Titlul postari arata ca un oximoron, de fapt nu este. Aceasta postare vine sa introduca cititorul in primele subiecte pe care am inceput sa le dezbatem in postarea pe Bibliophyle Florilegiu: Cartile Interzise, inaintand in analiza trans-istorica a subiectului principal, interzicera cartilor si indepartarea cititorilor de anumite carti, in anumite timpuri din cauza unei multitudini de motive. Trebuie de mentionat ca orice cenzura de felul acesta nu poate avea nici o legatura cu credinta in Dumnezeu sau cu Fiul- Iisus. Amestecarea Divinitati in trivialitatile cotidianului este un pacat capital, si recentul scandal al pasapoartelor este un astfel de pacat. In Exod (Iesirea) 20:7 si Deuteronom 5:11, scrie clar ca orice invocare in numele Domnului este interzisa. Nimeni nu are voie sa interpreteze acesta comanda din cele 10:

Nimeni nu are voie sa vorbeasca in numele lui, si nimeni nu are dreptul de a anula liberul arbitru acordat de El. Din punct de vedere Teologic sfintenia suprema este acordata Torei (Pentateuhului) primelor 5 carti din Biblia Ebraica-Vechiul Testament, care sunt atribuite Divinitatii – Tatalui si primele 4 Evanghelii din Noul Testament, care sunt atribuite Fiului, Punct.

Biblia Crestina si Biblia Ebraica sunt colectii de carti au ajuns la un format final printr-un proces de canonizare care a durat la Evreii de la sfarsitul canonizarii Torei (Pentateuhului) in timpul lui Ezra in secolul al V-lea i.Hr si pana in anul 95-96 d.Hr cand in (ipoteticul dar probabilul) Conciliu de la Yavne (Jamnia) a fost canonizata Biblia Ebraica. In total acest proces al durat aproximativ 400 de ani. In toata aceasta perioada au circulat carti sfinte intr-un format sau altul (vezi postarile referitoare la Manucrisele de la Marea Moarta). Biblia Crestina care include Biblia Ebraica a fost canonizata intr-un proces care a durat aproximativ 300 de ani, de la inaltarea lui Iisus pana la primul Conciliu de La Nicene in Bitania (azi orasul turcesc İznik) care a avut in anul 325 d.Hr in timpul imparatului Constantin cel Mare si in care a fost hotarat cea ce se numeste cele 20 de canoane si formatul Bibliei Crestine. Toate dominatiunile considerate Crestine astazi au aceptat cele 20 de canoane numite si crezul Crestin de la Nicene si formatul Bibliei Crestine, care a fost schimbat prin adaugare dupa Marea Schismă din 1054 d.Hr si prin scaderea (fata de biserica Catolica) de biserica protestanta incepand cu anul 1521 d.Hr. Cartile care nu au fost incluse in canoanele Ebraice si cele Crestine au devenit Carti Apocrife.

Cartile Apocrife, in majoritatea lor nu sunt deosebite de cele canonice decat prin dezbateri teologice sau puncte de vedere diferite de cele canonice. La Evrei Cartile Apocrife au fost excluse din trei motive principale (1) nu a fost confirmata vechime lor; (2) limba compozitiei nu a fost Ebraica si de aici nu a fost confirmata sfintenia; (3) au fost prea Crestine, adica au avut un continut mesianic legat de Iisus. La Crestini motivele au fost: (1) in periaoda de inainte de Iisus, nu au fost incluse in canonul Biblic Evreiesc; (2) din perioada de dupa caderea biserici Crestine din Ierusalim, au fost considerate prea Iudaice; (3) au promovat invataturi care nu au fost incluse in cele 4 Evanghelii (4) au avut un continut considerat eretic (gnostic);

Ce s-a intamplat cu aceste carti care au devenit dupa sute de ani de citire in sinagogi si biserici. Cele Iudaice s-au pastrat in majoritatea lor, cele Crestine au fost distruse in majoritatea lor. Care a fost diferenta? In Iudaism orice carte care poarta numele Domnului, chiar daca este eretica trebuie pastrata cu onoare intr-un Genizah (o incapere separtata, intrun lacas de cult) sau ingropate dupa o slujba religioasa intr-un cimitir (bineinteles evreiesc). Deaoarece in Crestinism nu a fost preluat obiceiul, cartile in majoritatea lor au fost distruse. Cele care s-au pastrat sunt cele ascunse de preoti si in special calugari care nu au avut puterea sufletesca sa le distruga. Pesonal, sunt aproape convins ca in majoritatea lor sunt bine-merci in bibliotecile secrete al Vaticanului.

