Administraţia imperiului depindea direct de împărat, la fel ca justiţia, finanţele, armata şi Biserica. Toţi funcţionarii statului îi erau subordonaţi, întreaga activitate a Imperiului era propulsată de Palatul Sacru. Înalţii funcţionari civili şi militari erau distinşi de împărat cu titluri onorifice (care implicau şi anumite privilegii), pe lângă cele ale respectivelor lor funcţii şi precedându-le. În unele cazuri titlurile acordate nu comportau şi sarcini efective; chiar şi în acest caz titlul onorific dădea drept (cel puţin după sec. IX) la o pensie. Dar nici funcţiile efective nici titlurile onorifice nu erau ereditare, ci totdeauna conferite de împărat ad personam. Funcţiile erau retribuite cu salarii anuale şi cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii. Îndatorirea principală a oricărui funcţionar era să execute hotărârile împăratului sau să vegheze ca acestea să fie executate. Începând din sec. VI, în unele provincii înalţii demnitari deţineau în acelaşi timp şi autoritatea supremă civilă şi cea militară. Aceasta era situaţia strategului, în sistemul provinciilor (themelor) instaurat în sec. VII; sau a exarhului, locţiitor cu depline puteri al împăratului, după înfiinţarea (la sfârşitul sec. VI) a celor două exarhate, din Italia (cu sediul la Ravenna) şi Africa (la Cartagina).
În „Palatul Sacru” împăratul încredinţase guvernarea Imperiului unor înalţi funcţionari („miniştri”), un fel de, în frunte cu cei patru logotheţi. Primul era logothetul dromului (logothetes tou drómou), şeful poştei, devenit (din sec. IX) şeful poliţiei, ministru de interne şi totodată de externe; iar din sec. XII, cu titlu de „mare logothet”, şeful cancelariei imperiale (prim-ministru). Urmau: logothetul tezaurului (logothetes tou genikou), ministru de finanţe; logothetul militarilor, care se ocupa de administraţia armatei; în fine, „logothetul turmelor”, administratorul domeniilor, turmelor şi hergheliilor Imperiului. Alţi demnitari se ocupau de birourile administraţiei centrale (sacellarii), de patrimoniul personal al împăratului (sakelion), de administraţia financiară (chartularios), de manufacturi şi arsenale (eidikos). Comandantul-şef al armatei era Domesticul Scholelor, corpul gărzii personale a împăratului, al cărui titlu, din sec. XI, este Marele domestic (mégas doméstikos). Amiralul-prim al marinei era, până în sec. XII, Drongarul flotei (înlocuit apoi de megadux). Ceilalţi înalţi demnitari erau: protospatharios, care la ceremonii purta spada împăratului; protovestiarios, administratorul garderobei personale şi al tezaurului privat al împăratului; protostratorios, administratorul grajdurilor basileului; parakimomenos, şeful eunucilor, paznicul nocturn şi adeseori confidentul împăratului; eparchul, prefectul capitalei, în sarcina căruia rămânea alimentarea populaţiei, conducerea poliţiei, supravegherea asociaţiilor de meşteşugari, etc.
În mod cu totul deosebit erau favorizaţi, în viaţa Palatului, în administraţie şi în general în funcţii de conducere, eunucii. Foarte puţine asemenea funcţii le erau interzise, de pildă, cea de prefect al capitalei sau cea de strateg al unei provincii. Uni din marii comandanţi ai armatei bizantine (Narses, de exemplu) şi ai marinei au fost eunuci; mulţi logotheţi şi un număr de patriarhi ai Constantinopolului au fost de asemenea eunuci. Un eunuc nu putea aspira la coroana Imperiului şi, fireşte, n-avea nici cum să transmită drepturi ereditare. În realitate, folosirea eunucilor şi funcţiile de conducere care li se încredinţau a fost principala armă a Bizanţului împotriva tendinţei feudale de a concentra puterea în mâinile unei nobilimi ereditare, tendinţă care a cauzat atâtea tulburări în Occident. Pe de altă parte, eunucii nu s-au dovedit niciodată a fi inferiori nici sub raport moral nici din punct de vedere intelectual colegilor lor necastraţi. Iar castrarea nu era socotită o ruşine; părinţii aparţinând familiilor celor mai nobile îşi castrau copiii, ştiind că prin aceasta îi ajută să facă o carieră strălucită; şi chiar unii împăraţi au recurs la asemenea act. Niketas, fiul lui Mihail I, a fost castrat şi a ajuns patriarh al Constantinopolului. Romanos I şi-a castrat nu numai fiul nelegitim care apoi, ca Mare Şambelan, a condus Imperiul timp de câteva decenii, ci şi pe unul din fiii legitimi, devenit apoi patriarh: căci, în situaţii egale, eunucii aveau prioritatea. În clasele mijlocii mutilările erau mai rare; dar un medic castrat putea să-şi facă o clientelă mai mare, căci putea profesa şi pe lângă mănăstirile de călugăriţe şi în spitalele de femei.
Toţi funcţionarii, de toate gradele, erau amovibili, numiţi sau revocaţi de împărat, căruia trebuiau să îi depună jurământul de credinţă. Această obligaţie era impusă şi patriarhului şi înalţilor prelaţi. Sistemul de recrutare a funcţionarilor, aproape neschimbat de-a lungul secolelor, era bazat pe un examen destul de greu; candidaţilor li se cerea, nu atât o pregătire de specialitate, cât cunoştinţe generale de epistolografie, de retorică, de istorie, de literatură şi filosofie şi mai ales de drept. Pregătirea lor era asigurată de şcolile medii şi superioare, de stat sau particulare. În principiu, oricine avea acces la cariera administrativă; în practică însă, încă din sec. VI familiile de mari proprietari au acaparat şi funcţiile cele mai înalte; iar începând din sec. XII, posturile administrative înalte erau deţinute de prietenii împăraţilor sau de membrii familiilor lor.
Funcţiile puteau fi şi cumpărate. Iustinian a suprimat asemenea incorectitudini, dar succesorii lui n-au reuşit să le suprime. Pentru a le îngrădi, Leon VI a fixat un tarif în acest sens; venalitatea a devenit înfloritoare îndeosebi sub Paleologi. De altfel răul nici nu putea fi extirpat: incompetenţa devenise o normă, din moment ce o pregătire de specialitate nu li se cerea decât juriştilor, medicilor şi profesorilor.
maya
Buna ziua si buna sa va fie inima!
:)
maya
Scuze! :(
Este seara! lol
maya
Interesanta "schema" de functionare a marii functionarimi otomane!
"Vad" ca si atunci erau "ministrii"
2 in 1! Probabil ca totusi mai eficienti!
maya
Eunucii-faptul ca nu puteau procrea,
a produs in mod compensator o mai mare capacitare "de concentrare" in alte activitati ce tineau de viata publica si sociala?
Desigur ca nu ma refer aici la eunucii ce pazeau haremul! Hi!