Creștinismul patrunde si se proppaga  în Georgia de vest, regatul Iberia fiind printre primele state din lume care au adoptat creștinismul ca religie de stat, în anul 337, sub domnia lui Mirian al III-lea. Legenda spune că regele Mirian a trecut la creștinism datorită sfintei Nino. Regatul Colhida de sudvest a ajuns creștină la 395, când a devenit provincie a Imperiului Roman de Est (Bizanț). Răspândirea creștinismului a fost favorizată de domnitori și de aristocrația georgiană, deoarece noua religie constituia o barieră împotriva influenței persane, care tindea să impună zoroastrismul. Iberia devenise încă din secolul al III-lea vasală a Imperiului Sasanid și adoptase de timpuriu, datorită acestui raport de dependență, structurile tipice feudalismului. Regatul își va schimba des apartenența politică în decursul evului mediu timpuriu, pentru a-și menține integritatea statală.

Georgienii sunt unul din cele mai vechi popoare ale lumii care au supravietuit unei istorii sbuciumate pana in zilele noastre. Acest popor a evoluat din populatiile a  trei entiti tribale: kartlii, megrel-chanii (lazii) și svanii. Primele organizații statale de pe teritoriul Georgiei de azi au fost Colhis si Iberia, care au pus bazele unei însemnate civilizații. Istoria acestei civilizații, ajunsă la apogeul său în secolele XII și XIII, a fost marcată de multe invazii și cuceriri ale imperiilor vecine Caucazilor.

Primele mărturii ale unor populații pe teritoriul actual al Georgiei datează din paleolitiicul mijlociu, vorbim de cultura Odischi, grupele Sioni și Maikopi (în vest); cultura Șulaveri, grupul Sioni (în est), cu locațile importante din Șulaveri Gora și Chramis Didi Gora.

În epoca bronzului timpuriu se produc schimbări în structura socială, dovedite de mormintele tumulare, de vestigiile de așezări fortificate și de dezvoltarea metalurgiei. O așezare fortificată cu două necropole în preajmă a fost descoperită în Kvazchelebi, tumuli din piatră sau pământ, în ale căror camere funerare s-au găsit obiecte care reflectă statutul social al defuncților.

Imperiul Niceean  (de la Niceea)

Imperiul de la Niceea  a fost cel mai mare  si cel mai puternic dintre cele trei state bizantine grecesti fondate de refugiatii bizantini după căderea Constantinopolului, cucerit în timpul celei de-a patra cruciade. A fost fondat de către familia Lascaris si a existat în perioada 1204 - 1261. In1261 ultimul Basileu de la Niceea, Mihail al VIII-lea Paleologul, a reusit sa recuceresca Constantinopolul din mana latinilor si sa reuneasca Imperiul Niceean cu cel de la Constantinopol.

Imperiul de la Niceea a fost format din cele mai populate regiuni grecestti ale Bizantului, cu exceptia celor din Tracia, care erau sub controlul latinilor sau bulgarilor. Ca atare, Imperiul de la Niceea a fost în măsură să ridice o fortă militară numeroasă de  circa 20. – 30 de mii de soldati.

 Imperiul din Trapezunt (Imperiul Comnenid)

Imperiul din Trapezunt (sau  Trabzon, Trebizond sau Comnenid) a fost un stat desprins din Imperiul Bizantin dupa evenimentele petrecute dupa Cruciada a IV-a (vezi articolul anterior). Imperiul din Trapezunt  a existat ca entitate statală in perioada 1204 – 1461, supravietuind căderi Constantinopolului aproape 8 ani. Când cruciații au ocupat Constantinopolul în 1204, Alexios Comnen, nepotul împăratului Andronic I Comnen și al regelui George III al Georgiei, a fugit cu fratele său în orașul Trapezunt, pe coasta Mării Negre, unde, cu ajutorul mătușii sale Tamara a Georgiei, a creat un stat între Soterioupolis (azi Borça) și Sinope, mai târziu chiar și în Crimeea.

Împărații din Trapezunt s-au intitulat Megas Comnen și în primă fază s-au mai numit și Împărat al romanilor, deoarece se credeau urmașii de drept ai împăraților bizantini, însă acest titlu a fost cedat împăratului de la Constantinopol, titlul celui din Trapezunt fiind înlocuit cu Împărat și Autocrat peste tot Estul, peste Iberia (Caucaz, nu Spania) și peste provinciile Transmarine. Statul se mai numea și "Imperiul Comnenid", după dinastia care a domnit în Trapezunt.

Cruciada a IV-a

Cruciada a patra (1202–1204), formată inițial pentru recuceriea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea Constantinopoluli și a Imperiului Bizantin,Aceasta cruciada a definitivat Marea Schisma pana in zilele noastre. Marea Schismă din 1054 a dus la o ruptură nu numai dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică, dar și dintre Occident și Bizanț.

După esecul celei de-a treia cruciade, interesul europenilor pentru organizarea unei noi expediții împotriva musulmanilor a scăzut extrem de mult. Ierusalimul era controlat acum de dinastia Ayyubidă, cea care controla și Siria și Egiptul, cu excepția a câtorva orașe de-a lungul coastei mediteraneene, care încă se mai aflau în stăpânirea a ceea ce mai rămăsese din Regatul Ierusalimului, acum cu capitala la Acra. A treia cruciadă a pus de asemenea temeliile pentru un nou Regat al Ciprului.