Hunii au fost un popor nomad de origine turcică-uralică. Adesea însă au fost confundaţi cu alanii, care au fost incluşi în confederaţiile tribale hune (din care au făcut parte şi câteva popoare germanice, între care gepizii). Fara indoiala stramosii maghiarilor de astazi, in nici un caz singurii si nici macar majoritari. Se presupune că etnogeneza hunilor incepein nordul Chinei sau teritoriile nordice-vestice ale Chinei. Această populaţie pare să fi fost identică cu triburile menţionate între secolele IV î.Hr. şi I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Mao-tun (Mao-dun, Motun; in dialect altaic, Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.

Ungaria este asezata partial pe locurile detinute initial de o populatie migratoare care s-a asezat pe melegurile cunoscute mai tarziu ca provincia romana Panonia. Populatia respectiva s-a numit boii (in lat. sing Boius, in gr. Βόϊοι). Etimoligia regiunilor actuale Boemia si Bavaria sunt derivate de la numele acestui popor. Nu este clar daca acest popor a aprtinut triburilor galice sau celtice. Personal, optez pentru celti.

Prima menţionare a boilor (personal prefer sa-i denumesc Boiani) în izvoarele istorice a fost făcută în contextul invaziei din 390 î.Hr. a galilor în nordul Italiei. Din cauza acestui eveniment, o parte dintre etruscii din regiunea Padului a emigrat, iar restul s-a amestecat cu populaţia celtică. După războaie în care au fost învinşi de romani, boii au devenit parte din provincia Galia Cisalpină (nordul Italiei). Boii şi alţi celţi (galaţi sau galateni) din regiunea Dunării poate au participat la o invazie celtică în Grecia la un secol după invazia din Italia. Celţii au fost înfrânţi în cele din urmă, dar nu înainte de a se fi stabilit definitiv în partea de vest a Anatoliei într-o regiune cunoscută ulterior cu numele Galatia. Peste două secole mai târziu, Iulius Cezar consemnează dislocarea finală a boilor din regiunea Dunării cauzată de suebii germanici, pierderea majorităţii populaţiei în lupta cu romanii şi dispersarea supravieţuitorilor printre alte triburi. Structura tribală a fost înlocuită de o guvernare de tip monarhic şi boii au dispărut, cu excepţii minore confirmate de unele tradiţii locale care au rezistat un timp.

De fapt, istoric vorbind, nu a existat niciodata un astfel de imperiu. A existat insa "Imperiul austriac şi regatul maghiar" (Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn). Austro-Ungaria a fost un stat dual alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică şi nordică a statului austro-ungar, şi, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparţinând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 şi Marele Principat al Transilvaniei).

 Heiliges Römisches Reich sau pe româneste Sfântul Imperiu Roman, numit  şi Imperiul romano-german, fost prima versiune (feudala cel drept) a Uniunii Europene. Sfântul Imperiu Roman nu a fost un stat naţional, ci un imperiu peste mai multe popoare. În ciuda faptului că majoritatea populaţiei sale şi a elitei politice erau de etnie germană, conducătorii săi, elita politică, se vedeau ca cetăţeni romani, continuatori ai tradiţiei statale a Romei antice. La zenitul său, imperiul cuprindea majoritatea teritoriului în care astăzi se află Germania, Austria, Elveţia, Liechtenstein, Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Cehia, Slovenia, la fel ca şi partea estică a Franţei, o parte din Italia, şi părţile occidentale ale Croaţiei şi Poloniei. Începuturile sale converg către data încoronarii lui Carol cel Mare (Charlemagne - 742/814) cu ocazia Crăciunului din anul 800, de catre papa Leon al III-lea şi a durat pâna la abdicarea lui Francisc al II-lea, în anul 1806, în timpul razboaielor napoleonene. Limba oficială a imperiului a fost limba latină, alături de care germana a fost ridicată la statut oficial de-abia în timpul domniei lui Iosif al II-lea, Împărat Roman. Alături de latină şi germană (cu toate dialectele sale), în imperiu erau utilizate şi limbile slave, precum şi franceza şi italian.

Citeste articolul integral pe situl Politeia World

Succesorii lui Iustinian, Mauriciu şi Heraclius s-au confruntat cu invazii ale triburilor avare, bulgare şi slave. În 626 Constantinopol, de departe cel mai mare oraş al Europei evului mediu timpuriu a rezistat unui asediu al avarilor şi perşilor. În câteva decenii, Heraclius a purtat un război sfânt împotriva perşilor, cucerindu-le capitala şi asasinând un monarh sasanid. Acest succes spectaculos a devenit însă inutil o dată cu cuceririle arabe în Siria, Palestina, Egipt şi Africa de Nord, cuceriri uşurate de dezbinarea religioasă şi de proliferarea mişcărilor eretice, în special monofizismul şi nestorianismul, în zonele cucerite de musulmani.

Deşi succesorii lui Heraclius au reuşit să salveze Constantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 şi 717), Imperiul în secolul al optulea şi începutul celui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversă iconoclastă, însoţită de lupta dinastice dintre diversele facţiuni de la curte. Triburile bulgare şi slave au profitat de aceste certuri şi au invadat Iliria, Tracia şi chiar Grecia.