Pericle (cca. 495 î.Hr - 429 î.Hr), general, orator şi om de stat atenian. Conducător al Atenei între 443 şi 429 î.Hr., timp în care a iniţiat numeroase reforme democratice, care au transformat oraşul într-un centru economic, politic, cultural şi artistic al lumii greceşti. A construit Partenonul, noul Erehteion. Pericle s-a născut in anul 495, avându-l tată pe Xantipos şi mamă pe Agariste. Tatăl lui a fost unul dintre eroii de la capul Mycale, iar mama lui aparţinea nobilei familii a Alcomeonizilor, fiind nepoata vestitului Clistene, care dăruise Atenei o structură democratică. Avea o familie înstărită, cu o poziţie socială superioară. Cu alte cuvinte, viitorul conducător democrat provenea din cea mai înaltă aristrocaţie. Mama lui a avut un vis premonitoriu, înainte de a-l naşte pe Pericle: copilul ei era un leu; fiul ei va deveni, într-adevăr, dacă nu cel mai puternic om din Grecia Antică, cel puţin geniul ei tutelar. Pericle fusese un copil frumos, cu trăsături nobile, dar cu capul un pic cam alungit si mic de statura (cam de statura lui Boc), lucru care stârnea ironia poeţilor.

Dupa asasinarea lui Efialte (461 i.Hr.), Pericle devine, pentru trei decenii, conducatorul democratilor radicali, realizand intregul program politic al acestuia, democratia ateniana cunoscand in aceasta epoca apogeul infloririi ei. Pericle initiaza constructia zidurilor lungi dintre Atena si porturile Pireu si Faleron (462-445 i.Hr.), lupta impotriva Spartei si a Persiei (sprijinind printr-un corp expeditionar atenian, incercarea Egiptului de a se emancipa de sub dominatia ahemenida), participa ca strateg la batalia de la Tanagra (457 i.Hr) si continua cu consolidarea ligii delioatice, transformand-o treptat intr-un adevarat imperiu atenian. Tezaurul ligii este transferat de la Delos la Atena, tributul datorat de fiecare polis membru al ligii este fixat de atenieni o data la 4 ani, tot acestia hotarand modul de folosire a lui; clehurii ateniene sunt create in numeroase parti ale Marii Egee si Helespontului. Incercarile membrilor ligii de a se retrage din imperiul atenian sunt reprimate prin forta armelor (Eubeea in 446, Samosul este cucerit de Pericle dupa un asediu de 9 luni in 439 i.Hr).

Pericle nu-şi iroseşte timpul cu vorbăria fără rost sau cu hoinăreli: om de stat, muncind cu îndârjire. Nu se lasă corupt, nu îşi neglijează problemele personale şi este cam strâns la mână. Proprietar al unor domenii întinse în Attica, Pericle a încredinţat unui servitor, Evanghelos, administrarea bunurilor sale. În viaţa publică, procedează cu iscusinţă, fiind un politician subtil şi ager. Pentru a-şi păstra ascendentul asupra poporului, a cărui fire schimbătoare îi este cunoscută, urcă foarte rar la tribună, lăsând prietenilor săi grija de a-i susţine părerile. De fapt, el este cel care conduce, nu poporul. Această autoritate supremă o datorează faptului că este considerat „gură de aur”, fiind supranumit „Olimpianul”.

In 448/447 i. Hr., Fidias inaugureaza constructia Parthenonului, in 437/436 i. Hr., incep lucrarile la Propylee, in 442 se incheie inaltarea Odeonului, pe Agora este zidit Thesaionul. Cercul format in jurul lui Pericle include figuri dintre cele mai reprezentative ale epocii: Sofocle, Herodot, Fidias, Anaxagoras, Protagora, Damon.
Mare orator şi om politic al Greciei Antice, conducător al Atenei între 443-429 î.Hr., şef al partidului democrat, mare protector al artelor şi ştiinţelor, în timpul căruia Atena a atins o mare dezvoltare, ea devenind centrul comercial, politic şi cultural al Greciei antice, s-a stins din viaţă in 429 î.Hr.. Pentru strălucirea intelectuală pe care a dat-o Greciei, secolul în care a trăit (secolul V î.Hr.) a fost supranumit "Secolul lui Pericle".

Pentru "secolul lui Boc", mai avem de aşteptat. Singurul lucru comun, statura si preşedentia partidului democrat.

Nu stiu daca voi stiti, dar curtea de casatie a Greciei moderne poarta numele unei antice institutii pe numele ei, Areopagul (Areopagus sau Areios Pagos), in traducere in limba romana "Colina lui Ares" o colina cu înălţimea de vreo 120 m, situata nu departe de Acropolă, in care-si avea sediul institutia judecatoreasca a Greciei antice. Important de mentionat ca Dionisie Areopagitul, care a fost un bărbat atenian convertit de Apostolul Pavel în Areopagul Atenei (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34) nu are nici o legatura cu povestea mea.

Povestea mea descrie o casta de aristocrati care trebuiau (in antichitate) sa imparta dreptate tuturor cetatenilor Atenei democratice, dar cu timpul si-au uitat rolul si au devenit cei mai urati dintre cetatenii Atenei. Areopagul a fost de la infintarea lui un fel de bastion al conservatorismului teapan format din fostii arhonţi ai Atenei, care trebuiau prin functie si rangul membrilor sa continuie tradiţiile democratice ale polisului Elen.

