Imperiul Bizantin –1 / O introducere etimologica

Imperiul Bizantin este un termen modern, care era necunoscut celor care au trăit în vremurile acestui imperiului. Numele original al imperiului în limba greacă era Romanía (Ρωμανία) sau Basileía Romaíon (Βασιλεία Pωμαίων), o traducere din limba latină a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, în scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a atrage atenţia asupra predecesorilor lor antici. Standardizarea termenului a apărut în secolul al XVII-lea, când autorii francezi, precum Montesquieu, au început să-l popularizeze. Hieronymus a fost şi el influenţat de disputa apărută în secolul al IX-lea între romei, (bizantini, aşa cum îi numim azi), şi franci.

Imperiul Bizantin poate fi definit ca un stat, iniţial, roman pe un substrat multietnic şi multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior, ca un imperiu creştin, elenistic şi şi-a încheiat istoria ca un stat greco-ortodox. Unii autori, îndeosebi greci (Nikolaos Svoronos, de exemplu), dar nu numai (Charles Diehl), analizează Imperiul tardiv ca o naţiune elenică, aproape de înţelesul modern al acestui termen, şi văd în el matca Greciei moderne.

Bizantinii se numeau pe ei înşişi Romaioi, prin care se deosebeau de vechii Elini, care, în Evul mediu, însemna "greci antici păgâni". Unii istorici au vorbit de o conştiinţă naţională, ca cetăţeni ai "Romania"-"Ρωμανία", se pare că mândria de a aparţine Imperiului era împărtăşită mai ales de intelectualii şi de militarii elenizaţi de la oraşe şi din zonele frontaliere, fiindcă, în provincie, răscoalele, uneori pe bază etnică (de exemplu, răscoala "Vlahilor" Asan, Deleanu şi Caloian, în Balcani (1181), încheiată în 1186, prin independenţa statului numit atunci Regnum Valachorum, pe care istoricii moderni îl numesc "Imperiul Româno-Bulgar" sau "Al doilea Imperiu Bulgar"), arată că populaţii întregi nu se simţeau nicidecum credincioase puterii bizantine. Acestă mândrie, mai ales elenică, este reflectată în literatură, în special în cântecele acritice, unde "akrites", cetăţenii-soldaţi ai zonelor mărginaşe, de graniţă sunt slăviţi pentru luptele de apărare a ţării împotriva invadatorilor, unul dintre cele mai faimoase astfel de cântece fiind poemul epic Digenis Acritas.

Distrugerea si cucerirea statului bizantin în secolul al XV-lea nu a însemnat şi dispariţia societăţii bizantine. Sub stăpânirea otomană, grecii au continuat să se definească ca Romaioi, în turceşte, Rum, apoi treptat, odată cu dezvoltarea naţionalismelor moderne şi cu regăsirea istoriei antice, din ce în ce mai frecvent, Elines, în turceşte, Yunan, o identitate care s-a impus la începutul secolului al XX-lea şi în Grecia zilelor noastre, în timp ce Ρωμαίοι este folosit mai mult ca nume istoric şi nu ca în trecut, ca un sinonim naţional.
5 comentarii
  1. Isailă a spus:

    Sub Iustinian I, incluisv în anul 550, Imperiul respectiv era de o singură culoare și încă era roman - roman. Diviziunile au fost schimbătoare și erau pure demarcații administrative. Imperiul va deveni grecesc sub Heraklios (după ce străromânul Phocas, adept al Romei, va fi ucis la Constantinopol, în 3 octombrie 610). Teritoriul este deci nesemnificativ, dacă nu facem propagandă ortodoxă. A fost un Imperiu Roman - latin - care s-a păstrat, oarecum întâmplător, doar în părțile estice când a devenit grecofon și a căpătat alte noi caracteristici.

    Cam multă propagandă grecească.


  2. Theo-Phyl a spus:

    Isaila. Vorbim de surse. Numai avem surse latine care nu sunt propaganda la greu, dupa sec. al VIII-lea.

    Partida greceasca a devenit dominanta imediat dupa Iustinian I-ul (sec V-lea).

    Antagonismul a fost necesar ca balans cu Imperiul Romano-German


  3. Isailă a spus:

    Repet că granița aceea pe Drina, amintind de ostrogoți sau alte diviziuni anterioare este o eroare în anul 550. Prefectura Illyricum ținea între Munții Rodopi și Peninsula Istria. Vezi, de exemplu, Warren Treadgold - O scură istorie a Bizanțului, Editura Artemis 2007, pagina 68.

    Imperiul Bizantin își are într-adevăr originea în vechiul provincialism grecesc, devine „stat național” grecesc, după anul 610, când practic toată Penisula Balcanică - puternic latinizată - se desprinde, exceptând bazinul Mariței și alte litoraluri (ibidem, pagina 108). Contrar unor dogme (inclusv porcăria cu limba dalmată), granița pe Drina nu a însemnat nimic serios în timpurile romane.

    Întâmplător chiar și astăzi îi desparte pe sârbi de sârbi.


  4. Isailă a spus:

    De fapt Imperiul Roman continuă prin 1) Imperiul Bizantin, 2) Imperiul Romano-German în Occident și, mai puțin documentată, ... 3 ) „Confederația româno-slavă” - o puzderie de țări, banate și voievodate - din Bazinul Dunărean, practic toată Peninsula Balcanică fără ceva litoraluri maritime. Ultima se va bizantiniza de-abia în secolul al IX-lea, dar pe slavonește, nu pe grecește. Tot cam pe atunci apar statele creștine din nordul Europei inclusiv Polonia, Rusia, Ungaria.


  5. Anonim a spus:

    maya


    Interesant;complicat cu atitea surse,dar mai ales cu inexistenta lor