Plutarh (Plutarch; Ploutarkhos), a adoptat mai tarziu si numele de Mestrius Plutarchus s-a născut la Cheroneia în Beotia în jurul anului 46. A decedat în aceeasi localitate în anul 125. Plutarh a fost un scriitor, istoric si moralist grec, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice cu tenta istorica. Studiază la Atena retorica, filosofia si istoria, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas.În această perioadă, frecventează "Stoa"( scoală filosofică fondată în Atena de Zenon din Citium/ Kition în jurul anului 300 i.Hr) , precum si "Academia platoniciană".
Obtine cetătenia romană si adoptă numele de familie Mestrius, în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus. Autoritătile imperiale romane îl numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia. Mai târziu, devine preot la templul lui Apollo din Delphi. Plutarch era foarte cultivat, avea cunostinte enciclopedice, fiind foarte pretuit în cercurile Romei hellenistice. Ultima parte a vietii sale o petrece la Cheroneia, unde scrie principalele sale opere în dialect atic, bazate în mare parte pe manuscrisele prelegerilor sale.
Operele sale au fost reunite în 1296 de către Maximos Planudes în două culegeri:
Moralia - alcătuite din eseuri si dialoguri, au ca tematică comentarii literare, estetice si pedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase si mitologice (printre altele reprezentarea lui Osiris în mitologia egipteană). Unele texte au continut filosofic, în care Plutarch se relevă ca adept al platonismul în opozitie cu stoicismul si epicurepicureismul. "Moralia" mai cuprinde nouă cărti întitulate "Banchetul celor sapte întelepti"), un text dialogat asupra învătăturilor celor “sapte întelepti” ai Greciei antice.
Bioi Parállêloi - "Vietile paralele (ale oamenilor ilustri)" cea mai cunoscută și citită operă a lui Plutarch, cuprinde 50 de biografii, dintre care 46 sub formă de pereche, comparându-se un grec cu un roman, de exemplu Theseu - Romulus, Alexandru cel Mare - Caesar, Demosthene - Cicero, Licurg - Numa Pompilius. La sfârșitul textului despre fiecare cuplu se află un scurt comentariu comparativ (συνκρισις - synkrisis) asupra celor două persoane. Biografii separate sunt cea a Marelui Rege persan Artaxerxes II, a lui Arat din Sikyon și ale împăraților romani de la Augustus la Vitellius. "Viețile paralele" sunt interesante nu numai din punct de vedere istorico-cultural, ci și pentru că relatează deasemeni anecdote și citate, prin care sunt caracterizate personalitățile respective. Aceste biografii au fost un model pentru scriitorul francez Michel Montaigne în opera sa "Essais" și o sursă de inspirație pentru subiectele din unele tragedii ale lui Shakespeare.Bibliografie, note si citate:
Blackburn, Simon. Oxford Dictionary of Philosophy. Oxford: Oxford University Press, 1994
Russell, D.A. Plutarch. Duckworth Publishing, 1972-2001.
Wikipedia under GNU
Salut Theophyle. :)
Stârnită de "Coriolan-ul" lui Beethoven am ajuns la "Coriolan" scris de Shakespeare (apoi şi la cel al lui Heinrich von Collin). Am citit şi am ascultat alternativ pe cei doi Coriolani de mai multe ori, era o încântare.
Apoi am dat de "Coriolan" scris de Plutarh. A fost o împlinire.
Alcibiade -Coriolan.
Plutarh îi judecă pe cei doi din punct de vedere al conduitei morale. "Oamenii aşezaţi erau dezgustaţi de politica lui Alcibiade, care era prea neruşinată şi de murdăria bădărăniei şi a buloneriei de care da dovadă în linguşirea poporului, iar poporul roman a urât politica lui Marcius, lipsită de cuviinţă, mândră şi oligarhică. Aşadar nu trebuie să lăudăm pe nici una din ele."
Totuşi între Alcibiade şi Coriolan, Plutarh, din punct de vedere politic, îl preferă pe Coriolan: "Dar demagogul şi linguşitorul este mai vrednic de dojană decât cei care batjocoresc poporul, ca să nu pară că fac demagogie."
Pe Alcibiade cetăţenii n-au putut să-l urască, deşi le-a făcut rău, pe când Coriolan, deşi era admirat, nu era iubit.
Antic, vechi şi de demult şi totuşi actual