Dupa ce am vazut care este definitia Apocrifei si ce sunt de fapt Apocrifele, sa discutam despre Pseudoepigrafe. Pseudoepigrafe sunt cartile ne-canonice, printre ele si Apocrife care sunt atribuite pentru un plus de autoritate si autenticiate, unor personalitati Biblice, spre exemplu, cartile lui Enoh sunt Pseudoepigrafe, dar nu sunt Apocrife nefiind niciodata luate in considerare pentru a fi incluse intrun canon (Iudaic sau Crestin).

Apocrifele care sunt dependente de Vechiul Testament sun numite si Apocrife Iudaice, desi printre ele sunt si Crestine si invers Apocrifele Crestine sunt cele dependente de Noul Testament, intre el si Apocrife de origina Iudaica clara.

Astazi vom discuta de al doilea spatiu temporal in evolutia Divinul Feminin. Dupa ce Iosia-Rege a incercat si a reusit sa distruga viziunia unui Divin Feminin au trebuit 10-12 secole de cautari pentru o formulare lui in felul in care nu va constitui o amenintare la adresa celuia care este Unul. Intre timp Yahve intr-o uniune cu Fiul si Sfantul Duh formeaza o divinitate pentru o noua revelatie. Revelatia Fiului uneste umanitatea cu divinitatea printr-un nou juramant pentru timpuri nesfarsite pana la reintoarcere si cei 1000 de ani intr-un nou Ierusalim. Divinul Feminin pentru cei "noi" imbratiseaza spiritul fara prihana a Doamnei Mama-Fiului. Cei "vechi" i-si cauta mai departe Unsul intr-o alta revelatie. Plata neputintei de a intelege si a se intelege intre ei, intrerupe Prezenta Lui in vechiul Ierusalim si privirea lui nu va mai fi indreptata spre Sion pentru secolele care au trecut.

Şehina (Shehina) este femininul derivat din verbul şohen (locuieste-dwelling-shochen) si care reprezinta prezenta Domnului in Templu (Mişcan-Mishkan) de la Ierusalim. Ipostaza prezentei lui Yahve in Templu la Ierusalim reprezinta succesul omeniri si buna intelegere intre oameni si divinitate. Exact aici incepe misticismul Kabalist care interpreteaza Prezentea. Istoric si traditional vorbind, Templul din Ierusalim continea cele 10 table ale juramantului. in arca pazita de cei doi Herubim. Arca Juramantului se afla in Kodesh Hakodashim adica locul cel mai sfant dintre sfinte. Asa cum am spus Şehina este ipostaza feminina a Divinitati parte din ipostaza masculina, Yahve. Impreunarea lor spirituala este de fapt idealul religios despre care vorbim. Mistica Ebraica a ajuns la sinteza ei suprema in cartea Zoharului (Stralucire) care interpreteaza ezoteric si mistic Vechiul Testament. Aceasta carte care este considerata sfanta pentru multi, Evrei si Crestini (care nu sunt totusi majoritari) descrie universul uman prin ipostazele de parte feminina si de parte masculina. Unirea partilor (iehud) este cea carea creaza armonia, si fara de ea nu poate fi vorba de fericirea si implinirea colectiva si individuala. Pentru a intelege mai mult si mai bine va propun o scurta lecturare a doi invatati de mare prestanta. Primul, este mare teolog Crestin Ortodox Grigore Palamas (Călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic), din punct de vedere academic vi-l propun pe Profesorul evreu de origine Romana Moshe Idel, dupa parerea mea (si a majoritatii) este cel mai bun dintre cei mai buni. Din fericire cred ca toate lucrarile lui Idel au fostr traduse si in limba Romana.

