În secolul al III-lea, Diocleţian, duce până la ultimele instanţe principiul absolutismului monarhic, cultul imperial transforma împăratul in personaj sacru, adorat după riturile curţilor orientale. Constantin (cel Mare), adept al cultului oriental al Soarelui, creştinat şi botezat în cultul arian abia în ultimele zile ale vieţii, a dat, în 313, "edictul din Milano". De fapt, Constantin doar cunoscuse şi aprobase, în 313, ordonanţa dată în Orient, la Nicomedia , de împăratul Licinius, în 312, care, la rândul ei, repeta edictul de toleranţă dat de Galerius in 311 d. Hr., (succesorul lui Diocleţian, în Occident).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
SUNT INCANTATÄ,
mi-a pläcut teribil.
sper sä nu scri despre
theodora urat.
glumesc.
sincer mi-a pläcut,f interesant.
A spune (prin presupusa continuitate de bizantinism)că împărații bizantini Isaurieni și Macedoneni îi continuă pe Dioclețian, Constantin sau Teodosiu e cam și cum ai spune că Merovingienii și Carloingienii îi continuă pe Augustus, Traian și Marcus Aurelius. Un fel de talmeș-balmeș.
maya
Buna ziua si buna sa va fie inima!
:)
maya
Theo-Phyl
:)
Stiu ca nu sintem la un seminar de istorie si cele prezentate de tine pe acest blog sint la nivelul nostru,al cititorilor al caror ocupatie de baza NU este studiul istoriei!
Faptul ca iti faci timpul necesar ca sa ne prezinti minimele informatii necesare noua pentru
"a intelege" istoria devenirii societatii umane, ne ESTE de mare,mare ajutor!
Si daca istoria este drumul spiritului prin materie pot sa inteleg acum de ce materia se lasa asa de greu "modelata"!
Ce sa mai vorbesc de "spiritele" ce si-au uitat rolul?
maya
Oricine putea sa ajunga imparat;asta da democratie!
"Theodora imparateasa Bizantului" si "Caderea Constantinopolului" - (Vintila Corbu) sint carti ce m-au apropiat de aceasta lume/perioada!