Imperiul din Trapezunt (Imperiul Comnenid)

Imperiul din Trapezunt (sau  Trabzon, Trebizond sau Comnenid) a fost un stat desprins din Imperiul Bizantin dupa evenimentele petrecute dupa Cruciada a IV-a (vezi articolul anterior). Imperiul din Trapezunt  a existat ca entitate statală in perioada 1204 – 1461, supravietuind căderi Constantinopolului aproape 8 ani. Când cruciații au ocupat Constantinopolul în 1204, Alexios Comnen, nepotul împăratului Andronic I Comnen și al regelui George III al Georgiei, a fugit cu fratele său în orașul Trapezunt, pe coasta Mării Negre, unde, cu ajutorul mătușii sale Tamara a Georgiei, a creat un stat între Soterioupolis (azi Borça) și Sinope, mai târziu chiar și în Crimeea.

Împărații din Trapezunt s-au intitulat Megas Comnen și în primă fază s-au mai numit și Împărat al romanilor, deoarece se credeau urmașii de drept ai împăraților bizantini, însă acest titlu a fost cedat împăratului de la Constantinopol, titlul celui din Trapezunt fiind înlocuit cu Împărat și Autocrat peste tot Estul, peste Iberia (Caucaz, nu Spania) și peste provinciile Transmarine. Statul se mai numea și "Imperiul Comnenid", după dinastia care a domnit în Trapezunt.

Cruciada a IV-a

Cruciada a patra (1202–1204), formată inițial pentru recuceriea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea Constantinopoluli și a Imperiului Bizantin,Aceasta cruciada a definitivat Marea Schisma pana in zilele noastre. Marea Schismă din 1054 a dus la o ruptură nu numai dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică, dar și dintre Occident și Bizanț.

După esecul celei de-a treia cruciade, interesul europenilor pentru organizarea unei noi expediții împotriva musulmanilor a scăzut extrem de mult. Ierusalimul era controlat acum de dinastia Ayyubidă, cea care controla și Siria și Egiptul, cu excepția a câtorva orașe de-a lungul coastei mediteraneene, care încă se mai aflau în stăpânirea a ceea ce mai rămăsese din Regatul Ierusalimului, acum cu capitala la Acra. A treia cruciadă a pus de asemenea temeliile pentru un nou Regat al Ciprului.

Ronin a fost un luptator profesionist (samurai sau bushi) fara stapan sau  maestru,  în perioada Japoniei feudale (1185-1868). Un samurai devenea fara apartenenta, adica ronin,  la moartea sau decăderea din drepturi a stăpânului său feudal sau după decaderea lui personala si pierderea statutului in fata comandantului său din cauza unor incalcari ale codului de onoare (bushido).

Etimologic, cuvântul ronin înseamnă "omul val" (in sensul aplicat “un om intre valuri”). Termenul a apărut în perioada feudalismului japonez timpuriu, (nara si henian), vezi istoria feudalismului japonez.  La inceputul folosirii termenului, a fost vorba de un iobag fugit de pe  pământul stăpânului său. In timp, a devenit  utilizat in contextul samuraiului  care si-a pierdut stăpânul. Deci termenul de ronin ("omul val"), ilustra individul aflat  in deriva sociala.

Potrivit Codului  Samuraiului (Shoshinshu Bushido), un samurai trebuia sa comita sinuciderea rituală  (oibara seppuku cunoscut la noi ca "hara kiri")   la pierderea stăpânului său feudal. Cel care alegea optiunea “rusinoasa” de a nu onora acest cod devenea "pe cont propriu", adica ronin.  Roninul a fost menit să sufere mare ruşine.

În timpul perioadei Edo, cu un sistem shogunal foarte  rigid, numărul de ronini a crescut foarte mult. Confiscarea de feude în timpul celui de-al treilea shogun Tokugawa Iemitsu a dus la o creştere extrem de mare de ronin. În timpul perioadelor anterioare, samuraii au fost lasati să profeseze si alte ocupaţii. Ei au putut de asemenea să se căsătorească cu alte clase sociale, de obicei burgheze, obtinand prin aceste mezaliante un trai decent sau chiar imbelsugat.  În timpul perioadei Edo, drepturile (sociale)  samurailor au fost drastic limitate. Mai presus de toate le-a fost interzis dreptul de a deveni supus (sau angajat) de un alt senior feudal  fără permisiunea comandantului lor precedent, care de multe ori nu putea sa o faca fiind mort.

Istoria nu se repeta niciodata, unele fenomene istorice sunt insa repetative din cauza unor reminiscente istorice. Ceea ce se intampla astazi in Ungaria este stringent de interpretat in contextul istoric al anilor ’20 – ’30 ai secolului XX. Noua Constitutie maghiara, care a intrat in functiune la 1 ianuarie 2012 si legislatia care limiteaza drastic libertatea presei si schimbarile in statutul Bancii Nationale Ungare au reusit sa irite pe toti partenerii din Uniunea Europeana si sa sadeasca o mare neincredere pe pietele financiare internationale, devalorizand moneda ungara si creand de facto imposibilitatea Ungariei de a se imprumuta pe aceste piete.

Dupa ce Premierul britanic Cameron a recunoscut cam pe la inceputul mandatului sau ca multiculturalismul britanic nu prea a reusit, a recunoscut si Cancelarul german, dna Merkel,  ca nici in Germania multiculturalismul nu prea a mers.  Intre timp am vazut cum Europa cea veche si noua a fost zguduita de reusitele extremismului de la Budapesta la Helsinki si de la Haga la Milano, asta ca sa nu vorbim de Parisul care ii iubeste pe toti la fel, adica aproape de loc.