Umberto Eco – Un Autor Enohian Modern


Umberto Eco (n. 1932) in Piemont - Italia, este un scriitor, semiotician şi filosof italian. Umberto Eco i-si face studiile universitare la Torino, luîndu-şi licenţa în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. In anii '60 a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre şi Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Autor de romane, eseuri, tratate academice şi cărţi pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universităţi europene şi americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa ştiinţifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor şi o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii concepte ale postmodernismului.
Opere Beletristice Principale: Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, şi Premiul pentru Cea mai bună carte a anului ; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella ; Insula din ziua de ieri, 1994;Baudolino, 2002; Cel mai recent roman publicat este Misterioasa flacără a reginei Loana.
Opere Beletristice traduse in liba Romana: Numele trandafirului (1980, traducerea în română, Editura Dacia, 1984); Pendulul lui Foucault (1989, traducerea în română, Editura Pontica, 1991); Insula din ziua de ieri (1994, traducerea în română, Editura Pontica, 1995); Baudolino (2000, traducerea în română, 2001); Misterioasa flacără a reginei Loana, (2004, traducerea în română, Editurile Polirom şi Editura Pontica, 2005).
Dece il consider pe Umberto Eco un "Enoh Modern".

In primul rand este important sa subliniez ca eu ma refer nu la biblicul Enoh, ci la un fel de sinteza al tuturor autorilor in spatele cartilor lui Enoh. In 1962 Eco publica o carte pe numele original “Opera Aperta” (Opera deschisă, trad. rom. Editura pentru Literatura Universală, 1969). Din mare nefericire aceasta carte nu a fost retradusa, si este dupa parerea mea o mare pierdere pentru literatii romani care nu citesc Italiana, Franceza sau Engleza. On aceasta carte Eco formuleaza o serie de prezumtii literare despre felul in care trebuie inteles un text literar si care sunt elementele acestei intelegeri. Cred ca aceste Carti atribuite lui Enoh cu care ma ocup in ultimile postari sunt probabili exemple clasice ale tehnicii descrise de Eco. Aceasta importanta carte il conduce pe Eco spre Semiologie. Deoarece sunt expert foarte mic in acest domeni I-mi permit sa-l citez pe Profesorul Aurel Codoban - “Semn şi interpretare“

"Semiologia, aşa cum este ea inţeleasă astăzi, îşi are originea în tematizarea, contemporană cu noi, a comunicării. Chiar dacă o istorie mitologizantă a oricărei discipline teoretice tinde să îi găsească origini absolute, succesiunea tematizărilor sau epistemelor gândirii occidentale - „ceea ce este”, cunoaşterea şi comunicarea - distribuie în mod categoric disciplinele şi problematizările şi implicit pe cele ale semiologiei. Privite de pe terenul problematizării a „ceea ce este”, calitatea de lucru a semnului împiedică constituirea lui ca obiect epistemic autonom, ordinea existenţei, a gândirii şi a rostirii fac una, nu sunt desparţite. Odată cu a doua tematizare, a recunoaşterii, „ceea ce este” devine relativ „ceea ce cunoaştem”. Adică ceea ce nu cunoaştem nu există în mod real pentru noi. Semiologia devine o teorie generală, centrală odată cu cea de-a treia tematizare care este cea a comunicării. Acum „ceea ce este” şi ceea ce cunoaştem ca realitate este relativ la comunicare: ceea ce nu comunicăm nu există! Simetric faţă de prima tematizare totul este una acum, din perspectiva comunicării, însă. Există două axiome care fac din semn, în principal, un obiect sui generis: - pausemia = totul e semn; totul are semnificaţie sau poate avea - polisemia = orice semn (obiect) poate avea mai multe semnificaţii (unicitatea existenţei nu determină unicitatea semnificaţiei)"

Paranteza. Aurel Codoban este un eseist şi filosof român, Este doctor în filosofie şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” (a fost timp de mai mulţi ani şeful Departamentului de fiosofie al acestei universităţi). Codoban este un bun specialist în domeniul semiologiei, hermeneuticii şi filosofiei religiilor. Din nefericire nu suficeint de proeminent in afara granitelor Romaniei (cred ca si intre granitele ei). Am avut marea placere sa citesc trei lucrari ale domniei sale. Sacru şi ontofanie, Editura Polirom, Iaşi, 1998 (Premiul Academiei Romane, 2000) ; Teoria semnelor şi interpretării, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001;Amurgul iubirii, Idea, Cluj-Napoca, 2003, ediţia a II-a, 2004 (Premiul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, 2005). Ultima carte, Armulgul Iubirii o voi recenza in curand. (mi-a placut mult)

Maine voi recenza pe Bibliophyle vestita carte a lui Umberto Eco "Pendulul lui Foucault)
2 comentarii
  1. victor L a spus:

    La cartile traduse in Romania as adauga (chiar daca nu e doar beletristica), "Jurnal sumar", o culegere de articole. Multe de un haz nebun. "...adevarate exercitii de plasmuire literara,..."


  2. Theo-Phyl a spus:

    mersi victor, ai dreptate am citi, uitase-si,varsta victoras, varsta :)