Solon la Presedentie !


Daca maine ar fi fost alegeri, eu l-as vota pe Solon. Din nefericire eu nu pot sa-l aleg si el nu poate candida. In primul rand, nu este cetatean roman, in al doilea rand e putin mort de vreo 2600 de ani. Solon a fost in primul rand negustor si poet, dupa acEea a fost om de stat atenian si un mare legislator. Solon a devenit in viata si in special dupa moarte o legenda care nu va fi uitata niciodata. Solon reprezinta nobletea spiritului uman, dreptate si spiritul de echitate sociala necesara unei societati care doreste sa progreseze. Solon a fost un om bogat, nascut intre 640/638 î.Hr intr-o familie nobila dar scapatata; reuseste sa refaca averea familiei cu ajutorul talentelor negustoresti, ocupandu-se cu comertul maritim. Putem afirma ca Solon intr-un fel a fost…marinar, el totusi poate fi afiliat si unui “grup de interese”, adica cei care erau interesati de anumite facilitati in comertul cu care se ocupa. Solon facea comert cu vestita si bogata Megara, care aparţinuse Atenei, dar care a fost cucerită de Salamina (Salamis), vestita mai tarziu pentru marele succes pe care l-au avut grecii in lupta navala cu perşii in aceasta localitate. Pierzand piata din Megara, Solon se intoarce la Atena (590 î.Hr), intra in politica si cu o platforma populista si nationalista, reuseste sa devina popular si este ales arhon (sau arhonte) in 594 sau 593 î.Hr.
Atena se afla in plina criza economica, principala sa sarcină a fost de a găsi soluţii pentru oprirea crizei economice care lovea Atena in acea perioada. Solon a inteles ca nu poate rezolva problema fara o profunda reforma legislativa si sociala. O restructurare a taxelor, reducerea birocratiei si desfintarea taxelor pauşale erau principalele metode “solonice.” Solon defineste pentru prima data in istorie, o populatie de platitori de taxe, care aveau drepturi conform contributiilor lor la economia statului. Solon elaboreaza un nou cod legislativ (cunoscut sub titulatura Constituţia lui Solon) in care definste patru categorii sociale: (1) Oamenii foarte bogati (Pentakosiomedimnoi), cei al căror venit depăşea 500 medimne de produse pe an (un fel de baniţe – DEX: Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat în provinciile româneşti, în jurul a 21-34 l; dublă); (2) Nobilimea militara (Hippeis), cei care erau obligati de a furniza cai şi echipament militar în caz de război; (3) Agricultorii (Zeugitai), care obţineau 200 de medimne pe an si (4) Muncitori salariati (Thètes), al caror venit varia si nu putea fi stabilit pauşal.

Solon a inteles ca o reforma adevarata trebuie facuta paralel cu o legislatie civila, care la randul ei trebuie sa stabileasca niste criterii morale pe care se poate baza o societate care-şi doreste o şansa. Solon a anulat “legiile draconice” (promulgate de Draco, arhonte antecesor lui Solon din sec 7 î.Hr ), legi care au produs o catastrofa sociala. A amnestiat datornicii care au provenit din implementarea acestor legi (un fel de ajutor pentru IMM-uri), a introdus moneda pentru platile catre stat pentru a mijloci o metoda unica de taxare, a anulat sclavia cetatenilor atenieni provocata din cauza datoriilor financiare si pentru prima data in istorie a introdus un corp electoral cu adevarat democrat numit ecclesia sau ekklesia, care era format din toti cetatenii Atenei PLATITORI de taxe, adica nu de măncătorii de mici a lui Vanghelie.

Despre democratia lui Solon, legislatia si constitutia lui vom mai discuta si in viitoarele postari. Legislatia Solonica este antiteza tampeniei contemporane in care producatorii de nimic si profitorii prin statutul "special" dicteaza celor care contribuie, produc si muncesc cu adevarat, de catre cine si cum sunt guvernati.
8 comentarii
  1. Anonim a spus:

    Nimic nou sub soare... Postul e o lectie despre nevoia de a nu camufla trecutul sub false ”istorii” patriotarde, pentru a face cu putintza raspunsurile adecvate la diversele ”crize” si situatii, pe care umanitatea deja le-a exersat! Articolul ar merita inca o categorie la reactii: FOARTE util! Sa auzim de bine!
    Dumitru Agachi


  2. Theophyle a spus:

    @dumitu salut,
    Cine nu cunoaste istoria, nu-si merita una.

    Eclesiastul:

    Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă supt soare? Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.


  3. Anonim a spus:

    maya

    fara criterii morale nici o societate nu are nici o sansa


  4. Theophyle a spus:

    @maya, chiar asa :)


  5. fini a spus:

    Un Solon ar fi ideal ca Presedinte! Dar ce ne facem cu cei care trebuie sa-i aplice Constitutia? O aplicam tot dupa "bunul nostru plac", asa cum ne convine, mai mioritic. Oare este posibila o reforma sociala? Sunt sceptica,tot mai sceptica....


  6. Theophyle a spus:

    @fini salut
    avem nevoie si de o constitutie "solonica." Nu le vom avea pe amandoua, si pacat :(


  7. Anonim a spus:

    maya
    Buna seara si buna sa va fie inima!
    :)
    Solon reprezinta nobletea spiritului uman,dreptate si echitate sociala

    Aici este cheia! Existenta unei astfel de personalitati de exceptie si capacitatea maselor de a il recunoaste si de a-l urma!

    Liderul de buna credinta;dar numai asta sigur ca nu este suficient.Trezirea constiintei fiecaruia dintre noi este un lucru "manual cu mina" (Hi) pe care fiecare dintre noi trebuie sa il faca asupra lui insusi.

    Poate ca NU pot sa schimb pe nimeni,poate ca NU pot schimba de una singura lumea,dar pe mine sigur ca pot sa ma schimb.

    E nevoie de un pic de "act de vointa"! (Hi)


  8. Theophyle a spus:

    @maya, cata dreptate ai :)