"Republica", este fara indoiala Magnus Opus-ul lui Platon. Platon a fost departe de a propovadui democratia, el a vazut posibilitatile unei "tiranii a majoritatii", subiect preluat mult mai tarziu si de Alexis de Tocqueville (1840 - De la démocratie en Amérique -- Democraţia în America). Republica este o lucrare in formatul unui dialog socratic scrisă de Platon aproximativ în anul 360 î.Hr. Dialogurile au loc in casa lui Cephalus din Piraeus, port conectat de Atena. Întregul dialog este relatat de Socrate cu o zi după ce a avut loc – dialogul este intre Timaeus, Hermocrates, Critias, şi un necunoscut, dar interpretarea este incertă. Dialogurile sunt scrise de Platon si “folosite” literar (puse pe seama lui) de Socrates.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Aristotel (384 - 322 î.Hr) a fost unul din cei mai importanţi filosofi universali, enciclopedist, orator si fondator al şcolii peripatetice. Deşi se poate afirma ca Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

Sistemul oligarhic este definit de Aristotel ca „dominare politica a bogatilor" , si se caracterizeaza prin coruptie endemica si economie subterana. Pentru Aristotel, oligarhia este un tip de forma de guvernare deviata, si nedreapta. Pentru el exista diferite moduri de a detine si exercita puterea. Combinand criteriul cantitativ – numarul celor care detin autoritate politica – si cel calitativ – exercitare guvernarii in interes comun sau privat – Aristotel descrie sase tipuri de sisteme de guvernare: trei sunt corecte sau drepte (regalitatea, aristocratia si republica), iar trei sunt deviatii ale primelor – tirania este o deviatie a regalitatii, oligarhia este o deviatie fata de aristocratie si democratia fata de republica. Cu toate acestea, exista doua forme de guvernare model: (1) oligarhia, daca puterea este „mai concentrata si mai despotica" si (2) democratia, „daca resorturile sunt mai slabite si mai blande".

Cea mai importanta distinctie pe care Aristotel o face intre democratie si oligarhie este urmatoarea: daca intr-o democratie oamenii liberi, dar saraci, sunt majoritari si suverani, intr-o oligarhie bogatii si nobilii, desi minoritari, detin suveranitatea. Este important de definit aici si suveranitatea, fiindca aceasta stabileste foarte clar cine o exercita (spre exemplu – votul popular, corect si liber exprimat, care sta la baza puterii alesilor, este apanajul unei democratii si nu al oligarhiei).

Prin intermediul alegerilor, oligarhia poate fi camuflata, nu si neaparat destructurata. Mecanismele electorale pot ajunge sa aiba, in anumite circumstante, un rol simbolic, mai degraba formal; ele nu determina, ci consfintesc si confirma reasezarile de putere din cadrul sistemului. Statul oligarhic este, in modernitate, un „stat captiv", subordonat intereselor unui grup restrans. Acest aspect a fost avut in vedere de Robert Michels, cand a enuntat celebra „lege de fier a oligarhiei". Aceasta se referea la mecanismele specifice unei organizatii de partid, care perpetueaza organizari ierarhice, piramidale. Iar respectivele mecanisme pot fi extinse la nivelul organizarii sociale, astfel incat oligarhia devine inevitabila pentru orice comunitate. „Cine spune organizatie, spune oligarhie", era convingerea lui Michels pentru care oligarhia este o forma prestabilita a vietii sociale. Ea este favorizata de lipsa de participare cetateneasca, de absenta controlului guvernantilor de catre guvernati si de dezinteresul populatiei fata de problemele publice. Oligarhia perverteste principiul reprezentativitatii democratice. In postarea viitoare vom discuta despre Democratia occodentala si slabiciunile ei.

Incercand sa ne cautam un presedinte in Grecia antica, evolutia normala dupa Solon ar fi fost Clistene (Clisthenes sau Kleisthenes). Clistene va ramane in istoria societatii umane prin doua lucruri pe care le-a conceput. Primul este, ostracismul si al doilea este isonomia. Daca primul termen a denaturat prin limba franceza si a ajuns in limba romana in sensul persecutiei = ostracizare. Al doilea a devenit baza sistemului juridic occidental: egalitatea de drepturi in fata legii (iso=egalitate; nomos=lege). Clistene a ajuns in pozitie de autoritate in Atena cam prin 508 /507 i.Hr, la fel ca Solon, provenea dintr-o familie nobila a Atenei (Alcmeonizilor - Alcmaeonidae). Familie care a rasturnat dictatura instaurata de tiranul Hippias. Aceasta revolta a fost sustinuta de o mare majoritate a atenienilor. Din nefericire pentru Clistene, aliatul lui principal in aceasta revolta, Isagoras tradeaza, si cu ajutorul primit de la Spartani reuseste sa-l exileze pe Clistene. Incercarea lui Isagoras de a dizolva conciliul legislativ al Atenei a rasculat din nou populatia din Atena, si l-au readus pe Clistene la carma treburilor obstesti.

