Dupa ultimele postari in care m-am ocupat de cei trei mari ganditori medievali Averroes, Maimonide si Toma de Aquino si am vazut impreuna cat de aproape sunt oamenii de diferite religii in structura lor mentala si sufleteasca si ca pana la urma toti suntem fii lui, doresc sa vorbesc despre influenta imediata pe care au avut-o sincreziile religioase, bazate (mai mult sau mai putin) pe filozofia platonica si aristotelica, asa cum s-au reflectat in curentele neo-platonice si neo-aristotelice.
Cea mai interesanta preocupare pentru un istoric este "desenarea" petelor albe din istorie. Toata lumea cunoste evenimentele principale din istoria unei perioade, religii sau tari. De obicei evenimentele principale sunt efectele unor evenimente ale caror cauze nu le cunoastem sau nu dorim sa le cunoastem desi, ca de obicei, cauza este mai importanta decat efectul ei. In cele 3 postari de astazi (pe blogul acesta, pe Paleografica si pe Bibliophyle) am sa ma ocup de evenimentele imediat premergatoare Renasterii in perioada de la Toma de Aquino, adica sfarsitul secolului al XIII-lea si pana la Pico della Mirandola secolul XV-lea si Renasterea triumfatoare in peninsula Italica. Sau daca doriti de la Toma de Aquino la Martin Luther (aproximativ aceeasi perioada). Filozofia si teologia Tomista, si in special activitatea lui ca profesor la universitatea din Paris (1245-1259) a declansat doua activitati importante. Prima este aparitia manuscrisului "academic", paralel cu activitatea lui la Paris, perioada pe care eu o numesc inceputurile "culturii manuscrisului" si aparitia unui fenomen care, intr-un fel sau altul, dainuieste pana in zilele noastre (bineinteles surghiunit in cotloanele indepartate) numit atunci Devotio Moderna (Devotamentul Modern) si cunoscut astazi pe numele de Umanism Crestin. Manifestul de baza al acestui curent a fost o carte uitata de toti si de toate si bineinteles cunoscuta numai unor putini, care pastreaza aceasta flacara aprinsa. Cartea se numeste "De imitatione Christi" sau in romaneste "Imitarea lui Cristos", a fost publicata in 1418 anonim, desi a fost scrisa mai devreme si toata lumea stia exact cine este autorul. Despre carte, in postarea pe Bibliophyle despre perioada numita "cultura manuscrisului" pe Paleografica, si despre Devotio Moderna in randurile urmatoare.

Devotio Moderna, in romana Devotamentul Modern, a fost o miscare religioasa, care a aparut spre sfarsitul evului mediu inainte de renastere. Miscarea pleda pentru un umanism crestin, bazat pe invataturile lui Iisus, asa cum se reflecta in Evangheliile originale, fara interpretarea si alterarea lor de traditii care nu aveau legatura directa cu aceste invataturi. "Cultura Manuscrisului" (vezi postarea pe Paleografiaca) a contribuit enorm la difuzarea ideologica a ecestui fenomen social si religios. Miscarea s-a raspandit din Franta spre Tarile de Jos si si-a gasit centrul in manastirile (catolice) din Windesheim. Primii ideologi ai miscarii au fost Geert Groote si autorul "De imitatione Christi" ("Imitarea lui Cristos") Thomas Kempis. Marele Erasmus a fost un adept important al acestei miscari. Miscarea propaga ideea ca fiecare credincios are dreptul sa-si aleaga drumul spre credinta urmand pildele pe care el insusi le extrage din scripturi. Datoria clerului nu este in interpretarea, ci in indrumarea si punerea la dispozitia credinciosului scripturile si educatia necesara pentru a-l putea citi si intelege. Acuzati de biserica catolica de idei "nesanatoase", care au contribuit la aparitia protestantismului au fost marginalizati si supusi unui control strict. Bineinteles gasim ideile raspandite de ei in doctrinele religioase reformante (in special in calvinism). Marginalizati de catolici si de protestanti (care-i considerau pe drept , catolici) si-au dezvoltat doctrinele religioase prin instituirea ordinului "Fratia Vietii Comunale" (Brothers of the Common Life). Cu timpul, vom putea gasi ideologia lor si printre carturarii si prelatii ortodocsi. Influenta ideilor lor este gasita in unele scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Printre adeptii acestui curent putem sa-i numeram pe: Erasmus, Thomas More, Blaise Pascal, Jordan Tidwell, Søren Kierkegaard, T. S. Eliot, A. J. Cronin, John Henry Newman, Boris Pahor si unul din cei mai importanti exponenti Karol Wojtyla (Papa John Paul II), in special inainte de a deveni papa. Cel mai important exponent in crestinismul ortodox a fost Lev Tolstoi.
Un interesant articol despre acest subiect, scris de importantul cercetator si academic, Prof. Virgil Nemoianu (membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe si vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA.) il puteti citi aici. Va recomand postarile legate de subiect pe Paleografica si Bibliophyle.

P.S. Despre Prof. Nemoianu si Cercul Literar de la Sibiu intr-o postare viitoare.