Georgienii sunt unul din cele mai vechi popoare ale lumii care au supravietuit unei istorii sbuciumate pana in zilele noastre. Acest popor a evoluat din populatiile a  trei entiti tribale: kartlii, megrel-chanii (lazii) și svanii. Primele organizații statale de pe teritoriul Georgiei de azi au fost Colhis si Iberia, care au pus bazele unei însemnate civilizații. Istoria acestei civilizații, ajunsă la apogeul său în secolele XII și XIII, a fost marcată de multe invazii și cuceriri ale imperiilor vecine Caucazilor.

Primele mărturii ale unor populații pe teritoriul actual al Georgiei datează din paleolitiicul mijlociu, vorbim de cultura Odischi, grupele Sioni și Maikopi (în vest); cultura Șulaveri, grupul Sioni (în est), cu locațile importante din Șulaveri Gora și Chramis Didi Gora.

În epoca bronzului timpuriu se produc schimbări în structura socială, dovedite de mormintele tumulare, de vestigiile de așezări fortificate și de dezvoltarea metalurgiei. O așezare fortificată cu două necropole în preajmă a fost descoperită în Kvazchelebi, tumuli din piatră sau pământ, în ale căror camere funerare s-au găsit obiecte care reflectă statutul social al defuncților.

Pe la mijlocul mileniului al II-lea î.Hr., populațiile existente pe teritoriul Georgiei s-au organizat în asociații tribale cu o structură pregnant ierarhizată, în cadrul cărora s-au dezvoltat în mod deosebit agricultura, tehnologiile metalurgice și olăritul. Vasele din aur si argint, podoabele și numeroasele dau dovadă de un nivel tehnologic ridicat si  de  civilizație

Regatele Colhidei și Iberiei

În secolul al XIII-lea î.Hr. s-a format primul regat pe teritoriul actual al Georgiei, prin uniunea mai multor triburi kartvelice. Acesta a fost probabil una din cele mai puternice organizații statale de pe țărmurile Mării Negre și a dăinuit până la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., când a fost înlocuit de statul Colhida, a cărui existență este menționată pentru perioada dintre secolele IX și VIII î.Hr. de izvoare urartiene, prin denumirile de "Kolcha" sau "Kulcha". Acest regat din vestul Georgiei a dăinuit până în secolele II-I î.Hr., când regiunea a fost cucerita de romani. În perioada sa târzie, regatul a bătut monede proprii din argint, așa-numiții tetrii.

Mitologia popoarelor din Colhida a fost influențată de miturile sumerian-babiloniene. Legenda lui Prometeu, ținut captiv de Zeus în munții Caucazi, are se pare, chiar origini caucaziene. Aici, Prometeu era cunoscut sub numele de Amirani. Și legenda argonauților relevă interesul deosebit al elenilor pentru bogățiile Colhidei. Lâna de Aur căutată de argonauți aparținea regelui legendar Aeetes din Colhida, fiul lui Helios și tatăl fatidicei Medeea. Legenda pomenește un râu Fazis pe meleagurile Colhidei, identificat cu râul Rioni, și orașul Eea drept capitală a regatului. Coloniștii greci au apărut în Colhida în decursul secolelor VII și VI î.Hr., fondând polis-urile Dioscuridas (azi Sukhami), Fazis (azi Poti) și Pityus.

În regiunile de est, sud și parțial în zona de vest a Georgiei se extinde începând cu secolul al IV-lea î.Hr. regatul Kartli, numit în izvoarele antice și bizantine Iberia sau Iveria, cu capitala la Mtsjeta, despărțit de Colhida de lanțul muntos Lichi. Arealul acestei culturi cuprindea estul Georgiei de azi, părți din Daghestan și din Albania Caucaziană (teritoriul actual al Azerbaidjanului). Întemeietorul mitic al regatului se numea Parnavaz. Acestui rege îi este atribuită prin legendă născocirea alfabetului georgian și adoptarea dialectului kartlic ca limbă oficială a regatului. Iberia a avut, ca și Colhida, relații strânse cu Grecia, Parția și cu Imperiul Ahmenid, față de care amândouă regatele se aflau în raporturi de vasalitate. În Munții Caucaz se exploata aurul, argintul, cuprul și fierul. Grecii i-au cunoscut pe georgieni mai ales ca făuritori de arme.

După cucerirea Persiei de către Alexandru Macedon, în anul 333 î.Hr., regatul Colhidei și cel al Iberiei au devenit independente. În timpul războaielor dintre diadohi, care au urmat stăpânirii lui Alexandru, statele georgiene au fost cucerite de comandantul pontic Ason, care a instituit un regim de teroare. Iberia s-a putut scutura după scurt timp stăpânirea pontică și a unificat toate ținuturile georgiene în afara Colhidei sub hegemonia sa.

În  războaiele mitridatice, Colhida a fost ca provincie, Iberia ca vasal al Pontului antrenată în lupta împotriva Romei. Între anii 65 și 64 î.Hr. statele georgiene au fost cucerite de generalul Pompei. Colhida a devenit astfel provincie romană, Iberia protectorat al Romei.

Statul Colhida a început să se destrame în decursul secolului al II-lea î.Hr. Pe teritoriul său s-au format treptat cinci regate, drintre care Lazica (Egrisi în georgiană), întemeiat de lazii care veneau din sudestul Georgiei, era cel mai puternic și se întindea până în zona Caucazului de Nord. La sud de Lazica se aflau regatele heniochilor și al macronilor, la nordul său statele apasgilor și apșililor. Statul apasgilor a devenit mai târziu Abhazia.

Regatul Iberiei a devenit foarte puternic între secolele I și III d.Hr., întinzându-se spre sud și ocupănd ținuturi de pe teritoriul de azi al Armeniei. Această perioadă este caracterizată de o exercitare puternică a influenței romane, sub împărații Vespasian și Hadrian. Despre un rege al Iberiei, Parsman al II-lea, se știe că a făcut o vizită la Roma în timpul împăratului Antoninus Pius (138-161). Lui Parsman i s-a permis atunci să oficieze sacrificii pe colina capitolină, după plecare i s-a înălțat într-unul din templele Romei o statuie ecvestră[3]. După ascensiunea Imperiului Sasanid, regiunile estgeorgiene au fost cedate de romani prin pacea de la Nisibis din 298 Persiei, în schimbul unor ținuturi din nordul Mesopotamiei. În decursul secolului al IV-lea, linia dinastică partică-arșachidă a fost înlocuită în Iberia de chorosvizii de origine persană. Despre Georgia crestina in postarea urmatoare.

Bibliografie, note si citate in postarea urmatoare.