Ronin a fost un luptator profesionist (samurai sau bushi) fara stapan sau  maestru,  în perioada Japoniei feudale (1185-1868). Un samurai devenea fara apartenenta, adica ronin,  la moartea sau decăderea din drepturi a stăpânului său feudal sau după decaderea lui personala si pierderea statutului in fata comandantului său din cauza unor incalcari ale codului de onoare (bushido).

Etimologic, cuvântul ronin înseamnă "omul val" (in sensul aplicat “un om intre valuri”). Termenul a apărut în perioada feudalismului japonez timpuriu, (nara si henian), vezi istoria feudalismului japonez.  La inceputul folosirii termenului, a fost vorba de un iobag fugit de pe  pământul stăpânului său. In timp, a devenit  utilizat in contextul samuraiului  care si-a pierdut stăpânul. Deci termenul de ronin ("omul val"), ilustra individul aflat  in deriva sociala.

Potrivit Codului  Samuraiului (Shoshinshu Bushido), un samurai trebuia sa comita sinuciderea rituală  (oibara seppuku cunoscut la noi ca "hara kiri")   la pierderea stăpânului său feudal. Cel care alegea optiunea “rusinoasa” de a nu onora acest cod devenea "pe cont propriu", adica ronin.  Roninul a fost menit să sufere mare ruşine.

În timpul perioadei Edo, cu un sistem shogunal foarte  rigid, numărul de ronini a crescut foarte mult. Confiscarea de feude în timpul celui de-al treilea shogun Tokugawa Iemitsu a dus la o creştere extrem de mare de ronin. În timpul perioadelor anterioare, samuraii au fost lasati să profeseze si alte ocupaţii. Ei au putut de asemenea să se căsătorească cu alte clase sociale, de obicei burgheze, obtinand prin aceste mezaliante un trai decent sau chiar imbelsugat.  În timpul perioadei Edo, drepturile (sociale)  samurailor au fost drastic limitate. Mai presus de toate le-a fost interzis dreptul de a deveni supus (sau angajat) de un alt senior feudal  fără permisiunea comandantului lor precedent, care de multe ori nu putea sa o faca fiind mort.

Istoria nu se repeta niciodata, unele fenomene istorice sunt insa repetative din cauza unor reminiscente istorice. Ceea ce se intampla astazi in Ungaria este stringent de interpretat in contextul istoric al anilor ’20 – ’30 ai secolului XX. Noua Constitutie maghiara, care a intrat in functiune la 1 ianuarie 2012 si legislatia care limiteaza drastic libertatea presei si schimbarile in statutul Bancii Nationale Ungare au reusit sa irite pe toti partenerii din Uniunea Europeana si sa sadeasca o mare neincredere pe pietele financiare internationale, devalorizand moneda ungara si creand de facto imposibilitatea Ungariei de a se imprumuta pe aceste piete.

Dupa ce Premierul britanic Cameron a recunoscut cam pe la inceputul mandatului sau ca multiculturalismul britanic nu prea a reusit, a recunoscut si Cancelarul german, dna Merkel,  ca nici in Germania multiculturalismul nu prea a mers.  Intre timp am vazut cum Europa cea veche si noua a fost zguduita de reusitele extremismului de la Budapesta la Helsinki si de la Haga la Milano, asta ca sa nu vorbim de Parisul care ii iubeste pe toti la fel, adica aproape de loc.

Vezi postarile anterioare (Prima postare  - A doua postare si A treia Postare).Occidentul a traversat doua schisme, care au hotarat soarta religioasa, dar au influentat adanc situatiile sociale, politice si economice pentru un mileniu si, poate, pentru inca foarte mult timp. Pana la urma, aceste schisme religioase s-au dovedit generatoarele unui impact mental pe care personal nu vad cum si cand se va schimba, desi in fond el trebuie sa se schimbe.

Prima schisma, cea din 1054, a impartit Europa in doua interpretari crestine, care de un mileniu nu-si gasesc reconcilierea ecumenica. Aceasta prima schisma a creat de fapt primele formatiuni de mentalitati diferite, care in timp au devenit profunde si nu prin interpretarea teologica a Sfintelor Scripturi. Cred ca o reconciliere ar fi fost posibila si ar fi diminuat schimbarile mentale. Aceasta schisma a generat un moment de despartire a societatii in dezvoltarea ei si in felul in care era privita educatia, politica, viata economica si pana la urma progresul social.

Vezi postarile anterioare (Prima postare si A doua postare).   Sintagma care mentioneaza ca “istoria se repeta” nu este nici pe departe adevarata, ar fi mai corect sa vorbim despre oamenii care se repeta in felul de a gandi sau a se manifesta. Chiar daca ne despart secole si uneori milenii, felul de a gandi sau a rezolva probleme politice si economice a ramas la fel.

Am sa incerc astazi sa aduc la cunostinta multora dintre voi ca proplematica administrarii de sus-in-jos, impunerea unor reguli, institutii si legislatii, toate benefice si avansate la timpul respectiv nu au dus intotdeauna la rezultatele dorite. Mai mult decat atat, ele au produs mai multe probleme decat cele rezolvate.

Un imparat roman, pe nume Marcus Aurelius Antoninus (marginal conform definitiilor lui Djuvara), cunoscut in istorie pe numele Caracalla, din cauza mantiei galice pe care o purta, a avut ideea sa impuna administratia, legislatia si gandirea politica romana tuturor provinciilor cucerite de romani, care se bucurau de autonomie atata timp cat isi plateau birurile fara sa faca probleme, cautandu-si independenta fata de Roma. Trebuie mentionat ca acest urmas al lui Septimiu Sever mostenise un imperiu aproape la dimensiunile maxime la care ajunsese pe timpul lui Traian, exact un secol inaintea domniei respectivului Caracalla.