Succesorii lui Iustinian, Mauriciu şi Heraclius s-au confruntat cu invazii ale triburilor avare, bulgare şi slave. În 626 Constantinopol, de departe cel mai mare oraş al Europei evului mediu timpuriu a rezistat unui asediu al avarilor şi perşilor. În câteva decenii, Heraclius a purtat un război sfânt împotriva perşilor, cucerindu-le capitala şi asasinând un monarh sasanid. Acest succes spectaculos a devenit însă inutil o dată cu cuceririle arabe în Siria, Palestina, Egipt şi Africa de Nord, cuceriri uşurate de dezbinarea religioasă şi de proliferarea mişcărilor eretice, în special monofizismul şi nestorianismul, în zonele cucerite de musulmani.

Deşi succesorii lui Heraclius au reuşit să salveze Constantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 şi 717), Imperiul în secolul al optulea şi începutul celui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversă iconoclastă, însoţită de lupta dinastice dintre diversele facţiuni de la curte. Triburile bulgare şi slave au profitat de aceste certuri şi au invadat Iliria, Tracia şi chiar Grecia.

Evul mediu timpuriu reprezintă o perioadă de cinci secole de după căderea Imperiului Roman de Apus aproximativ 5 secole, între 500 şi 1000 d. Hr. Începând cu secolul al doilea, civilizaţia romană a intrat în declin, marcat de scăderi ale diverşilor indicatori, cum ar fi urbanizarea, comerţul maritim şi populaţia. Numărul de epave mediteraneene din secolul al treilea descoperite reprezintă 40% din cel al epavelor descoperite din secolul I. Populaţia Imperiului a scăzut de la 65 de milioane în 150 la 50 de milioane în 400, un declin de peste 20 %. Acest lucru a fost considerat de unii istorici ca având legătură cu perioada rece a evului mediu timpuriu (100-700), când o scădere a temperaturii globale a redus recoltele

Leptis Magna  cunoscut şi sub denumirile Lectis Magna (scris uneori Lepcis Magna), Lpqy sau Neapolis, a fost un oraş important al Imperiului Roman. Ruinele sale se mai pot vedea la Al Khums, Libia, la 130 km est de Tripoli, pe coasta unde Wadi Lebda iese la mare. Acest sit arheologic prezintă unele dintre cele mai spectaculoase şi bine conservate ruine romane din zona mediteraneană.

Se pare că oraşul a fost fondat de coloniştii fenicieni în jurul anului 1100 î.Hr., deşi nu a fost cunoscut până când Cartagina a devenit o putere dominantă în bazinul Mării Mediterane în secolul al IV-lea î.Hr. În mod oficial a rămas sub protectia Cartaginei până la sfârşitul celui de-al treilea război punic în 146 î.Hr. iar apoi a devenit parte a Republicii Romane, deşi începând cu anul 200 î.Hr. era un oraş independent din toate punctele de vedere.

Evenimentele care se petrec in zilele noastre in Japonia nu pot sa nu ne aminteasca de stravechiul mit al Atlantidei. A fost sau nu a fost Atlantida? Greu de hotarat! In zilele noastre poate mai mult decat oricand nu putem totusi sa nu ne intrebam daca stravechiul mit are o firmitura de adevar. Posibila existenţă a unei Atlantide reale a fost intens dezbătută încă din antichitate, dar a fost de obicei respinsă. Puţin cunoscută în evul mediu, legenda a fost redescoperită de umanişti în perioada modernă. În prezent, Atlantida se regăseşte în cultura populară, de la opere ştiinţifico-fantastice la filme şi jocuri video, iar studiul existenţei sale face obiectul unei noi ştiinţe, numită atlantologie.

Articoul poate fi citit integral pe situl Politeia World

Unul dintre subiectele cele mai interesante in crestinismul chinez este felul in care credinciosii crestini chinezi au reusit sa traduca, sa inteleaga si sa asimileze revelatia crestina, iudaica si islamica in felul in care apare in cartile sfinte ale religiilor abrahamice - crestinism, iudaism sau islam.

Trebuie mentionat ca desi crestinismul apare in secolul al XIII-lea, Biblia va apare in traducere chineza numai la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Traducerile in diferitele dialecte chineze pana atunci au fost sporadice si partiale si au continut numai texte care se refereau direct la ritualurile de rugaciune ale respectivele religii in comunitatile chinezesti.