Ieri am avut parte de o discutie incitanta cu colegii comentatori pe blogul Bibliophyle. Ca de obicei, discutia a avut ramificari la unele aspecte istorice ale trecutului nostru. Ce stim noi despre istoria noasta, si de unde. Istoria scrisa a spatiului romanesc este tinara si subtire in raport cu cea din tarile occidentale si, cum nu avea o baza autohtona, a inceput prin reperarea unor modele: modelul romantic al istoriografiei patrunde la noi odata cu pasoptistii, intr-o vreme cind el fusese de mult abandonat in Franta si Anglia, in favoarea modelului scientist-pozitivist, erudit. Extraordinara opera a lui Iorga este exemplul clasic al acestui model. Modelul scientist-pozitivist va patrunde la noi abia in perioada comunista dupa ce, din nou, Occidentul il parasise la inceputul secolului al XX-lea. "Nevoia de modele non-autohtone, precum si patrunderea acestora la noi mult dupa ce ele fusesera depasite de tarile vest-europene sunt doua dintre motivele pentru care avem astazi o istorie anacronica si inca saturata de mituri. Comunismul romanesc s-a bazat pe nevoia acerba a indivizilor de a consuma mituri, dintre care cel al unitatii nationale si al Principelui unic, al patriotismului justificat printr-un alt mit, cel al continuitatii, arata, in opinia istoricului roman, dorinta atavica, subconstienta a unui popor de a se supune mereu si de a se lasa condus." [1]
Nu ma ocup cu istoria moderna in general si cea a Romanilor in particular, expertiza mea istorica se termina odata cu Evul Mediu, sunt insa un infocat cititor de istorie si un mare colectionar de surse istorice. In urma cu cativa ani am "pus mana" pe doua volume vechi scrise de un anume Ogier Ghislin de Busbecq, numite pe scurt "Scrisorile turcesti " (in original De legationis Turcicae epistolae quattor in engleza, pe scurt Turkisch Letters). Ghislin de Busbecq, este fiul ilegitim al Seigneur de Busbecq, pe care il si mosteneste. Dupa o educatie solida in cele mai bune mai bune universitati ale vremii, Ghislin de Busbecq intra in slujba lui Ferdinant I-ul, este trimis ambasador la Inalta poarta pe langa sultanul "Suliman Magnificul", incearca si reuseste sa negocieze un tratat legat de teritoriul Transilvaniei. De la Istambul el are un schimb de scrisori cu un prieten, si el diplomat pe nume Nicholas Michault. Aceste scrisori sunt una din putinele surse primare legate de Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea. In aceste scrisori el trateaza cu un lux de detalii extraordinar situatia voievodatelor Romane. Intr-una dintre scrisorile mentionate il gasim pe Despot Voda, elogiat incomparabil cu celalate personaje ale Moldovei contemporane lui. Trebuie sa mentionez ca titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco-bizantina, cuvantul Despot este sinonim cu latinul Dominus, adica Domn. Titulatura de Despot era aplicata patriarhilor, nobilimii de rang inalt si insusi Basileului (Imparatului Bizantin). Despot Voda, pe numele lui Ioan Iacob Heraclid, este infiat de Iacob Heraclid, care purta titlul de despot de Samos şi Paros. Bineintzeles detractorii lui vor povesti mai tarziu ca de fapt el a furat identitatea la moartea lui Iacob Heraclid (vezi o biografie, critica si ne-adevarata in WIKI-RO).Prima menţiune cu privire la Iacob Heraclid, despot de Samos, o găsim în diploma dată de Carol al V-lea la Bruxelles, la 22 octombrie 1555. Această diplomă prezintă o importanţă triplă: dă amănunte despre originea personajului atât de controversat, arată poziţia pe care Despot o avea între protejaţii lui Carol şi marchează începutul ascensiunii sale în slujba Habsburgilor. Din document aflăm că Iacob Heraclid, datorită “darurilor deosebite ale spiritului şi corpului” său şi datorită faimei familiei sale şi a virtuţiilor demonstrate cu prisosinţă în slujba împăratului, primea dreptul de a crea notari publici, doctori şi poeţi laureaţi, dintre absolvenţii universităţilor din Imperiul german. Acest privilegiu era dat de Carol al V-lea “din proprie iniţiativă” şi era unul dintre puţinele acte de acest gen emise la porunca specială a monarhului. Motivaţia acestei simpatii o găsim tot în textul privilegiului ce menţionează că “unchiul matern” al lui Despot servise cu credinţă pe împărat în timpul asediului şi ocupării vremelnice a Cetăţii Coron (1534-1535) din Moreea, unde fusese făcut prizonier. Însuşi Despot se alăturase trupelor imperiale în timpul luptelor cu armata franceză, în 1554, distingându-se prin fapte de vitejie. Pentru toate acestea era înnobilat şi i se confereau “armerii (scut scartelat: senestra jos, în câmp de argint, un peşte natural cu gura deschisă, ţinând un inel; dextra sus în câmp de argint un templu de azur, dextra jos şi senestra sus, câmp de aur, în care se afla înscris un arbore de laur (dafin) smuls, în culoare naturală, între ale cărui ramuri se încolăcea un şarpe, alături de un leu roşu armat şi limbat cu argint. Scutul era încoronat cu coroană de aur)”. Întreaga diplomă era o recunoaştere a ascendenţei imperiale a lui Despot, o legitimare a pretenţiilor sale, prezente şi viitoare, precum şi o acceptare a tânărului grec între nobilii Imperiului german. De altfel această diplomă avea să-i deschidă drumul spre curtea regală a Danemarcei şi a Suediei, apoi spre ducele Albert de Prusia şi spre regele Poloniei.
