe care intodeauna am simtit-o si am venerat. Intr-o postare ulterioara vom discuta de Şehina. Puteti trece mai pe seara pe Bibliophyle pentru a citi mai mult despre amicul Patai si Zeitele Ebraice.

Umberto Eco (n. 1932) in Piemont - Italia, este un scriitor, semiotician şi filosof italian. Umberto Eco i-si face studiile universitare la Torino, luîndu-şi licenţa în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. In anii '60 a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre şi Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Autor de romane, eseuri, tratate academice şi cărţi pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universităţi europene şi americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa ştiinţifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor şi o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii concepte ale postmodernismului.

Opere Beletristice Principale: Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, şi Premiul pentru Cea mai bună carte a anului ; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella ; Insula din ziua de ieri, 1994;Baudolino, 2002; Cel mai recent roman publicat este Misterioasa flacără a reginei Loana.

Opere Beletristice traduse in liba Romana: Numele trandafirului (1980, traducerea în română, Editura Dacia, 1984); Pendulul lui Foucault (1989, traducerea în română, Editura Pontica, 1991); Insula din ziua de ieri (1994, traducerea în română, Editura Pontica, 1995); Baudolino (2000, traducerea în română, 2001); Misterioasa flacără a reginei Loana, (2004, traducerea în română, Editurile Polirom şi Editura Pontica, 2005).

In primul rand este important sa subliniez ca eu ma refer nu la biblicul Enoh, ci la un fel de sinteza al tuturor autorilor in spatele cartilor lui Enoh. In 1962 Eco publica o carte pe numele original “Opera Aperta” (Opera deschisă, trad. rom. Editura pentru Literatura Universală, 1969). Din mare nefericire aceasta carte nu a fost retradusa, si este dupa parerea mea o mare pierdere pentru literatii romani care nu citesc Italiana, Franceza sau Engleza. On aceasta carte Eco formuleaza o serie de prezumtii literare despre felul in care trebuie inteles un text literar si care sunt elementele acestei intelegeri. Cred ca aceste Carti atribuite lui Enoh cu care ma ocup in ultimile postari sunt probabili exemple clasice ale tehnicii descrise de Eco. Aceasta importanta carte il conduce pe Eco spre Semiologie. Deoarece sunt expert foarte mic in acest domeni I-mi permit sa-l citez pe Profesorul Aurel Codoban - “Semn şi interpretare“

"Semiologia, aşa cum este ea inţeleasă astăzi, îşi are originea în tematizarea, contemporană cu noi, a comunicării. Chiar dacă o istorie mitologizantă a oricărei discipline teoretice tinde să îi găsească origini absolute, succesiunea tematizărilor sau epistemelor gândirii occidentale - „ceea ce este”, cunoaşterea şi comunicarea - distribuie în mod categoric disciplinele şi problematizările şi implicit pe cele ale semiologiei. Privite de pe terenul problematizării a „ceea ce este”, calitatea de lucru a semnului împiedică constituirea lui ca obiect epistemic autonom, ordinea existenţei, a gândirii şi a rostirii fac una, nu sunt desparţite. Odată cu a doua tematizare, a recunoaşterii, „ceea ce este” devine relativ „ceea ce cunoaştem”. Adică ceea ce nu cunoaştem nu există în mod real pentru noi. Semiologia devine o teorie generală, centrală odată cu cea de-a treia tematizare care este cea a comunicării. Acum „ceea ce este” şi ceea ce cunoaştem ca realitate este relativ la comunicare: ceea ce nu comunicăm nu există! Simetric faţă de prima tematizare totul este una acum, din perspectiva comunicării, însă. Există două axiome care fac din semn, în principal, un obiect sui generis: - pausemia = totul e semn; totul are semnificaţie sau poate avea - polisemia = orice semn (obiect) poate avea mai multe semnificaţii (unicitatea existenţei nu determină unicitatea semnificaţiei)"

Paranteza. Aurel Codoban este un eseist şi filosof român, Este doctor în filosofie şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” (a fost timp de mai mulţi ani şeful Departamentului de fiosofie al acestei universităţi). Codoban este un bun specialist în domeniul semiologiei, hermeneuticii şi filosofiei religiilor. Din nefericire nu suficeint de proeminent in afara granitelor Romaniei (cred ca si intre granitele ei). Am avut marea placere sa citesc trei lucrari ale domniei sale. Sacru şi ontofanie, Editura Polirom, Iaşi, 1998 (Premiul Academiei Romane, 2000) ; Teoria semnelor şi interpretării, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001;Amurgul iubirii, Idea, Cluj-Napoca, 2003, ediţia a II-a, 2004 (Premiul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, 2005). Ultima carte, Armulgul Iubirii o voi recenza in curand. (mi-a placut mult)