Hitiţii (Hittites) au fost un popor de origine indo-europeană, care au migrat în mileniul al III-lea î.Hr. din teritoriile pe care le ocupau în sud-estul continentului european, în Anatolia (azi Turcia). Ei au cucerit acest teritoriu de la un alt popor antic, Hatiţi (Hatians), adoptand panteonul si asimiland o parte din cultura lor. Numele lor, Hitiţi, este de fapt numele biblic (B’nei-Het – fii lui Het – care era unul din fiii lui Canan). Pana la inceputul secolului al XX-lea, majoritatea cercetatorilor au crezut ca acest popor a trait in nordul Israelului de astazi pe teritoriul, Sirian. Hitiţii au vorbit o limba indo-europeana, pe care ei au denumit-o Nesili si care din multe puncte de vedere era asemanatoare cu cea traca. Deoarece nu au avut un scris propriu, au adoptat cuneiformele Akadiene, adaptandu-le la caracterul indo-european al limbii lor. Au lasat importante lucrari literare de toate felurile, inclusiv religioase si judiciare, lucrari descoperite in marea biblioteca din Hattuşa, despre care am vorbit in postarea mea referitoare la “bibliotecile antice.”
Hitiţii au ajuns la un maximum apogeu prin secolele XV-XVI i.Hr. cand au reusit sa cucereasca Babilonul aliati cu Mezi din rasarit. "Marele Hitit," regele Suppiluliuma I (aprox. 1344 – 1322 î.Hr, "cronologia scurta" sau aprox. 1375-1335 î.Hr, "cronologia lunga") a reusit sa domine regiunea, cucerind de la egipteni toate posesiunile lor pana in peninsula Sinai. Muwatalli al-II-lea (1295 – 1272 i.Hr) a reusit sa-l opreasca pe Ramses al-II-lea in vestita lupta de la Kadesh (1274 i.Hr.), impunandu-se ca cea de a doua mare putere a orientului. Posibilitatea reconstructiei istorice si analizarea cauzelor distrugerii acestei marete civilizatii a fost posibila cu ajutorul celor 30000 de tablete cuneiforme care au fost descoperite in Hattuşa, minunata lor capitala situata astazi langa orasul turcesc Boğazkale. Supozitia ca acest imperiu a cazut sub loviturile “Popoarelor Mării,” este clar infirmata de scrierile descoperite pe care le-am mentionat mai sus. Hattuşa nu a fost cucerita, ci a fost parasita. Destramarea sociala, luptele interne, cataclismele naturale si foametea au condus la destramarea acesstui imperiu dominant si egal din punct de vedere militar Imperiului Egiptean in apogeul lui (Ramses al II-lea).
Despre aceste cauze, care sustin ideea unei societati "sinucigase," sursele istorice si analizarea lor in postarea viitoare.
Trimiteți un comentariu