După ani de peregrinări, în 1558, Despot se hotăra unde s-ar putea stabili, alegându-şi Moldova, nu fără încuviinţarea şi încurajarea Habsburgilor, al căror emisar fusese în perioada 1555-1558. Avand in vedere înrudirea cu doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, Despot sosea la curtea domnească, pregătindu-şi de acum încolo ascensiunea spre tronul Moldovei. Iacob Heraclid primea sprijinul constant al episcopului Ioan Forgács şi al lui Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski. În 1555 el trece la reformanti, parasind religia ortodoxa. Ghislin de Busbecq ne informeaza ca aceasta schimbare a religiei a fost una formala pentru a putea sa-si asigure suportul politic necesar planurilor sale. In postarea de maine voi povesti despre scurta dar fructouasa domnie a acestui domnitor-venetic, plin insa de talente cum nu s-au mai vazut in Moldova de la domnia lui Stefan cel Mare. Un intelectual adevarat, om al renasterii si viteaz conducator de osti a fost imortalizat de Grigore Alexandri in drama lui versificata Despot Voda, cu o mai mare blandete decat autorii moderni, care habar nu au despre ce vorbesc. Asadar pe maine cu sfarsitul aceste povesti extraordinare.
PS. Dedic aceasta postare Dnei. Nora Damian, care poate intr-un fel a "provocat-o."
[1] Mitul si falsificarea istoriei - Lucian Boia intr-un intervieu cu Delia Ungureanu
Teophyle,
incantata! :)
ca o "provocatoare" a incitantei postari nu pot decat sa fiu curioasa in continuare, acum ca ai deschis cu acest episod inca o fereastra spre adâncimile istoriei autentice...
L-am "cunoscut" pe Despot-Vodă în adolescenţă, prin intermediul dramei cu acelaşi nume a lui Vasile Alecsanri. O preferam "Fântânei Blanduziei" sau dramei "Ovidiu".
În prefaţa volumului este menţionat că primul cronicar moldovea care descrie fragmentar, domnia lui Despot-Vodă este Grigore Ureche a cărui povestire se ghidează după letopiseţul polonez al lui Ioachim Bielski şi completat de Simion Dascălul. El face referire la originea şi viaţa lui Despot. Îl prezintă pe Despot ca fiind trufeş, ambiţios şi viclean.
Nicolae Iorga în "Istoria românilor În chipuri şi icoane" scrie: "Iacob Vasilisc s-a numit Ioan-Vodă şi lumea i-a zis Despot pentru că se zicea despot de Naxos şi de Paros. Ucis de boierii care-l înconjuraseră la Suceava." Aşa l-au văzut moldovenii pe Vodă Despot.
Theo-Phyl,
acum vii şi ne prezinţi un alt Despot-Vodă, după ce ai citit pe Ogier Ghislin de Besbecq. Apare ca un luminat al Renaşterii. Cred că nu greşesc dacă spun că este un predecesor a lui Dimitrie Cantemir, după cum îl prezinţi.
Istoricii noştri ar trebui să retuşeze imaginea incorectă a lui Despot.
Menţionez că şi D. Bolintineanu a scris o dramă în proză "Despot-Vodă".
A fost un adventurier, dar a fost intradevar un iluminat si om al renasteri. Cred ca a vrut numai bine pentru Moldova (si pentru el) A avut doua proiecte extraordinare care au dainuit secole. Este primul care a introdus matematica ca obiect de invatamant. Din nefericire a fost invins de boierii hraparetzi (aproape ca in zilele noastre). A domnit numai un an si jumatate si a facut ca zece domnitorii inaintea lui si dupa el.
Iorga a fost un mare invatzat, din nefericire el a dorit sa ne arate mai buni decat suntm :( a scris o istorie romantzata bazata pe alte istorii romantzate
Ce pacat ca nu reusim sa "vedem" decat cand nu mai e nimic de facut, cand totul e foarte, de nu prea tarziu!!!
Va propun o acidulata proza (mai mult sau mai putin SF pe tema) a unui vechi prieten, Gheorghe Rusu, de la Radauti:
http://expertgigi.wordpress.com/2009/05/24/pregatiri-de-provincie/
Theo-Phyl,
Nora va lipsi 2-3 zile.Probleme. Ea este OK.
Elena dragă,
nu cred că trebuie să spunem că nu mai este nimic de făcut.Istoria nu este bătută în cuie. Apar dovezi, documente care pot schimba datele "problemei".
Iată cazul Despot. Personjul nu a avut numai rele, aşa cum îl ştim noi, a avut şi partea lui de lumină, care ar trebui scoasă în evidenţă.
Theo-Phyl,spun acum "salut!", că la început n-am spus nici "bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură".
Mulţumesc pentru precizările făcute mai sus.
frumos
Cu tot respectul pe care vi-l port pentru faptul ca mi-ati confirmat sperantele intr-un Despot Voda plin de merite si diferit de imaginea falsa creata in timp, as avea de facut, daca imi este permis, o mica atentionare asupra numelui domnului Alecsandri, pe care il cheama Vasile si nu Grigore. Cu speranta ca acest lucru nu a fost privit ca o remarca ofensatoare la adresa dumneavoastra as dori sa va multumesc inca o data si sa va rog a detalia cat mai mult subiectul Despot Voda. Pentru un eventual raspuns din partea dumneavoastra va voi lasa si adresa mea de mail sed_enter@yahoo.com.
cu stima,
Safta Eugen~Dragos
sigur ca aveti dreptate. Voi rectifica gresala cu prima ocazie. Multumesc