Şehina este consoarta spirituala a lui Yahve, ea reprezinta balanta nercesara intre feminitate si masculinitate, adica universul in care traim. Lipsa unei jumatati, este o lipsa primordiala si cautarea unificari face parte din sufletul si necesitatea fiecaruia din noi. Asa cum teoriile kabaliste sustin, exista in fiecare din noi cei de parte barbateasca dorinta de intregire prin atractia parti de care Yahve ne-a lipsit in negura inceputurilor, acea coasta daruita Evei. Coasta transformata in Eva doreste reintregirea in corpul comun, ca si Adam, Eva are nevoie de trupul si sufletul unificat.

In formarea mea intelectuala, Şehina a insemnat intodeuna partea din divinitate care are grija de iertarea si mila pentru pacatele mele care iarta greselile si frustrarile intru’ gloria Lui. Mai pe seara voi continua putin cu Patai si voi prezenta putin din Cartea Zoharului. De maine vom vorbi de femeii mult mai "fizice", dar nu mai putin spirituale.

P.S. Exista in Romania o fundatie care se ocupa de Cabala. Va anunt ca este apa de ploaie pusa pe facerea unor banuti nemeritati. Pacat de bani si de timp. Luati o carte a lui Idel, este suficient.

Primele zile ale lunii Martie sunt dedicate in general femeilor din viata noastra. Personal sunt suporter invederat al acestei jumatati (+) ai omeniri, plin de admiratie si respect pentru creatorele de viata si sens. Am hotarat sa-mi recapitulez putin amintirile si sa extrag din ele toate personajele feminine pe care le pot impartasi si care mi-au influentat si facilitat formarea intelectuala. In postarea premergatoare am enumerat personajele despre care vreau sa scriu, astazi voi incepe. Metodica va fi urmatoarea pe blogul acesta voi discuta despre personaj, pe Bibliophyle despre "opera personajului".

O mica atentionare, deoarece sunt "at the and of the day" un autor de limba Engleza mi-am facut un blog in aceasta limba in care voi publica o parte din lucrarile mele academice-universitare, sa nu spuna lumea ca in Romania nu se face "research". Cei care doresc si vor sa-si imbunatateasca putin cunostintele, cel putin de limba Engleza sunt invitati. Numele blogului este bineinteles Theophyle English Blog . Deoarece o mare parte din studentii mei si in general cititorii mei nu sunt cea ce numim "Native English" articolele sunt scrise deooste intr-o limba destul de simpla si clara.

Asa cum am spus ieri si cum arata titlul ma voi ocupa de personajul feminin care poate fi numit "Divinul Feminin". Partea feminina a Divinitati in Biblia Ebraica numita si Vechiul Testament este destul de minora, dar exista daca stim sa o cautam. Divinul Feminin in antichitatea veche este nu numai prezent, este aproape majoritar. Zeitatea mama dadatoare de viata, fertilitate, frumusete si intelepciune este motivul preponderent in mitologiile Sumeriene, Amorite, Asiriene, Egiptene, Hitite, Feniciene si Cananite. Cunoastem si recunoastem astazi mai mult ca oricand ca revelatia Mosaica este desfasurata intr-un décor mitic Babilonian si Egiptean. Nici nu se putea altfel caracterul "Moise" a fost Egiptean si caracterele "Abrahamice" au fost de origina Babiloniana (probabila Amorita). Chiar daca suntem oameni religiosi 100% si acceptam revelatia Divina, nu putem sa ne sustragem povestirii. Povestea, Eposul este Babilonian cu sincretisme Egiptene. In povestea Faceri (Geneza) aflam in Geneza 1:27 "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”asta inseamna un singur lucru credeau cei din vechime, inseamna ca Dumnezeu are si parte Femeiasca. Metafora partilor feminine-masculine era extrem de greu explicabila celor din vechime, asta nu inseamna ca nu ei nu au crezut in ea. Redau aici numai cateva locuri in care o puteti gasi 1 Imparati 15:13; 2Imparati 21:7; 2 Cronicile sau Paralipomena 15:16. Exista si exista mult, suprimata si cateodata hulita, dar cum se zice, iubita si acceptata de popor. Subiectul din punct de vedere teologic este scos la iveala in doua epoci diferite, prima la inceputuri din secolele 12 si pana in secolul 7 i.Hr, si a doua oara intre secolele 9-13 d. Hr. Prima imagine a fost suprimata (violent) in timpul "Revolutiei Deuteronomice" ale regelui Iosia (Josiah saur Yoshiyahu c. 649-609 i.Hr.). Cea de a doua "aparitie" dainuieste pana in zilele noaste in Kabala Ebraica si Cabala Crestina. Prima "Doamna" Consoarta a lui YHVE (YHWE, Iehova), se numea Aşera (Asherah) probabil derivatie etimologica de la vecinii Babilonieni si Cananiti de la Asratu, Asirtu, Ashtoret sau grecizat Astarte si pana in zilele noastre numele Ebraic al Doamnei Radulescu (Estera).

