Saşii sunt o populatie de origine germanica compusa deintr-un amalgam de populatii saxone, valone si teutonice care a emigrat in Transilvania intre mijlocul secolului al XII-lea si pana la inceputul secolului al XIII, asezandu-se pe “domeniile crăiesti” (Fundus Regius sau in germana Königsboden).

“Domeniile crăiesti” (Fundus Regius) este demunirea dată unui teritoriu transilvan, delimitat la nord de râul Mureş, la sud de râul Olt, la est de localitatea Drăuşeni şi la vest de Orăştie. Prima menţiune documentară depre aceste domenii si asezare sasilor a fost Diploma andreană (Diploma Andreanum) din 1224, numită de istoriografia săsească şi „hrisovul de aur” (în germană, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen), în care regele Andrei al II-lea al Ungariei stabileşte o formă de autonomie pentru scaunele săseşti (Scaunul Sibiului, Scaunul Sighişoarei, Scaunul Sebeşului, Scaunul Cincului, Scaunul Miercurea, Scaunul Rupea, Scaunul Nocrich, Scaunul Orăştiei, Scaunul Mediaşului, Scaunul Şeica).

Diploma andreană (în latină Andreanum, germană Goldener Freibrief) sau Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de aur al saşilor transilvăneni) a fost un document, emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, prin care reconfirma coloniştilor germani o serie de privilegii, care au fost menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar pâna în anul 1876. În 1486 diploma a fost confirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată Universitatea Săsească. Documentul nu s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naţionale ale judeţului Sibiu.

La originea lor Saxonii au fost o confederaţie de triburi germanice, aparţinând din punct de vedere etno-lingvistic ramurii occidentale. Ei se găseau, începând din secolul al III-lea, pe cursurile inferioare ale Wesserului şi Elbei. Anglii locuiau în sudul peninsulei Iutlanda, în vreme ce iuţii, un alt neam înrudit cu celelalte două, şi care le-a întovărăşit în migraţie, se găseau în nordul Iutlandei. Migraţia acestor neamuri spre Britania a fost favorizată de părăsirea insulei de către trupele romane, la începutul secolului al V-lea. Chemaţi pe la mijlocul aceluiaşi secol ca mercenari de britonii romanizaţi, pentru a lupta cu scoţii şi picţii, înaintaşii irlandezilor şi ai scoţienilor de astăzi, anglii şi saxonii constată că fosta provincie romană oferă condiţii prielnice stabilirii lor. O mica parte a triburilor saxone a ramas in vestul (Renania) si sudul teritoriilor originale (Saxonia), migrand mai tarziu spre Romania (Transilvania) la invitatia regelui maghiar Géza al II-lea (1141-1162).

Asa cum am mentionat numai numele (saxoni) indentifica adevarat compozitie etnica acestei migratii. De fapt populatia care s-a asezat in Transilvania era compusa din germani (saxoni şi franci), valoni şi flamanzi. un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km². Teritoriile locuite de saşi au fost organizate în Comitatul Sibiului (Comitatus Cibinensis) sau Provincia Sibiului. Ulterior, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între anii 1325 - 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti. Saşii s-au organizat conform cutumelor originale, într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Existau însă şi numeroase aşezări săseşti situate în afara acestui teritoriu.

Bibliografie:

Wolfgang Mieder, The Pied Piper: A Handbook, Greenwood Press, 2007
Gündisch, Konrad. Siebenbürgen und die Siebenbürger Sachsen, Bonn- Langen Müller, 1998