Povestea civilizatiei mayase este diferita de celelalte civilizatii Mezoamericane. Contrar obiceiului (popular) occidental de a vedea istoria Mezoamericei si a Americii de Sud intr-un context comun, fiecare din marile civilizatii Maya, Azteca si Inca au avut curs de dezvoltare diferit si istorie diferita. Daca Azteca si Inca au fost imperii care au fost cucerite (destul de usor) de spanioli. Marele imperiu Aztec a fost cucerit in mai putin de 60 de ani, de aproximativ cei 500-600 de oameni ai lui Cortés si cu “ajutorul” marilor epidemii, care intre 1520-1521 au decimat populatiile indigene care au cunoscut “molimele europene”, sifilisul si variola. Imperiul Incaş care ocupa aproape toata coasta de vest a Sud-Americii a fost cucerit de Francisco Pizarro (1526, 1529, 1532), care cu 180 de oameni, 27 de cai si un tun a ingenunchiat un imperiu care se intindea pe mii de kilometrii patrati.

Mayaşi au fost alta poveste. Spaniolii au avut nevoie de 2 secole (de fapt 170 de ani) sa cucereasca ultimele bastioane mayase din Yucatan. Dificultatea spaniolilor nu a fost puterea militara a mayaşilor, ci slabiciunea lor. Mayaşii nu au fost invinsi pentru ca nu au fost accesibili si pentru ca deja nu exista un stat centralizat. Vestitul calendar mayaş incepe pe data de 11 August, 3114 i.Hr. (calculul pe baza metodei cunoscute pe numele – Ciclului lung - Long count, detalii aici). Pana recent, majoritatea cercetatorilor au fost de acord cu ipoteza aparitiei civilizatiei proto-mayaşe in jurul secolului al X-lea i.Hr.; recent au fost descoperite in Belize (fostul Honduras Britanic), urme ale civilizatiei mayaşe din 2600 i.Hr., acesta descoperire a fost publicata in prestigioasa publicatie stiintifica "Nature" (interesatii pot vedea aceste descoperici, aici). In orice caz arheologii au acceptat numai o rectificare de la secolul X i.Hr. la secolul XVII-lea i.Hr.

Perioada de apogeu a culturii mayaşe este fara indoiala perioada cunoscuta drept “perioada clasica” intre anii 250–900 d.Hr., in care sistemul central al imperiului reuseste maxima extindere, sunt construite marele orase fortificate, templele gigantice si faimoasele piramide (in trepte) mayaşe. Dupa aceasta perioada de varf (in parte concomitent cu ea) incepe ceea ce eu denumesc “perioada feudala” a mayaşilor. Bineinteles aceasta denumire este improprie din multe puncte de vedere, dar totusi efectul ei este asemanator cu ceea ce s-a intamplat in Europa medievala, adica faramitarea controlului central si infiintarea unor orase-state, asemanatoare cu domeniile medievale din Europa. Aceste orase-state se aflau pe locul marilor vestigii arheologice descoperite la Tikal, Palenque, Copán si Calakmul.
O teorie destul de acceptabila sustine posibilitatea ca de fapt Maya nu a fost niciodata guvernata central (sau a fost pentru o foarte mica perioada de timp), ci a fost o alianta intre diferitele regate, pe care noi ne-am obisnuit sa le denumim orase-stat (polis). Fara a accepta sau a denunta aceasta prezumtie sunt clare doua lucruri. La venirea spaniolilor existau o sumedenie de astfel de orase-state, care incet au fost eliminate si cucerite de spanioli. Biserica Spaniola, trimisii ei si demnitarii civili au distrus fara mila tot ce au scris mayaşii, din fericire au existat si altfel de preoti care au ajutat la pastrarea unor comori culturale de o valoare enorma, si in special au notat cu atentie si obiectivitate traditiile orale ale mayasilor. Despre acesti oameni ilustri vom discuta in postarea mea astazi de pe Bibliophyle. De mentionat ca ultimele bastioane mayaşe Itza in orasul Tayasal si Kouj (Ko'woj) au rezistat spaniolilor pana in anul 1697.

Ultimul subiect de discutat prin prisma istorica ar fi o analiza sumara despre dezintegrarea politica si sociala a imperiului Mayaş. Aici sunt enuntate teorii diverse si chiar nu exista nici un fel de consens in aceasta privinta. Teoriile existente se impart in doua mari categorii. Deoarece sudul teritoriului mayaş a fost primul care s-a disipat, teoriile preponderente au fost de natura ecologica. Teritoriul nu a mai putut sustine numarul mare de locuitori, sau au avut loc dezastre naturale care au "gonit" populatia (cutremure, eruptii vulcanice, etc.). Ultimele teorii ecologice sunt bazate pe unele teste geologice, si vorbesc de o seceta de aproape doua secole, care a distrus nu numai agricultura, ci si fauna regiunii. Teoriile neecologice vorbesc despre rascoale ale taranilor (stanga marxista), invazii militare ale unor triburi periferice, razboaie intestine, suprapopulare, si insecuritatea căilor de acces comercial, etc.