Executivul era format din urmatoarele functii oficiale: (1) Consulii – conducatorii civili si militari ai republicii, alesi de senat, eligibili la varsta de 40 de ani pentru patricieni şi 42 pentru plebei. În latină, consules înseamnă „aceia care merg împreună“. (2) Pretori sau Praetorius (Lat. Praetor "cel ce merge înainte") erau comandantii militari ai armatelor Romane, superioriorii lor fiind numai consulii. In afară de funcţia miltară, pretorul putea să emită edicte, având şi alte funcţii de stat, de exemplu atribuţii de judecător, fiind ales în funcţie ca şi un consul. (3) Edilul (Lat. Aedilis) edili, deobicei plebei si care erau responsabili de menţinerea clădirilor publice şi administrarea festivalurilor si ale templelor. De asemenea, ei deţineau puteri de a impune ordinea publică. Au fost perioade in care jumătate dintre edili erau din rândul plebeilor, iar cealaltă dintre patricieni. Cei din urmă erau numiţi edili curule (Lat.aediles curules) şi erau consideraţi magistraţi.
(4) Chestorii (Lat. Quaestor) erau aleşi oficiali ai Republicii Romane care supervizau trezoreria şi afacerile financiare ale statului, armatelor şi ofiţerilor săi. După 420 î.Hr. au existat patru chestori, aleşi în fiecare ani, iar după 267 î.Hr. zece. Unii chestori erau desemnaţi muncii în oraş, în timp ce alţii personalului generalilor sau serveau guvernatorilor romani ca guvernatori locotenenţi în provincii. (5) Tribunul (Lat.tribunus), titulatura celor 10 alesi in functie de plebei, care elaborau legi si dispuneau şi de dreptul de "veto" impotriva legislatiei care putea fi daunatoare maselor plebee.
(6) Cenzorul (Lat. Censurae) avea o enorma influenta in executivul Roman. Cenzorul era cel care detinea functiile ministrului de interne in statul modern. Sarcina lor originară era de a păzi moralitatea publica, inclusiv respectarea religiei statale. Doi cenzori erau de obicei aleşi de către Adunarea centuriată la fiecare cinci ani pe un mandat de 18 luni. Acest oficiu nu a urmat cursul roman obişnuit de mandate pe un termen de un an, deşi urma principiul colegialităţii, fiind doi cenzori care serveau împreună. Acest oficiu nu deţinea imperium* şi, din această cauză, cenzorii nu erau escortaţi de lictori. Însă a fi ales cenzor reprezenta o mare onoare. Dacă unul dintre ei murea, celălalt era obligat să demisioneze din funcţia sa.. Oficiul de cenzor fondat în 443 î.Hr. a fost deschis numai patricienilor. Influenţa progresivă a plebeilor în societatea romană a permis primului non-patrician să fie ales în 351 î.Hr.
Contar conotatiei moderne, Dictatorul cunoscut si sub termenul Magister Populi, era o functie deţinuta de un magistrat roman in vremuri de restrişte, magistrat căruia i se încredinţau puteri extraordinare pentru a putea rezolva criza civila sau militara in care se afla Republica. Dictatorul beneficiază de drepturi nelimitate, (imperium*) fără a fi silit să dea socoteală şi fără coleg de funcţie, pentru o perioadă maximă de 6 luni. Funcţia de dictator a fost abolită în anul 202 î.Hr., atribuţiile sale fiind preluate de senatori. Conotatia negativa a aparut mult mai tarziu denaturata fiind de "uitarea istorica."
In postarea viitoare ne vom ocupa de legislativul Roman.
Nota:
* Imperium (de la impero, a mobiliza, a comanda). Acest termen exprimă puterea acordată conducătorului de către zei. Noţiunea, care este poate de origine etruscă, a căpătat un caracter juridic şi intră în definiţia anumitor magistraturi.
maya
Buna seara si buna sa va fie inima!
maya
"uitarea istorica."
"folosita" si manipulata de mai marii lumii in propriul lor interes
orice minciuna spusa de foarte multe ori,pina la urma ajunge sa fie crezuta
deci,ca sa fiidictator=Magister Populi, trebuia sa fii magistrat roman
in vremurile actuale la noi, s-a facut o mezalinata intre cele doua "sensuri" ale acestui cuvint!
Magistratul a devenit dictator/face ce vrea muschii lui si nu ceea ce spune legea/chiar daca face ce spune legea,sigur aceea era astfel scrisa incit sa lase loc la orice interpretare.