Hitiţii – 2

Dupa anul 1180 i.Hr., istoria nu mai inregistreaza nimic despre aceasta fosta super-putere a Orientului Mijlociu. Hitiţii au iesit din istoria reala si au intrat in cea Biblica. Hitiţii din Biblie nu sunt in nici un caz adevaratii Hitiţi, ci niste urmasi intemeietori ai unor orase state, locate in nordul Cananului in vestul Siriei si in Libanul central (coasta Libanului fiind ocupata de Fenicieni). Hitiţii pe care ii intalnim in Biblie, Beeri Hititul este tatul lui Juditei si al Basmatei, casatorite cu Esau (Facerea 26:34) si Urie Hititul este capitan in oastea lui David si sotul Bat-Şebei (2 Samuel 11:3) , este trimis intr-o lupta din care nu se va reintoarce si Solomon cel intelept va deveni fiul regelui David si al Bat-Şebei. Asadar, nici urma de Hitiţii istorici disparuti prin preajma anului 1180 i.Hr

Atunci de ce a disparut imperiul Hitit, marea super-putere care cu o suta de ani in urma tinea piept cu succes marelui Ramses al II-lea (1274 i.Hr.). Raspunsul este simplu, au disparut din aceleasi motive din cauza carora si Mayaşii au disparut. (1) dezastre ecologice, catastofe naturale si epidemii; (2) nerespectarea legilor pe care singuri si le-au impus - legile de succesiune si legile care interziceau disidenta armata in casele domnitoare, aceste legi numite constitutia lui Telepinu; (3) renuntarea la "granarele" imperiului, impartite ca zestre multiplelor casatorii ale casei domnitoare, bazandu-se pe cerealele importate din Egipt sau produse in Cipru; (4) razboaiele intestine au decimat "producatorii" de alimente si au creat nesiguranta căilor de comunicatie; (5) atacuri din cauza migratiei frigienilor “impinsi” de popoarele marii din vestul Marii Negre si a triburilor Mushki care ajungeau din partea opusa Marii Negre, adica din Est (astazi teritoriul Georgian).

Asadar ajungem inca o data la "Tragedia Resurselor Comune", adica mai exact la gestionarea acestor resurse corect si durabil. Problemele exterioare sau calamitatile naturale nu pot fi gestionate intodeauna, dar repectarea legilor sociale (2), conducere competenta(2 si 3) si pastrarea unui minim de echitate sociala (4), puteau salva aceasta super putere din prabusirea ei. In postarea de maine vom discuta despre Cartagina. De luat aminte!

Ieri am aflat cu stupoare ca Dl. Nistorescu Cornel a devenit redactorul sef la ziarul de calitatate Cotidianul. Parerile mele despre Dl. Nistorescu nu pot fi gazduite de un blog civilizat de felul pe care cred ca-l gazduiesc. Am preluat de la Bleen un link in care Dl. Nistorescu scria despre Dna. Udrea intr-un fel care nu am reusit niciodata sa-l citesc in nici o publicatie care se numeste jurnal. Pentru cei interesati sa citeasca dejectiile despre care vorbesc, incercati aici. Nu ma numar printre sustinatorii Dnei. Udrea; cred ca este mult prea mult, mult prea repede si pentru prea putine merite, insa de la o critica onesta la injuraturi de maidan, drumul este extrem de lung si diferit de ceea ce se incearca. Deoarece fişa postului meu este istoria, am sa incerc un demers de acest gen intr-un subiect asemanator, bineinteles fara nici o legatura cu Dna. Udrea si evenimentele actuale in afara de cele legate de dejectiile critice ale unor oameni care cred ca profesia le da dreptul de a fi nemernici.

In perioada de dizgratie a lui Pericle, Aspasia este acuzata impreuna cu genialul Phidias (cei mai important reprezentant ai perioadei clasice din cultura greacă) si Anaxagora (mare filozof pre-Socrate, Şcoala Ioniană de filosofie), de CORUPTIE SI FOLOASE NECUVENITE ( de exemplu Phidias a fost acuzat ca a furat aur de la cel care l-a primit pentru statuia Atenei). Acuzatorul (procurorul) a fost un "poet comic", pe numele lui, Hermipus. Ei au fost adusi in fata Eclesiei (adunarea legislativa a Atenei) Anaxagora acuzat de insubordonare si erezie religioasa a fost exilat, marele Phidias a murit probail in inchisoare. Aspasia a fost achitata, dupa spusele lui Plutarch, cunostea suficiente secrete despre membrii acestei adunari.