Bineinteles in veacurile precedente nimeni nu indraznea sa discute despre blasfemi de felul acesta. Deoarece Kabala este o disciplina profund esoterica si descifrata de foarte putini (nu cred ca Madona se afla printre cei putini), consoarta divina nu a avut probleme nici cu credinta, nici cu credinciosi si nici cu clerul. Dupa cel de al doilea razboi mondial, un fel de compatriot de al nostru nascut la Cluj pe numele lui Ervin György Patai, devenit mai tarziu Raphael Patai, respectat si proeminent etnolog si antropolog publica intr-un jurnal obscur pe numele lui "Mult és jövő (cred ca este vorba de Trecut si Viitor) o teza pe care o va relua in doua carti care au devenit antologice. Prima publicata in 1947 “Man and Temple in Ancient Jewish Myth and Ritual” (Omul si Templul in Ritual si in Mitul Iudaic) si a doua publicata in 1967 si republicata intr-o a treia editie in 1990 pe numele "The Hebrew Goddess" (Zeitele Evreilor"). Patai nu avea nici o treaba cu teologia si nici cu istoria omul a fost antropolog, asa cum Darwin nu o avea nici cu istoria si nici cu teologia fiind zoolog si biolog. Totusi implicatiile teoriilor si lui Darwin si lui Patai au fost destul de teologice sa zice. Cartea lui Patai va fi recenzata de mine mai pe seara si postata pe Bibliopyle.

Ce zice Patai, pai ce am scris eu. Evreii au considerat-o pe Aşera (Asherah) drept consoarta lui Yahve, adica Dumnezeu. Colac peste pupaza intr-o sapatura arheologica langa orasul Hebron, 14 Km sud de Ierusalim supranumit de credinciosi si orasul Parintilor (acolo sunt ingropati Patriarhi Abraham si Sara) se descopera intr-un mormant princiar evreiesc o inscriptie pe care eu o traduc cam asa: "Uri(ahu) printul este proprietarul acestor vorbe: Uriahu a fost binecuvantat de Dumnezeu (Yahve) sa-si invinga dusmani si a fost salvat de consoarta Domnului, Aşera" in pozele de mai jos aveti interesanta pictograma a maini divine si inscriptia tradusa de mine in romaneste.

Dupa cativa ani se descopera intr-o alta sapatura arheologica o inscriptie care include o alta pictograma cu mult mai impresionanta si cu acelasi fel de inscriptionare "Dumnezeu si consoarta sa". Ambele descoperiri si multe altele ulterioare au zdruncinat serios cateva teori, din nefericire putin cunoscute si putin dezbatute de stimati mei colegi din universitatile Romanesti. Pentru mine Aşera, este acea divinitate feminina pe care intodeauna am simtit-o si am venerat. Intr-o postare ulterioara vom discuta de Şehina. Puteti trece mai pe seara pe Bibliophyle pentru a citi mai mult despre amicul Patai si Zeitele Ebraice.

Deobste nu am aptitudini de contrazicere cu opiniile si interpretarea religioasa care nu sunt academice, nici macar nu cele complet dezaxate. Fac o exceptie astazi. Nu o fac pentru ca ma deranjeaza atitudinea unor membri ai clerului romanesc si nici a unor credinciosi derutati, ci pentru ca prezentarea faptica nu este corecta. Interpretativ o voi face intr-o recenzie viitoarea a Cartii Apocalipsei din Noul Testament.

