Distrugerea insulei Thera (Santorini) din cauza eruptiei vulcanice numita in zilele noastre si Eruptia Minoică, s-a petrecut intre anii 1627 - 1600 i.Hr. Aceasta eruptie este considerata cea mai devastatoare din istoria inregistrata a omenirii, probabil mai puternica decat eruptia vulcanului Krakatoa (Indonezia 1883), eruptie care a echivalat cu 200 megatone (MT) de TNT— adica de 13,000 ori mai puternica de bomba atomica care a explodat in Hirosima (13 – 16 kilotone KT).

Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld

Cea mai timpurie civilizaţie europeană, care a produs valori de un înalt nivel cultural, artistic si social, a fost civilizaţia minoică. Civilizaţia Minoică a luat naştere în bazinul rasaritean al Mării Mediterane, pe insula Creta. După declinul civilizaţiei minoice, locul în acest spaţiu a fost luat de cultura miceniană, elenofonă proto-elenica. Este posibil ca civilizaţia minoică să fi fost rezultatul unei dezvoltări interne, dar este mult mai probabil să fi fost stimulată de legăturile comerciale şi culturale cu orasele state din Anatolia (Asia Mică) şi cu Egiptul.

Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld

Ajungand Domnitorul Moldovei, Despot Voda incepe o serie de reforme, care trebuiau sa contribuie la stabilizarea statului si la centralizarea puterii, in special prin diminuarea influentei boierilor, pe care ii considera un impediment in procesul de modernizare a Moldovei. Din punct de vedere politic (extern), este un sustinator al Habsburgilor, vazand in ei singurul aliat interesat si potent in ai tine pe Otomani la sudul Dunarii. De aici incolo voi mentiona cateva fapte putin cunoscute sau amintite de istoriografie romaneasca, clasica sau contemporana. Toate mentiunile mele sunt ancorate in bibliografia de la sfarsitul acestei postari. Despot Vodă sau Iacob Eraclide sau Ioan Iacob Heraclid sau Ioan al II-lea, a fost crestin protestant, el insa nu a impus niciodata protestantismul ca religie statala. Intr-o scrisoare adresata prietenului si sustinatorului sau Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski, Despot mentioneaza ca nu poate si nu vrea sa schimbe obiceiurile unui popor dupa un mileniu de credinta. Religia lui si faptul ca a adus multi carturari reformati in Moldova au fost folosite de boieri, care s-au vazut amenintati, pentru a-l rasturna. In afara de puterea politica pe care o capatase de la sustinatorul lui principal Ferdinand de Habsburg, el se baza pe ajutorul familiei Lask,i care-i asigurau sustinerea transilvaneana si de Iosef Nasi cunoscut si pe numele João Miquez, evreu, mare dregator la poarta Otomana si diplomat de frunte (de fapt ministru de externe) al imperiului otoman in timpul domniei lui Suleiman Magnificul si fiului sau Selim al II, numit mai tarziu Duce de "Naxos si cele 7 insule". Trebuie sa vedem extraordinarul talent diplomatic al acestui voievod, prin alcatuirea unei extraordinare (si imposibile) coalitii, care trebuiau sa-i sustina politica externa. Din punct de vedere intelectual, Moldova nu a avut niciodata pana la Cantemir un domnitor mai invatat.

"Despot Voda a dus o viata agitata, a fost insetat de cunoastere, de cultura. Calatorind prin numeroase tari, a fost student la Facultatea de Medicina din Montpellier, a devenit Senior de Samos (a se vedea, mai tarziu, si Ion Ghica, „Bey de Samos!") Marchiz de Paros, Conte Palatin la Curtea Imparatului Carol Quintul (in armata caruia s-a acoperit de glorie, in luptele din Flandra, din 1555, dovedindu-se un strateg militar de mare clasa). Dar cel mai indelungat timp l-a petrecut in Italia, unde amprenta sa culturala s-a impus definitoriu. Cativa ani buni a lucrat in Biblioteca si Arhivele Vaticanului, cercetand si copiind manuscrise. Ca domnitor, a infiintat Scoala de la Cotnari, un colegiu cu limba de baza latina, intentionand sa infiinteze si o Academie, de tipul celor cunoscute de el in Italia (Florenta, Roma, Napoli). Discipol consecvent al innoirilor culturale si etice din Italia, Despot Voda "aparea inconjurat de italieni in tot timpul domniei sale in Moldova" A.M. Graziani.

