Trebuie imediat sa precizez ca niciunul din mari maestri ai "Renasteri" italiene nu au stiut ca traieste intr-o perioada care se numeste "Renastere". Insa daca deschidem astazi orice enciclopedie, dictionar enciclopedic sau mai stiu eu ce putem citi cam asa ceva:

Sursa: Jacob Burckhardt, Oxford University Press Newyork 1947
Jakob Burckhardt, Cultura Renaşterii în Italia, vol. I-II, Editura pentru Literatură, BPT, Bucureşti, 1969

Jacob Burckhardt, este omul care a nascocit si numele, locul, motivatia si pana la urma a scris si istoria, intr-un cuvant a construit o teza care a devenit adevar, bineinteles fara sa fie adevar. Sa fie clar, Jacob Burckhardt a fost un geniu, si cartea lui este geniala, nu mai ca Burckhardt a trait in cochilia lui occidentala fara macar sa cunoasca tot ce trebuia pentru afirmarea celor afirmate de el. Burckhardt este un om important in istoria artelor, este cel mai mare erou Elvetian de la William Tell incoace. Atat de important ca mercantili elvetieni i-au dedicat bacnota de 1000 de franci. Dece acum in aceasta postare? Simplu faceam putin research, pentru o postare viitoare si am ajuns la o lucrare veche de vre-o treizeci de ani. Acesta lucrare mi-a curmat cariera de istoric al artelor trimitandu-ma totalmente intr-un alt cotlon ocupational. Povestea a fost cam asa: "pe acea vremea in colegiile americane ca sa poti ajunge la numarul necesar de "credite" (punctaj academic) trebuia sa-ti asumi un "major" (subiectul de studii principal) si un "minor" (subiect secundar). Baiatul intr-o adolescenta intarziata venit din Romania (pe atunci destul de conservatoare) vazand atatea gagici (scuze pentru Rommani Vulgate) am hotarat instantaneu ca trebuie musai sa-mi fac minorul in istoria artelor. Lucrurile au mers bine si cu invatatura si cu fetele, pana in semestrul de primavara, cand trebuia sa fac o lucrare despre Jacob Burckhardt. Ce face un adolescent intarziat, care vrea sa se dea mare si in fata profesorului (blajinul Prof. Berger) si in fata fetelor, trage o lucrare care-l critica pe Burckhardt pentru ca ….., binteles totul fundamentat. Blajinul profesor intra in amfitiatru rosu de manie si ma besteleste la sange folosinduse de epitete absolut neacademice. In loc sa tac dracu, si sa-l las sa-si scoata nervi, eu cu o poza a la Zola, trag un discurs in sensul "J'accuse" de parca eram ultimul reprezentant al traditiei Bizantine nedreptatite. Rosu de manie aproape de un atac cerebral, Berger tipa "Out Idiot", fara nici o urma de responsabiltate, raspund hamletian: "out or not Burckhardt was a shmok" (cuvant in argoul newyorkez, popularizat in filmele hollywoodiene, de origine semita care descrie genitalul masculin). Cu asta am terminat cariera in domeniul istoriei artelor. OK acum despre teza mea, Jacob Burckhardt si Renasterea.

Teza mea despre Renastere. Baza spirituală a Renaşterii a constituit-o umanismul. Interesul enorm pentru cultura antichităţii a dus la căutarea şi descoperirea manuscriselor clasice: Dialogurile lui Platon, operele istorice ale lui Herodot şi Thucydide, creaţiile dramatice şi poetice ale grecilor şi romanilor. Învăţaţi din Bizanţ, care, după căderea Constantinopolului sub turci (1453) s-au refugiat în Italia şi predau acum în şcoli din Florenţa, Ferrara sau Milano, au adus cu ei cunoştinţa limbii greceşti clasice. Studiul literaturii, istoriei şi filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare forţă de discernământ. Mulţi gânditori ai Renaşterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se orientează în direcţia neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanţă. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar şi a corpului, care în perioada medievală era total discreditată, a devenit în timpul Renaşterii un scop educativ. Viziunea teocentrică s-a transformat într-una antropocentrică, omul a devenit centrul atenţiei în studii ştiinţifice şi creaţii artistice.

Renasterea Bizantina, pe care eu o denumesc "Renasterea Palaiologoi" este de fapt revolutia culturala petrecuta in timpul ultimei dinasti bizantine care a fost dinastia Paleologilor (Palaiologos or Palaeologus) 1260 – 1453. Desi ultima perioada a dinastei Paleologilor a fost caracterizata de razboaie civile, presiuni militare si religioase totusi eu cred ca se poate spune fara a gresi ca este o perioada de revolutie culturala. Concomitent cu amenintarile Otomane si incercarile disperate de reunificarea bisericilor de Est si Vest, o migratie de invatati din Bizant spre Italia reaprinde flama traditiei greco-latine suprimate ingrozitor de evul-mediu intunecat. Acesti invatati stiau cu sigutanta ca nu vor putea trai in Italia conform traditiilor ortodoxe ale bisericilor estice. Pentru a amana latinizarea ecleziastica se refugiaza pentru inceputuri in coloniile italiene din Cipru sau Creta. Barbari Crestini Europeni care au distrus Constantinopolul in timpul cele de a 4-a cruiciade 1199–1204, cruciada care pana la urma sa dovedit a fi fatala Bizantului, nu numai si-au pradat fratii intru Cristos, omorand torturnd si jefuind. Ei au distrus si ars pana in temelie marile biblioteci ale Constantinopolului, lucrarile lui Hesiod, Pindar, Sofocles, Euripides, geografia lui Ptolemy, Dionisica a lui Nonnus din Panaopolis au fost pastrate cu pretul vietii a unor bibliotecari si arhivari pentru a fi "redescoperite" un secol mai tarziu si devenind impreuma cu operele clasice salvate de musulmani baza de cunostinte necesare in dezvoltarea umanismului care a caracterizat Renasterea Europeana. Este important de tinut minte ca renasterea Italiana a mult prea respectatului Jacob Burckhardt, a inceput in Bizant. Despre titani culturi clasice Grcesti si a Renasterei Palaiologoi, vom vorbi cu ajutorul lui Dumnezeu in postarile luni Pastelui.