Numarul mentionat in originalul carti a fost 616 si nu 666. Sf. Irineu a avertizat si a elaborat despre acest numar, a atentionat si despre continutul interpretativ si posibilile drumuri gresite pe care o pot lua credinciosi neinitiati, vezi "Impotriva Ereziilor" (Against Heresies, Irenæus, Book 5, chapter 30, paragraph 3)

In general majoritatea cercetatorilor sunt de parere ca numarul este o reprezentare numerologoica a imparatului Roman Nero. Cei care detin parerea ca numarul in carte a fost 616 sustin o reprezentare numerologica a Imparatul Caligula, ambi suficient de nebuni pentru a fi caracterizati drept "bestii".

In 2005, savantii universitati din Oxford au reusit sa analizeze utilizand tehnica de ultima generatie un fragment din Cartii Apocalipsei (Book of Revelation) din situl egiptean Oxyrhynchus (papirusuri 115 si 115b), si SURPRIZA (pentru mine, nu prea), Sf. Irineu a avut dreptate, nu este vorba de 666 (chi, xi, stigma) ci de 616 (chi, iota, stigma, adica, hexakosiai deka hex). Fragmentele au fost datate in cel de al doilea secol d.Hr, adica cel mai vechi fragment existent din Noul Testament.

In poza acestui fragment, pe care eu o public mai sus se vede clar in chenarul galben, cele afirmate de mine anterior. In cateva zile voi publica pe Bibliophyle's Blog o recenzie completa a Cartii Apocalipsei, pana atunci doua lucruri mai am de spus. Rusine politicienilor inculti si oportunisti si mila pentru pastorii si pentru turma manipulatilor.

P.S. BOR este printre bisericele Crestine care nu dau citire Cartii Apocalipsei in timpul slujbelor religioase (si pe dreptate), si putem fi mandri si pentru pozitia clara si fara dubiu pe care au avut-o in aceasta chestiune.

PPS. Sunt absolut impotriva pasapoartelor Biometrice bazate pe cip compuertizat, din cu totul alte motive, dar care nu au nici o legatura cu religia si teologia Crestina.

Trebuie imediat sa precizez ca niciunul din mari maestri ai "Renasteri" italiene nu au stiut ca traieste intr-o perioada care se numeste "Renastere". Insa daca deschidem astazi orice enciclopedie, dictionar enciclopedic sau mai stiu eu ce putem citi cam asa ceva:

Sursa: Jacob Burckhardt, Oxford University Press Newyork 1947
Jakob Burckhardt, Cultura Renaşterii în Italia, vol. I-II, Editura pentru Literatură, BPT, Bucureşti, 1969

Jacob Burckhardt, este omul care a nascocit si numele, locul, motivatia si pana la urma a scris si istoria, intr-un cuvant a construit o teza care a devenit adevar, bineinteles fara sa fie adevar. Sa fie clar, Jacob Burckhardt a fost un geniu, si cartea lui este geniala, nu mai ca Burckhardt a trait in cochilia lui occidentala fara macar sa cunoasca tot ce trebuia pentru afirmarea celor afirmate de el. Burckhardt este un om important in istoria artelor, este cel mai mare erou Elvetian de la William Tell incoace. Atat de important ca mercantili elvetieni i-au dedicat bacnota de 1000 de franci. Dece acum in aceasta postare? Simplu faceam putin research, pentru o postare viitoare si am ajuns la o lucrare veche de vre-o treizeci de ani. Acesta lucrare mi-a curmat cariera de istoric al artelor trimitandu-ma totalmente intr-un alt cotlon ocupational. Povestea a fost cam asa: "pe acea vremea in colegiile americane ca sa poti ajunge la numarul necesar de "credite" (punctaj academic) trebuia sa-ti asumi un "major" (subiectul de studii principal) si un "minor" (subiect secundar). Baiatul intr-o adolescenta intarziata venit din Romania (pe atunci destul de conservatoare) vazand atatea gagici (scuze pentru Rommani Vulgate) am hotarat instantaneu ca trebuie musai sa-mi fac minorul in istoria artelor. Lucrurile au mers bine si cu invatatura si cu fetele, pana in semestrul de primavara, cand trebuia sa fac o lucrare despre Jacob Burckhardt. Ce face un adolescent intarziat, care vrea sa se dea mare si in fata profesorului (blajinul Prof. Berger) si in fata fetelor, trage o lucrare care-l critica pe Burckhardt pentru ca ….., binteles totul fundamentat. Blajinul profesor intra in amfitiatru rosu de manie si ma besteleste la sange folosinduse de epitete absolut neacademice. In loc sa tac dracu, si sa-l las sa-si scoata nervi, eu cu o poza a la Zola, trag un discurs in sensul "J'accuse" de parca eram ultimul reprezentant al traditiei Bizantine nedreptatite. Rosu de manie aproape de un atac cerebral, Berger tipa "Out Idiot", fara nici o urma de responsabiltate, raspund hamletian: "out or not Burckhardt was a shmok" (cuvant in argoul newyorkez, popularizat in filmele hollywoodiene, de origine semita care descrie genitalul masculin). Cu asta am terminat cariera in domeniul istoriei artelor. OK acum despre teza mea, Jacob Burckhardt si Renasterea.