Primul lucru facut de Clistene a fost reorganizarea sistemului judiciar, prin restructurarea curtilor de jurii. In mare, se poate spune ca metoda de alegere a juratilor care sta la baza dreptului anglo-saxon este cea conceputa de Clistene. In continuare Clistene a reorganizat sistemul administrativ, care statea la baza "circumscriptiilor electorale." Impartirea teritoriilor care corespundeau "circumscriptiilor electorale" putea da o reprezentare tuturor curentelor si paturilor sociale din Atena ( asty – un sector urban; paralia – un sector care cuprinde o regiune la malul marii, si mesogeia – un sector care cuprindea teritoriile din interiorul tarii). Fiecare "circumscriptie electorala" reprezenta de facto populatia polisului - oraseni de toate felurile, comercianti si marinari (pe care se baza economia Ateniana) si fermieri si agricultori din interiorul tarii. Cand te gandesti la "desenarea" circumscriptiilor electorale la ultimele alegeri din Romania, comparandu-le cu logica antica, chiar iti vine sa te iei de cap.

Clistene a stiut ceea ce stim si noi astazi. Sistemul judiciar si legile unui stat nu pot facilita intodeauna facerea dreptatii. El a elaborat sistemul exilului fortat si confiscarea averilor, prin votul popular. Din dovezile istorice pe care le avem astazi, stim ca in Atena lui Clistene existau cam 60000 de alegatori. Ostracismul, adica exilul obtinut prin votul popular necesita 6000 de voturi pentru infaptuirea acestui proces judiciar. Clistene se baza pe faptul ca 10% din electorat poate fi unul cinstit si ca era aproape imposibil (pe vremea aceea) de a cumpara atat de multi votanti.

Daca consideram ca o mare parte din procesele "oligarhice" din Romania (Nastase, Patriciu, Voiculescu, Vantu, Remes-Caltabos, Miki Spaga, Muresan, Sechelariu, Pacuraru, Seres, Nagy, Morega, si daca am uitat ceva puteti completa voi), ajungem la concluzia ca Ostracismul Atenian, nu era atat de rau, si era poate singura solutie posibila de a penaliza o nedreptate.

Clistene este considerat de majoritatea cercetatorilor occidentali, (impreuna cu Solon) drept parintele democratiei, asa cum o formulam noi astazi, fara alteratiile infantile provenite din sublimarea ideilor pana la disiparea lor completa. Da, si pe Clistene l-as vota cu amandoua mainile.

Daca maine ar fi fost alegeri, eu l-as vota pe Solon. Din nefericire eu nu pot sa-l aleg si el nu poate candida. In primul rand, nu este cetatean roman, in al doilea rand e putin mort de vreo 2600 de ani. Solon a fost in primul rand negustor si poet, dupa acEea a fost om de stat atenian si un mare legislator. Solon a devenit in viata si in special dupa moarte o legenda care nu va fi uitata niciodata. Solon reprezinta nobletea spiritului uman, dreptate si spiritul de echitate sociala necesara unei societati care doreste sa progreseze. Solon a fost un om bogat, nascut intre 640/638 î.Hr intr-o familie nobila dar scapatata; reuseste sa refaca averea familiei cu ajutorul talentelor negustoresti, ocupandu-se cu comertul maritim. Putem afirma ca Solon intr-un fel a fost…marinar, el totusi poate fi afiliat si unui “grup de interese”, adica cei care erau interesati de anumite facilitati in comertul cu care se ocupa. Solon facea comert cu vestita si bogata Megara, care aparţinuse Atenei, dar care a fost cucerită de Salamina (Salamis), vestita mai tarziu pentru marele succes pe care l-au avut grecii in lupta navala cu perşii in aceasta localitate. Pierzand piata din Megara, Solon se intoarce la Atena (590 î.Hr), intra in politica si cu o platforma populista si nationalista, reuseste sa devina popular si este ales arhon (sau arhonte) in 594 sau 593 î.Hr.