Despot Voda a fost primul intemeietor al unui lacas de invatamant pe teritoriul Moldovei si al Munteniei, Scoala Latina de la Cotnari. Ioan Sommer(1542-1574), autorul de mai tarziu al biografiei lui Despot, ne povesteste ca Despot( Iacob Heraclid) in peregrinarile sale, a locuit in 1533 in casa celebrului profesor si umanist german Philipp Melanchton (1497-1560), din Wittenberg (supranumit ulterior preceptorul Germaniei). Desi nu a fost matematician, a contribuit totusi mult la propasirea acestei stiinte, iar Despot si l-a facut prieten. Cand Despot a infiintat Scoala Latina, a creat o biblioteca de curte, gandindu-se si la infiintarea unei academii, idee care pana la urma insa a ramas numai in stare de proiect. El i-a cerut totodata lui Melanchton sa-i trimita oameni invatati. L-a cerut in primul rand pe George Ioachim Rhaeticus (1514-1576), profesor de matematici la Wittenberg si Cracovia, aderent al ideilor lui Copernic si cel care a tiparit opera marelui astronom. Despot i-a mai cerut lui Melanchton sa i-l trimita si pe propriul sau ginere Caspar Peucer (1526-1602), care a fost profesor de matematica la Wittenberg intre anii 1554 si 1559. Nici unul, nici altul insa nu au venit in tara. Scoala Latina de la Cotnari a lui Despot a avut gradul de colegiu (gimnaziu) si nu de academie, sinonim cu universitate. Iohannes Sommerus, in cartea sa, "Vita Iocobi Despote Moldavorum", dupa ce expune viata lui Despot, incheie cu 15 elegii intitulate De clade Moldavica, adica Prapadul din Moldova. Elegia a zecea este subintitulata "Ad princepem Despot, de bibliotheca et Scoala instituta", ceea ce inseamna: "Lui Despot Voda despre biblioteca si scoala ce el a intemeiat". Numai ultimele 8 versuri din elegia a zecea trateaza despre scoala de latina; toate celelalte versuri se refera la biblioteca de curte a lui Despot (nicidecum nu e vorba de o biblioteca a scolii de latina). In ultimile 8 versuri, Sommer spune (tradus din latina):

Nu ma ocup cu istoria moderna in general si cea a Romanilor in particular, expertiza mea istorica se termina odata cu Evul Mediu, sunt insa un infocat cititor de istorie si un mare colectionar de surse istorice. In urma cu cativa ani am "pus mana" pe doua volume vechi scrise de un anume Ogier Ghislin de Busbecq, numite pe scurt "Scrisorile turcesti " (in original De legationis Turcicae epistolae quattor in engleza, pe scurt Turkisch Letters). Ghislin de Busbecq, este fiul ilegitim al Seigneur de Busbecq, pe care il si mosteneste. Dupa o educatie solida in cele mai bune mai bune universitati ale vremii, Ghislin de Busbecq intra in slujba lui Ferdinant I-ul, este trimis ambasador la Inalta poarta pe langa sultanul "Suliman Magnificul", incearca si reuseste sa negocieze un tratat legat de teritoriul Transilvaniei. De la Istambul el are un schimb de scrisori cu un prieten, si el diplomat pe nume Nicholas Michault. Aceste scrisori sunt una din putinele surse primare legate de Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea. In aceste scrisori el trateaza cu un lux de detalii extraordinar situatia voievodatelor Romane. Intr-una dintre scrisorile mentionate il gasim pe Despot Voda, elogiat incomparabil cu celalate personaje ale Moldovei contemporane lui. Trebuie sa mentionez ca titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco-bizantina, cuvantul Despot este sinonim cu latinul Dominus, adica Domn. Titulatura de Despot era aplicata patriarhilor, nobilimii de rang inalt si insusi Basileului (Imparatului Bizantin). Despot Voda, pe numele lui Ioan Iacob Heraclid, este infiat de Iacob Heraclid, care purta titlul de despot de Samos şi Paros. Bineintzeles detractorii lui vor povesti mai tarziu ca de fapt el a furat identitatea la moartea lui Iacob Heraclid (vezi o biografie, critica si ne-adevarata in WIKI-RO).

