Daca lui Herodot îi revine cinstea de a fi premergatorul, Tucidide(Thucydide) a prefigurat pentru aproape doua mii cinci sute de ani directia pe care o va lua investigatia istorica pe care îsi va constitui reperele esentiale. Nu se cunoaste exact data nasterii viitorului mare istoric. Este de presupus ca s-a nascut în jurul anului 460 si a trait pâna la 399 î.e.n. Tatal sau, Obres, era probabil trac de origine. Posibil ca Tucidide sa fi crescut in Tracia, unde familia sa avea o mina de aur. Viata lui Tucidide este strâns legata de Atena, unde a ajuns sa detina demnitati însemnate, fiind implicat în activitatea politica a cetatii si în evenimentele militare pe care le va fixa mai târziu în marea sa opera, razboiul peloponesiac.

Nu intra în preocuparile textului de fata problemele concrete ale razboiului peloponesiac (431-404 î.e.n). Amintim doar ca el a avut ca protagoniste cele doua mari orase-state grecesti - Sparta si Atena - în jurul carora s-au grupat celelalte polisuri. Substratul rivalitatilor a fost, în ultima instanta, de ordin economic, la care se adauga nazuinta de întâietate asupra lumii grecesti si de înrâurire asupra altor cetati. Pentru Sparta, o Atena prea puternica reprezenta o amenintare; pentru Corint, suprematia ei comerciala ar fi devenit sufocanta.

Tucidide a folosit diferite categorii de izvoare (dintre acestea mentioneaza doar martorii oculari, martorii neoculari, operele istorice, logografii, poetii). Multe dintre faptele si evenimentele razboiului îi erau cunoscute în mod direct. El priveste razboiul ca pe un eveniment considerabil. „Acest razboi, sena Tucidide la începutul operei sale, a constituit cea mai puternica zguduire, atât pentru eleni, cât si pentru o parte din barbari si, s-ar putea spune, chiar si pentru o foarte mare parte din omenire" El plaseaza, deci, evenimentele într-un orizont vast si, desi razboiul se compune dintr-o infinitate de evenimente si de fapte, Tucidide cauta sa le integreze în totalitate. Nu este însa preocupat în chip special de sinteza si nu are darul sintezei. Preocuparea lui este pentru precizie, pentru descrierea clara si valorificarea amanuntelor. Una dintre caracteristicile textului lui Tucidide este acuratetea. Atunci cand datele pe care le detinea erau nesigure a incercat sa ocoleasca aceste portiuni si sa redea adevarul.

Pe Tucidide l-a apropiat de adevarul faptelor însusi caracterul acestora, aspectele lor concrete, cunoscute foarte bine de istoric. Aceasta îl dispensa de nevoia de a pune în prim-planul explicatiilor aspecte exterioare, aflate dincolo de ele, cum ar fi providenta, destinul, soarta, desi atenianul nu le înlatura cu totul din descrierea sa. A acordat însa o mare atentie vointei oamenilor în modelarea unor evenimente sau chiar a cursului istoriei. A recunoscut însa ca vointa nu are în orice situatie un rol hotarâtor.

Despre opera lui Tucidide filosoful Mircea Florian scria: „în opera Razboiul peloponenac a lui Tucidide, general nenorocos si om politic în dizgratie, istoria ca stiinta, cu metodele ei specifice, este prefigurata". Si Mircea Florian continua: „Dupa cuvintele criticului Albert Thibaudet «ea (aceasta opera) rezuma tot asa de bine istoria viitoare ca si istoria trecuta: e o ktema as aei» (o constructie pentru totdeauna)". Mai mult decât atâta nu se poate spune despre semnificatia scrisului lui Tucidide.

Mircea Florian, Introducere în filosofici istoriei, editie de Nicolae Gogoneata si Ion C. Ivanciu, Editura Garamond, Bucuresti, 1999, p. 31.