Atena se afla in plina criza economica, principala sa sarcină a fost de a găsi soluţii pentru oprirea crizei economice care lovea Atena in acea perioada. Solon a inteles ca nu poate rezolva problema fara o profunda reforma legislativa si sociala. O restructurare a taxelor, reducerea birocratiei si desfintarea taxelor pauşale erau principalele metode “solonice.” Solon defineste pentru prima data in istorie, o populatie de platitori de taxe, care aveau drepturi conform contributiilor lor la economia statului. Solon elaboreaza un nou cod legislativ (cunoscut sub titulatura Constituţia lui Solon) in care definste patru categorii sociale: (1) Oamenii foarte bogati (Pentakosiomedimnoi), cei al căror venit depăşea 500 medimne de produse pe an (un fel de baniţe – DEX: Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat în provinciile româneşti, în jurul a 21-34 l; dublă); (2) Nobilimea militara (Hippeis), cei care erau obligati de a furniza cai şi echipament militar în caz de război; (3) Agricultorii (Zeugitai), care obţineau 200 de medimne pe an si (4) Muncitori salariati (Thètes), al caror venit varia si nu putea fi stabilit pauşal.

Solon a inteles ca o reforma adevarata trebuie facuta paralel cu o legislatie civila, care la randul ei trebuie sa stabileasca niste criterii morale pe care se poate baza o societate care-şi doreste o şansa. Solon a anulat “legiile draconice” (promulgate de Draco, arhonte antecesor lui Solon din sec 7 î.Hr ), legi care au produs o catastrofa sociala. A amnestiat datornicii care au provenit din implementarea acestor legi (un fel de ajutor pentru IMM-uri), a introdus moneda pentru platile catre stat pentru a mijloci o metoda unica de taxare, a anulat sclavia cetatenilor atenieni provocata din cauza datoriilor financiare si pentru prima data in istorie a introdus un corp electoral cu adevarat democrat numit ecclesia sau ekklesia, care era format din toti cetatenii Atenei PLATITORI de taxe, adica nu de măncătorii de mici a lui Vanghelie.

Despre democratia lui Solon, legislatia si constitutia lui vom mai discuta si in viitoarele postari. Legislatia Solonica este antiteza tampeniei contemporane in care producatorii de nimic si profitorii prin statutul "special" dicteaza celor care contribuie, produc si muncesc cu adevarat, de catre cine si cum sunt guvernati.

Uitandu-ma la carnavalul mediatic care a primit titlul consacrat "Zilele Tineretului si Monica Iacob Ridzi", nu am putut sa nu-mi aduc aminte de o conversatie cu un prieten, conversatie care a avut loc la cateva zile dupa perioada "mineriadelor" si a "golanilor" din Piata Universitatii. Interlocutorul meu, istoric american, expert consacrat in democratia Ateniana (cea antica) mi-a explicat de ce Dl. Iliescu are probabil o solida educatie anti-democratica. Deoarece cunosteam CV-ul D.lui Iliescu si comportamentul lui nu era neaparat o noutate, am incercat sa-l provoc pe bunul profesor, jucand rolul "avocatului necuratului:" De ce? Dl. Iliescu a castigat alegerile!". Din aceasta clipa si timp de vreo ora am primit una din cele mai interesante dizertatii despre democratie si felul in care ea trebuie inteleasa si exercitata.

In democratia Ateniana, in afara diferitelor organisme ale "statului de drept" care enuntau, sprijneau si aparau democratia orasului sau a confederatiei, exista si modelul "Cetateanului Iniţiator,” fara de care aceasta democratie nu putea fi aplicata. Cetateanul iniţiator, numit in limba greaca Ho bulomenos, era omul de rand, cel care, fara prerogative speciale, in afara faptului ca era cetatean si ca votase legile cetatii isi asuma dreptul de pasi in fata comunitatii si a institutiilor ei si acuza o nedreptate sau propunea o initiativa legislativa in serviciul obstei. Bineinteles ca daca aceste initiative erau dovedite nefondate, oportuniste sau partizane, acest cetatean-initiator era pedepsit in primul rand cu suspendarea cetateniei.

Vreau sa cred ca initiativele catorva bloggeri-jurnalisti (Tolontan, Sutu, Patrasconiu) pot fi considerate intr-un fel o actiune a unor Ho bulomenos, trebuie in sfarsit sa intelegem ca o democratie fara cetateni care sa o sprijine si care sa o sustina nu poate exista.

Cat despre faptele Doamnei Ministru, numai blam, rusine si nesimtire. Vorbele goale despre generatia tanara de politicieni, mai buni decat cei precedenti s-au transformat intr-o mascarada jalnica jucata de niste "fripturisti" in ultimul hal. Despre prezumtia de nevinovatie, accept fara nici un fel de reticienta opinia Monicai Macovei. Noi toti vom trebui sa hotaram intr-un sfarsit sa decidem daca dorim o tara de Cetateni cu initiativa sau una cu cetateni turmentati. Si in sfarsit o ultima intrebare, eu la naiba, cu cine mai votez?