Nu trebuie sa mentionez ca Pericle, Phidias, Anaxagora sau Aspasia au ramas in istorie pentru ceea ce au facut. Netrebnicul de Hermipus a ramas , insa pentru nemernicia sa si nu pentru ceea ce a scris.

Nu stiu cat de mult din ceea ce v-am povestit seamana sau nu cu realitatile noastre, un singur lucru este clar Hermipus a fost o canalie si Nistorescu este.

Cateva note explicative: (1) "Societaţi Sinucigaşe" este un termen fără o formalitate stiintifica existenta (inca), este o formula pe care am folosit-o, incercand sa dezvolt o teorie (istorica) care explica disparitia unor societati din diferite motive; (2) disparitia societatilor referente nu implica disparitia fizica a indivizilor, ci numai a sistemului lor teritorial, social, economic, politic, cultural sau legal; (3) disparitia "imperiului" Mayaş nu a impus disparitia fizica a mayaşilor, desi in alte cazuri antice paralele, cum ar fi Hitiţii sau Cartaginezii, disparitia formatiunilor statale a dus si la disparitia culturilor aferente si ale indivizilor care alcatuiau aceste culturi. Societati “sintetice", cum ar fi Iugoslavia sau URSS-ul au disparut, fiind inlocuite de componentele etnice-nationale; (4) "Sinuciderea" consta prin actiunea /actiunile societatii respective impotriva intereselor ei vitale si INTODEAUNA are un aspect constatat de Garrett Hardin si articulat in "Tragedia Resurselor Comune", complementar la administrarea resurselor comune; pot fi incluse si elemente politice, religioase, catastrofe naturale sau interventii militare ale unor puteri adverse. Totusi elementul preponderent va fi elementul social si incapacitatea liderilor acestor societati.

Hitiţii –1

Hitiţii (Hittites) au fost un popor de origine indo-europeană, care au migrat în mileniul al III-lea î.Hr. din teritoriile pe care le ocupau în sud-estul continentului european, în Anatolia (azi Turcia). Ei au cucerit acest teritoriu de la un alt popor antic, Hatiţi (Hatians), adoptand panteonul si asimiland o parte din cultura lor. Numele lor, Hitiţi, este de fapt numele biblic (B’nei-Het – fii lui Het – care era unul din fiii lui Canan). Pana la inceputul secolului al XX-lea, majoritatea cercetatorilor au crezut ca acest popor a trait in nordul Israelului de astazi pe teritoriul, Sirian. Hitiţii au vorbit o limba indo-europeana, pe care ei au denumit-o Nesili si care din multe puncte de vedere era asemanatoare cu cea traca. Deoarece nu au avut un scris propriu, au adoptat cuneiformele Akadiene, adaptandu-le la caracterul indo-european al limbii lor. Au lasat importante lucrari literare de toate felurile, inclusiv religioase si judiciare, lucrari descoperite in marea biblioteca din Hattuşa, despre care am vorbit in postarea mea referitoare la “bibliotecile antice.”

Cateva note explicative: (1) in aceasta postare vom discuta un articol stiintific extrem de influent si care a ridicat una din cele mai importante subiecte sociale. Tematica articolului este eterna si a fost intodeauna una din dilemele societatii umane de la inceputurile ei; (2) titlul original al articolului este “The Tragedy of the Commons"[1], in care cuvantul ‘commons’, poate fi tradus in limba romana prin islaz, pajişte sau imaş – in orice caz, metaforic vorbind, este vorba de proprietatea comuna a unei societati; (3) articolul a fost scris de Garrett Hardin (1915 –2003), profesor de ecologie umana la Universitatea din L.A-Santa Barbara. In 2003, a hotarat impreuna cu sotia lui, el la varsta de 88 de ani si ea la 81, sa-si termine viata. El este unul din autorii metaforei "gena egoismului" ("selfish gene"), si s-a folosit deseori de sintagma "Nice guys finish last"; (4) articolul a fost publicat in 1968, in jurnalul Science. Science, unul din cele mai prestigioase jurnale stiintifice din lume, apare ca saptamanal (se poate accesa, aici) si este publicat sub egida AAAS (American Association for the Advancement of Science). Science a fost fondat in 1880 de John Michaels, cu ajutorul financiar a lui Thomas Edison si Alexander Graham Bell; (5) sintagma “Societaţi Sinucigaşe” imi apartine si este implementabila din punct de vedere istoric-social si religios. Voi dezvolta acest subiect in postarea imediat urmatoare celei de astazi; (6) articolul in original poate fi descarcat aici, sau aici in format PDF.