Prima menţiune cu privire la Iacob Heraclid, despot de Samos, o găsim în diploma dată de Carol al V-lea la Bruxelles, la 22 octombrie 1555. Această diplomă prezintă o importanţă triplă: dă amănunte despre originea personajului atât de controversat, arată poziţia pe care Despot o avea între protejaţii lui Carol şi marchează începutul ascensiunii sale în slujba Habsburgilor. Din document aflăm că Iacob Heraclid, datorită “darurilor deosebite ale spiritului şi corpului” său şi datorită faimei familiei sale şi a virtuţiilor demonstrate cu prisosinţă în slujba împăratului, primea dreptul de a crea notari publici, doctori şi poeţi laureaţi, dintre absolvenţii universităţilor din Imperiul german. Acest privilegiu era dat de Carol al V-lea “din proprie iniţiativă” şi era unul dintre puţinele acte de acest gen emise la porunca specială a monarhului. Motivaţia acestei simpatii o găsim tot în textul privilegiului ce menţionează că “unchiul matern” al lui Despot servise cu credinţă pe împărat în timpul asediului şi ocupării vremelnice a Cetăţii Coron (1534-1535) din Moreea, unde fusese făcut prizonier. Însuşi Despot se alăturase trupelor imperiale în timpul luptelor cu armata franceză, în 1554, distingându-se prin fapte de vitejie. Pentru toate acestea era înnobilat şi i se confereau “armerii (scut scartelat: senestra jos, în câmp de argint, un peşte natural cu gura deschisă, ţinând un inel; dextra sus în câmp de argint un templu de azur, dextra jos şi senestra sus, câmp de aur, în care se afla înscris un arbore de laur (dafin) smuls, în culoare naturală, între ale cărui ramuri se încolăcea un şarpe, alături de un leu roşu armat şi limbat cu argint. Scutul era încoronat cu coroană de aur)”. Întreaga diplomă era o recunoaştere a ascendenţei imperiale a lui Despot, o legitimare a pretenţiilor sale, prezente şi viitoare, precum şi o acceptare a tânărului grec între nobilii Imperiului german. De altfel această diplomă avea să-i deschidă drumul spre curtea regală a Danemarcei şi a Suediei, apoi spre ducele Albert de Prusia şi spre regele Poloniei.

După ani de peregrinări, în 1558, Despot se hotăra unde s-ar putea stabili, alegându-şi Moldova, nu fără încuviinţarea şi încurajarea Habsburgilor, al căror emisar fusese în perioada 1555-1558. Avand in vedere înrudirea cu doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, Despot sosea la curtea domnească, pregătindu-şi de acum încolo ascensiunea spre tronul Moldovei. Iacob Heraclid primea sprijinul constant al episcopului Ioan Forgács şi al lui Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski. În 1555 el trece la reformanti, parasind religia ortodoxa. Ghislin de Busbecq ne informeaza ca aceasta schimbare a religiei a fost una formala pentru a putea sa-si asigure suportul politic necesar planurilor sale. In postarea de maine voi povesti despre scurta dar fructouasa domnie a acestui domnitor-venetic, plin insa de talente cum nu s-au mai vazut in Moldova de la domnia lui Stefan cel Mare. Un intelectual adevarat, om al renasterii si viteaz conducator de osti a fost imortalizat de Grigore Alexandri in drama lui versificata Despot Voda, cu o mai mare blandete decat autorii moderni, care habar nu au despre ce vorbesc. Asadar pe maine cu sfarsitul aceste povesti extraordinare.

PS. Dedic aceasta postare Dnei. Nora Damian, care poate intr-un fel a "provocat-o."

[1] Mitul si falsificarea istoriei - Lucian Boia intr-un intervieu cu Delia Ungureanu

