Hanatul Kazanului - Kazan Hanlığı a ocupat teritoriulu fostei Bulgarii de pe Volga între anii 1438 şi 1552. Teritoriul hanatului cuprindea pământurile populate de proto-bulgari din aşa numita Bulgarie de pe Volga. Principalele râuri şi în acelaşi timp importante căi comerciale erau Volga, Kama şi Viatka. Majoritatea populaţie era reprezentată în principal de tătarii din Kazan (bulgari musulmani care adoptaseră lilmba tătară). Unii dintre locuitorii hanatului se considerau "poporeni din Kazan" sau "musulmani din Kazan", fără o altă conotaţie etnică. Religia de stat a hanatului era islamul. Capitala hanatului a fost oraşul Kazan. Printre supuşii hanului se numărau: ciuvaşii, marii, mordovii, tătarii-mişari, urdmurţii şi başkirii. Tătarii-mişari sosiseră în zonă în timpul Hoardei de Aur şi asimilaseră până în cele din urmă mordvinii finici şi alte triburi indigene.

Cea mai mare parte a teritoriului hanatului era acoperit de păduri, în partea de sud de stepe. Populaţia stepelor era formată în principal din triburi nomade, cunoscute ca tătarii de stepă sau nogaii, care nu recunoşteau autoritatea hanului, de multe ori participând la raiduri de jaf în zonele locuite de tătarii şi ciuvaşii sedentari. Pentru a opri jafurile, nogaii au fost dislocaţi şi au fost înlocuiţi cu calmîci. Mai târziu, în zonă s-au aşezat tătari, ruşi şi ciuvaşi, ei participând la ample lucrări de construire a unor fortificaţii pentru apărarea graniţelor de sud. După constituirea hanatului, trupele căzăceşti tătare au apărat teritoriul Kazanului de atacurile nogailor. Nobilimea hanatului era formată din etnici bulgari, dar curtea hanului şi gărzile lui de corp erau tătari de stepă: kipciaci şi, mai târziu, nogai. În conformitate cu tradiţia ghinghizită, triburile locale turcice erau denumite tătăreşti de nobilime stepelor, iar mai târziu de aristocraţia rusă. Unii dintre membrii marii nobilimi descindea din nobilimea Hoardei de Aur, aceştia fiind membrii a patru familii importante: Arghin, Barin, Kipchaq şi Shirin.

Sursele medievale ruseşti afirmă că în hanat erau vorbite cel puţin cinci limbi. Cea mai importantă era limba tătară, iar limba tătară veche era limba oficială a cancelarie hanatului. Se mai vorbeau deasemenea limbile ciuvaşă, protobulgară, mari, mordvină şi probabil şi cea başkiră.

Hanatul era împărţit în cinci daruğa (direcţii): Alat, Arça, Gäreç, Cöri şi Nuğay. Anumiţi nobili rebeli au încercat să obţină independenţa unor teritorii mai mici ale hanatului, dar încercările lor au fost rapid şi eficient înăbuşite. Armata şi echipamentul militar al hanatului erau formate din oameni şi materialele de pe moşiile aristocraţilor sau de pe pământurile statului. Efectivele armatei variau foarte mult, de la 20.000 la 60.000 de oameni. În rândurile armatei hanatului au luptat şi mercenari nogai, tătari crimeeni şi ruşi. Statul era condus de han. Acţiunile erau bazate pe deciziile şi pe sfaturile Divanului. Gradele nobiliare erau cele de beg, emir şi mîrza. Clerul musulman juca un rol important în viaţa hanatului. Clerul era format din seidri, şeici, cadii şi imami. Învăţaţii musulmani ulema jucau un important rol judecătoresc şi se îngrijeau de buna funcţionare a şcolilor - madrasa.