Titlul postari arata ca un oximoron, de fapt nu este. Aceasta postare vine sa introduca cititorul in primele subiecte pe care am inceput sa le dezbatem in postarea pe Bibliophyle Florilegiu: Cartile Interzise, inaintand in analiza trans-istorica a subiectului principal, interzicera cartilor si indepartarea cititorilor de anumite carti, in anumite timpuri din cauza unei multitudini de motive. Trebuie de mentionat ca orice cenzura de felul acesta nu poate avea nici o legatura cu credinta in Dumnezeu sau cu Fiul- Iisus. Amestecarea Divinitati in trivialitatile cotidianului este un pacat capital, si recentul scandal al pasapoartelor este un astfel de pacat. In Exod (Iesirea) 20:7 si Deuteronom 5:11, scrie clar ca orice invocare in numele Domnului este interzisa. Nimeni nu are voie sa interpreteze acesta comanda din cele 10:

Nimeni nu are voie sa vorbeasca in numele lui, si nimeni nu are dreptul de a anula liberul arbitru acordat de El. Din punct de vedere Teologic sfintenia suprema este acordata Torei (Pentateuhului) primelor 5 carti din Biblia Ebraica-Vechiul Testament, care sunt atribuite Divinitatii – Tatalui si primele 4 Evanghelii din Noul Testament, care sunt atribuite Fiului, Punct.

Biblia Crestina si Biblia Ebraica sunt colectii de carti au ajuns la un format final printr-un proces de canonizare care a durat la Evreii de la sfarsitul canonizarii Torei (Pentateuhului) in timpul lui Ezra in secolul al V-lea i.Hr si pana in anul 95-96 d.Hr cand in (ipoteticul dar probabilul) Conciliu de la Yavne (Jamnia) a fost canonizata Biblia Ebraica. In total acest proces al durat aproximativ 400 de ani. In toata aceasta perioada au circulat carti sfinte intr-un format sau altul (vezi postarile referitoare la Manucrisele de la Marea Moarta). Biblia Crestina care include Biblia Ebraica a fost canonizata intr-un proces care a durat aproximativ 300 de ani, de la inaltarea lui Iisus pana la primul Conciliu de La Nicene in Bitania (azi orasul turcesc İznik) care a avut in anul 325 d.Hr in timpul imparatului Constantin cel Mare si in care a fost hotarat cea ce se numeste cele 20 de canoane si formatul Bibliei Crestine. Toate dominatiunile considerate Crestine astazi au aceptat cele 20 de canoane numite si crezul Crestin de la Nicene si formatul Bibliei Crestine, care a fost schimbat prin adaugare dupa Marea Schismă din 1054 d.Hr si prin scaderea (fata de biserica Catolica) de biserica protestanta incepand cu anul 1521 d.Hr. Cartile care nu au fost incluse in canoanele Ebraice si cele Crestine au devenit Carti Apocrife.

Cartile Apocrife, in majoritatea lor nu sunt deosebite de cele canonice decat prin dezbateri teologice sau puncte de vedere diferite de cele canonice. La Evrei Cartile Apocrife au fost excluse din trei motive principale (1) nu a fost confirmata vechime lor; (2) limba compozitiei nu a fost Ebraica si de aici nu a fost confirmata sfintenia; (3) au fost prea Crestine, adica au avut un continut mesianic legat de Iisus. La Crestini motivele au fost: (1) in periaoda de inainte de Iisus, nu au fost incluse in canonul Biblic Evreiesc; (2) din perioada de dupa caderea biserici Crestine din Ierusalim, au fost considerate prea Iudaice; (3) au promovat invataturi care nu au fost incluse in cele 4 Evanghelii (4) au avut un continut considerat eretic (gnostic);

Ce s-a intamplat cu aceste carti care au devenit dupa sute de ani de citire in sinagogi si biserici. Cele Iudaice s-au pastrat in majoritatea lor, cele Crestine au fost distruse in majoritatea lor. Care a fost diferenta? In Iudaism orice carte care poarta numele Domnului, chiar daca este eretica trebuie pastrata cu onoare intr-un Genizah (o incapere separtata, intrun lacas de cult) sau ingropate dupa o slujba religioasa intr-un cimitir (bineinteles evreiesc). Deaoarece in Crestinism nu a fost preluat obiceiul, cartile in majoritatea lor au fost distruse. Cele care s-au pastrat sunt cele ascunse de preoti si in special calugari care nu au avut puterea sufletesca sa le distruga. Pesonal, sunt aproape convins ca in majoritatea lor sunt bine-merci in bibliotecile secrete al Vaticanului.

Dupa ce am vazut care este definitia Apocrifei si ce sunt de fapt Apocrifele, sa discutam despre Pseudoepigrafe. Pseudoepigrafe sunt cartile ne-canonice, printre ele si Apocrife care sunt atribuite pentru un plus de autoritate si autenticiate, unor personalitati Biblice, spre exemplu, cartile lui Enoh sunt Pseudoepigrafe, dar nu sunt Apocrife nefiind niciodata luate in considerare pentru a fi incluse intrun canon (Iudaic sau Crestin).

Apocrifele care sunt dependente de Vechiul Testament sun numite si Apocrife Iudaice, desi printre ele sunt si Crestine si invers Apocrifele Crestine sunt cele dependente de Noul Testament, intre el si Apocrife de origina Iudaica clara.