Ecologismul a devenit in ultimii ani o miscare globala, care isi are radacinile sanatoase in deceniile trecute. Astazi, din nefericire, a devenit o arma in mana unor "functionari si birocrati", arma prin care sunt promovate ideologii (unele extremiste) de sorginte anti-liberala. Nu despre acest ecologism discut eu in aceasta postare.

"Tragedia Resurselor Comune" ("The Tragedy of the Commons") a lui Garrett Hardin este un manifest prezentat sub formatul unui articol stiintific. Articolul se foloseste de metafora care descrie un islaz comunal, in care se pot dezvolta antagonisme intre egoismul individului, care aduce pe proprietatea comuna mai multe vaci pentru a obtine un profit mai mare si posibila distrugere a unei paşuni. Dilema este pastrarea bunului comunal fata de interesele personale ale individului.

Garrett Hardin anuleaza posibilitatea "tehnologizarii" ca posibil remediu al efectelor problemei, sustinand ca nici o tehnologie nu poate fi aplicata eficient in dezvoltarea resurselor fata de rata cresterii individualilor care doresc profit din "resursele comune." Garrett Hardin se foloseste de ideea de loc noua a "ingradirii" (enclosure) pentru a balansa egoismul individual fata de necesitatile societatii. De amintit ca si Tucidide (Thucydides 460 - 395 i.Hr.), parintele "realismului politic" si Aristotel (384 - 322 î.Hr) despre care am vorbit in postarile anterioare au fost dintre promotorii ideii de "ingradire" [2]. Hardin sustine (in 1968!) ca tehnologizarea nu poate fi eficienta in sporirea resurselor din cauza costurilor financiare ale energiei si ale costurilor de poluare pe care aceasta energie le produce asupra mediului. Eliminand alternativa "tehnologica" (aceasta atitudine a lui Hardin a fost profetica, in 1968 un baril de petrol costa intre 5 si 6 USD) si pe cea morala (Hardin nu vedea nici o posibilitate de conciliere intre interesele egoiste ale individului si interesele comunitatii) Hardin propune "ingradirea," care poate fi obtinuta prin privatizare controlata, taxe ecologice (polluter taxes) si legislatie regulatorie.
Reproducerea si analizarea acestui articol exceptional a fost facuta de mine in primul rand pentru a intelege tragedia unor societati, ca cea despre care ne-am ocupat in zilele trecute (societatea mayaşa ), dar si in legatura cu aceasta criza economica care bantuie lumea. Lipsa masurilor regulatorii care nu au ingradit lacomia individualilor egoisti a produs aceasta criza despre care vorbea Hardin a lovit si loveste “Resursele Comune" ale intregii planete. Cati dintre politicienii romani cunosc acest articol de o exceptionala importanta, si cati dintre ei sunt fermierii egoisti chiar nu stiu, stiu insa ca sunt prea putini care au grija de aceste resurse comune. Maine vom discuta (din punct de vedere istoric) despre societatile sinucigase.

Note:
[1] Garrett Hardin - "The Tragedy of the Commons" - Science 13 December 1968: Vol. 162. no. 3859, pp. 1243 - 1248
[2] Thucydides -History of the Peloponnesian War, Book I, Sec. 141;
Aristotle - Politics, Book II, Chapter III, 1261b

Povestea civilizatiei mayase este diferita de celelalte civilizatii Mezoamericane. Contrar obiceiului (popular) occidental de a vedea istoria Mezoamericei si a Americii de Sud intr-un context comun, fiecare din marile civilizatii Maya, Azteca si Inca au avut curs de dezvoltare diferit si istorie diferita. Daca Azteca si Inca au fost imperii care au fost cucerite (destul de usor) de spanioli. Marele imperiu Aztec a fost cucerit in mai putin de 60 de ani, de aproximativ cei 500-600 de oameni ai lui Cortés si cu “ajutorul” marilor epidemii, care intre 1520-1521 au decimat populatiile indigene care au cunoscut “molimele europene”, sifilisul si variola. Imperiul Incaş care ocupa aproape toata coasta de vest a Sud-Americii a fost cucerit de Francisco Pizarro (1526, 1529, 1532), care cu 180 de oameni, 27 de cai si un tun a ingenunchiat un imperiu care se intindea pe mii de kilometrii patrati.