Dupa ultimele postari in care m-am ocupat de cei trei mari ganditori medievali Averroes, Maimonide si Toma de Aquino si am vazut impreuna cat de aproape sunt oamenii de diferite religii in structura lor mentala si sufleteasca si ca pana la urma toti suntem fii lui, doresc sa vorbesc despre influenta imediata pe care au avut-o sincreziile religioase, bazate (mai mult sau mai putin) pe filozofia platonica si aristotelica, asa cum s-au reflectat in curentele neo-platonice si neo-aristotelice.
Cea mai interesanta preocupare pentru un istoric este "desenarea" petelor albe din istorie. Toata lumea cunoste evenimentele principale din istoria unei perioade, religii sau tari. De obicei evenimentele principale sunt efectele unor evenimente ale caror cauze nu le cunoastem sau nu dorim sa le cunoastem desi, ca de obicei, cauza este mai importanta decat efectul ei. In cele 3 postari de astazi (pe blogul acesta, pe Paleografica si pe Bibliophyle) am sa ma ocup de evenimentele imediat premergatoare Renasterii in perioada de la Toma de Aquino, adica sfarsitul secolului al XIII-lea si pana la Pico della Mirandola secolul XV-lea si Renasterea triumfatoare in peninsula Italica. Sau daca doriti de la Toma de Aquino la Martin Luther (aproximativ aceeasi perioada). Filozofia si teologia Tomista, si in special activitatea lui ca profesor la universitatea din Paris (1245-1259) a declansat doua activitati importante. Prima este aparitia manuscrisului "academic", paralel cu activitatea lui la Paris, perioada pe care eu o numesc inceputurile "culturii manuscrisului" si aparitia unui fenomen care, intr-un fel sau altul, dainuieste pana in zilele noastre (bineinteles surghiunit in cotloanele indepartate) numit atunci Devotio Moderna (Devotamentul Modern) si cunoscut astazi pe numele de Umanism Crestin. Manifestul de baza al acestui curent a fost o carte uitata de toti si de toate si bineinteles cunoscuta numai unor putini, care pastreaza aceasta flacara aprinsa. Cartea se numeste "De imitatione Christi" sau in romaneste "Imitarea lui Cristos", a fost publicata in 1418 anonim, desi a fost scrisa mai devreme si toata lumea stia exact cine este autorul. Despre carte, in postarea pe Bibliophyle despre perioada numita "cultura manuscrisului" pe Paleografica, si despre Devotio Moderna in randurile urmatoare.

Devotio Moderna, in romana Devotamentul Modern, a fost o miscare religioasa, care a aparut spre sfarsitul evului mediu inainte de renastere. Miscarea pleda pentru un umanism crestin, bazat pe invataturile lui Iisus, asa cum se reflecta in Evangheliile originale, fara interpretarea si alterarea lor de traditii care nu aveau legatura directa cu aceste invataturi. "Cultura Manuscrisului" (vezi postarea pe Paleografiaca) a contribuit enorm la difuzarea ideologica a ecestui fenomen social si religios. Miscarea s-a raspandit din Franta spre Tarile de Jos si si-a gasit centrul in manastirile (catolice) din Windesheim. Primii ideologi ai miscarii au fost Geert Groote si autorul "De imitatione Christi" ("Imitarea lui Cristos") Thomas Kempis. Marele Erasmus a fost un adept important al acestei miscari. Miscarea propaga ideea ca fiecare credincios are dreptul sa-si aleaga drumul spre credinta urmand pildele pe care el insusi le extrage din scripturi. Datoria clerului nu este in interpretarea, ci in indrumarea si punerea la dispozitia credinciosului scripturile si educatia necesara pentru a-l putea citi si intelege. Acuzati de biserica catolica de idei "nesanatoase", care au contribuit la aparitia protestantismului au fost marginalizati si supusi unui control strict. Bineinteles gasim ideile raspandite de ei in doctrinele religioase reformante (in special in calvinism). Marginalizati de catolici si de protestanti (care-i considerau pe drept , catolici) si-au dezvoltat doctrinele religioase prin instituirea ordinului "Fratia Vietii Comunale" (Brothers of the Common Life). Cu timpul, vom putea gasi ideologia lor si printre carturarii si prelatii ortodocsi. Influenta ideilor lor este gasita in unele scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Printre adeptii acestui curent putem sa-i numeram pe: Erasmus, Thomas More, Blaise Pascal, Jordan Tidwell, Søren Kierkegaard, T. S. Eliot, A. J. Cronin, John Henry Newman, Boris Pahor si unul din cei mai importanti exponenti Karol Wojtyla (Papa John Paul II), in special inainte de a deveni papa. Cel mai important exponent in crestinismul ortodox a fost Lev Tolstoi.
Un interesant articol despre acest subiect, scris de importantul cercetator si academic, Prof. Virgil Nemoianu (membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe si vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA.) il puteti citi aici. Va recomand postarile legate de subiect pe Paleografica si Bibliophyle.

P.S. Despre Prof. Nemoianu si Cercul Literar de la Sibiu intr-o postare viitoare.