Teza mea despre Renastere. Baza spirituală a Renaşterii a constituit-o umanismul. Interesul enorm pentru cultura antichităţii a dus la căutarea şi descoperirea manuscriselor clasice: Dialogurile lui Platon, operele istorice ale lui Herodot şi Thucydide, creaţiile dramatice şi poetice ale grecilor şi romanilor. Învăţaţi din Bizanţ, care, după căderea Constantinopolului sub turci (1453) s-au refugiat în Italia şi predau acum în şcoli din Florenţa, Ferrara sau Milano, au adus cu ei cunoştinţa limbii greceşti clasice. Studiul literaturii, istoriei şi filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare forţă de discernământ. Mulţi gânditori ai Renaşterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se orientează în direcţia neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanţă. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar şi a corpului, care în perioada medievală era total discreditată, a devenit în timpul Renaşterii un scop educativ. Viziunea teocentrică s-a transformat într-una antropocentrică, omul a devenit centrul atenţiei în studii ştiinţifice şi creaţii artistice.

Renasterea Bizantina, pe care eu o denumesc "Renasterea Palaiologoi" este de fapt revolutia culturala petrecuta in timpul ultimei dinasti bizantine care a fost dinastia Paleologilor (Palaiologos or Palaeologus) 1260 – 1453. Desi ultima perioada a dinastei Paleologilor a fost caracterizata de razboaie civile, presiuni militare si religioase totusi eu cred ca se poate spune fara a gresi ca este o perioada de revolutie culturala. Concomitent cu amenintarile Otomane si incercarile disperate de reunificarea bisericilor de Est si Vest, o migratie de invatati din Bizant spre Italia reaprinde flama traditiei greco-latine suprimate ingrozitor de evul-mediu intunecat. Acesti invatati stiau cu sigutanta ca nu vor putea trai in Italia conform traditiilor ortodoxe ale bisericilor estice. Pentru a amana latinizarea ecleziastica se refugiaza pentru inceputuri in coloniile italiene din Cipru sau Creta. Barbari Crestini Europeni care au distrus Constantinopolul in timpul cele de a 4-a cruiciade 1199–1204, cruciada care pana la urma sa dovedit a fi fatala Bizantului, nu numai si-au pradat fratii intru Cristos, omorand torturnd si jefuind. Ei au distrus si ars pana in temelie marile biblioteci ale Constantinopolului, lucrarile lui Hesiod, Pindar, Sofocles, Euripides, geografia lui Ptolemy, Dionisica a lui Nonnus din Panaopolis au fost pastrate cu pretul vietii a unor bibliotecari si arhivari pentru a fi "redescoperite" un secol mai tarziu si devenind impreuma cu operele clasice salvate de musulmani baza de cunostinte necesare in dezvoltarea umanismului care a caracterizat Renasterea Europeana. Este important de tinut minte ca renasterea Italiana a mult prea respectatului Jacob Burckhardt, a inceput in Bizant. Despre titani culturi clasice Grcesti si a Renasterei Palaiologoi, vom vorbi cu ajutorul lui Dumnezeu in postarile luni Pastelui.