Mayaşi au fost alta poveste. Spaniolii au avut nevoie de 2 secole (de fapt 170 de ani) sa cucereasca ultimele bastioane mayase din Yucatan. Dificultatea spaniolilor nu a fost puterea militara a mayaşilor, ci slabiciunea lor. Mayaşii nu au fost invinsi pentru ca nu au fost accesibili si pentru ca deja nu exista un stat centralizat. Vestitul calendar mayaş incepe pe data de 11 August, 3114 i.Hr. (calculul pe baza metodei cunoscute pe numele – Ciclului lung - Long count, detalii aici). Pana recent, majoritatea cercetatorilor au fost de acord cu ipoteza aparitiei civilizatiei proto-mayaşe in jurul secolului al X-lea i.Hr.; recent au fost descoperite in Belize (fostul Honduras Britanic), urme ale civilizatiei mayaşe din 2600 i.Hr., acesta descoperire a fost publicata in prestigioasa publicatie stiintifica "Nature" (interesatii pot vedea aceste descoperici, aici). In orice caz arheologii au acceptat numai o rectificare de la secolul X i.Hr. la secolul XVII-lea i.Hr.

Perioada de apogeu a culturii mayaşe este fara indoiala perioada cunoscuta drept “perioada clasica” intre anii 250–900 d.Hr., in care sistemul central al imperiului reuseste maxima extindere, sunt construite marele orase fortificate, templele gigantice si faimoasele piramide (in trepte) mayaşe. Dupa aceasta perioada de varf (in parte concomitent cu ea) incepe ceea ce eu denumesc “perioada feudala” a mayaşilor. Bineinteles aceasta denumire este improprie din multe puncte de vedere, dar totusi efectul ei este asemanator cu ceea ce s-a intamplat in Europa medievala, adica faramitarea controlului central si infiintarea unor orase-state, asemanatoare cu domeniile medievale din Europa. Aceste orase-state se aflau pe locul marilor vestigii arheologice descoperite la Tikal, Palenque, Copán si Calakmul.
O teorie destul de acceptabila sustine posibilitatea ca de fapt Maya nu a fost niciodata guvernata central (sau a fost pentru o foarte mica perioada de timp), ci a fost o alianta intre diferitele regate, pe care noi ne-am obisnuit sa le denumim orase-stat (polis). Fara a accepta sau a denunta aceasta prezumtie sunt clare doua lucruri. La venirea spaniolilor existau o sumedenie de astfel de orase-state, care incet au fost eliminate si cucerite de spanioli. Biserica Spaniola, trimisii ei si demnitarii civili au distrus fara mila tot ce au scris mayaşii, din fericire au existat si altfel de preoti care au ajutat la pastrarea unor comori culturale de o valoare enorma, si in special au notat cu atentie si obiectivitate traditiile orale ale mayasilor. Despre acesti oameni ilustri vom discuta in postarea mea astazi de pe Bibliophyle. De mentionat ca ultimele bastioane mayaşe Itza in orasul Tayasal si Kouj (Ko'woj) au rezistat spaniolilor pana in anul 1697.

Ultimul subiect de discutat prin prisma istorica ar fi o analiza sumara despre dezintegrarea politica si sociala a imperiului Mayaş. Aici sunt enuntate teorii diverse si chiar nu exista nici un fel de consens in aceasta privinta. Teoriile existente se impart in doua mari categorii. Deoarece sudul teritoriului mayaş a fost primul care s-a disipat, teoriile preponderente au fost de natura ecologica. Teritoriul nu a mai putut sustine numarul mare de locuitori, sau au avut loc dezastre naturale care au "gonit" populatia (cutremure, eruptii vulcanice, etc.). Ultimele teorii ecologice sunt bazate pe unele teste geologice, si vorbesc de o seceta de aproape doua secole, care a distrus nu numai agricultura, ci si fauna regiunii. Teoriile neecologice vorbesc despre rascoale ale taranilor (stanga marxista), invazii militare ale unor triburi periferice, razboaie intestine, suprapopulare, si insecuritatea căilor de acces comercial, etc.