Comportamentul acestor membri ai Areopagului Atenian si lipsa lor de interes fata de necesitatile cetatenesti au dezvoltat una din cele mai interesante forme de guvernamant din istoria omenirii – Democratia Radicala. Efialte (Ephialtes) apare in istoria Greciei antice ca general (stategos), comandant al flotei ateniene in razboaiele din Marea Egee (465 i. Hr.). Dupa un episod Spartan (revolta helotilor), Efialte, conform scrierilor lui Aristotel (pe care o majoritate a istoricilor moderni le considera adevarate pe acest subiect) a reusit sa anuleze "Constitutia Aeropagita" (despre care vom vorbi in postari viitoare) care asigura in primul rand drepturile de casta ale arhontilor atenieni. Lupta lui Efialte (Ephialtes) cu Cimon conducatorul Areopagului este descris si de Plutarch in capodopera lui Lives (Vieti Paralele - Cimon). Efialte reuseste sa invinga si sa-i expulzeze (ostracizeze) pe Cimon si pe ai lui, instaurand o democratie care va fi denumita de atunci si pana acum "democratia radicala". In 461 i.Hr, Efialte (Ephialtes) cade asasinat de un individ pe numele lui Aristodicus din Tanagra, ca parte dintr-un complot al oligarhilor atenieni. Din fericire pentru cetatenii polisului Atena, urmasul lui Efital a fost marele Pericle, despre care vom discuta intr-o postare urmatoare.

Bineinteles situatia dintre cele petrecute in Atena antica si ceea ce se petrece cu judecatorii nostri moderni nu se aseamana, dar totusi poate, poate sunt puncte de convergenta. Voi ce ziceţi?

"Republica", este fara indoiala Magnus Opus-ul lui Platon. Platon a fost departe de a propovadui democratia, el a vazut posibilitatile unei "tiranii a majoritatii", subiect preluat mult mai tarziu si de Alexis de Tocqueville (1840 - De la démocratie en Amérique -- Democraţia în America). Republica este o lucrare in formatul unui dialog socratic scrisă de Platon aproximativ în anul 360 î.Hr. Dialogurile au loc in casa lui Cephalus din Piraeus, port conectat de Atena. Întregul dialog este relatat de Socrate cu o zi după ce a avut loc – dialogul este intre Timaeus, Hermocrates, Critias, şi un necunoscut, dar interpretarea este incertă. Dialogurile sunt scrise de Platon si “folosite” literar (puse pe seama lui) de Socrates.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Aristotel (384 - 322 î.Hr) a fost unul din cei mai importanţi filosofi universali, enciclopedist, orator si fondator al şcolii peripatetice. Deşi se poate afirma ca Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

Sistemul oligarhic este definit de Aristotel ca „dominare politica a bogatilor" , si se caracterizeaza prin coruptie endemica si economie subterana. Pentru Aristotel, oligarhia este un tip de forma de guvernare deviata, si nedreapta. Pentru el exista diferite moduri de a detine si exercita puterea. Combinand criteriul cantitativ – numarul celor care detin autoritate politica – si cel calitativ – exercitare guvernarii in interes comun sau privat – Aristotel descrie sase tipuri de sisteme de guvernare: trei sunt corecte sau drepte (regalitatea, aristocratia si republica), iar trei sunt deviatii ale primelor – tirania este o deviatie a regalitatii, oligarhia este o deviatie fata de aristocratie si democratia fata de republica. Cu toate acestea, exista doua forme de guvernare model: (1) oligarhia, daca puterea este „mai concentrata si mai despotica" si (2) democratia, „daca resorturile sunt mai slabite si mai blande".

Cea mai importanta distinctie pe care Aristotel o face intre democratie si oligarhie este urmatoarea: daca intr-o democratie oamenii liberi, dar saraci, sunt majoritari si suverani, intr-o oligarhie bogatii si nobilii, desi minoritari, detin suveranitatea. Este important de definit aici si suveranitatea, fiindca aceasta stabileste foarte clar cine o exercita (spre exemplu – votul popular, corect si liber exprimat, care sta la baza puterii alesilor, este apanajul unei democratii si nu al oligarhiei).

Prin intermediul alegerilor, oligarhia poate fi camuflata, nu si neaparat destructurata. Mecanismele electorale pot ajunge sa aiba, in anumite circumstante, un rol simbolic, mai degraba formal; ele nu determina, ci consfintesc si confirma reasezarile de putere din cadrul sistemului. Statul oligarhic este, in modernitate, un „stat captiv", subordonat intereselor unui grup restrans. Acest aspect a fost avut in vedere de Robert Michels, cand a enuntat celebra „lege de fier a oligarhiei". Aceasta se referea la mecanismele specifice unei organizatii de partid, care perpetueaza organizari ierarhice, piramidale. Iar respectivele mecanisme pot fi extinse la nivelul organizarii sociale, astfel incat oligarhia devine inevitabila pentru orice comunitate. „Cine spune organizatie, spune oligarhie", era convingerea lui Michels pentru care oligarhia este o forma prestabilita a vietii sociale. Ea este favorizata de lipsa de participare cetateneasca, de absenta controlului guvernantilor de catre guvernati si de dezinteresul populatiei fata de problemele publice. Oligarhia perverteste principiul reprezentativitatii democratice. In postarea viitoare vom discuta despre Democratia occodentala si slabiciunile ei.

Incercand sa ne cautam un presedinte in Grecia antica, evolutia normala dupa Solon ar fi fost Clistene (Clisthenes sau Kleisthenes). Clistene va ramane in istoria societatii umane prin doua lucruri pe care le-a conceput. Primul este, ostracismul si al doilea este isonomia. Daca primul termen a denaturat prin limba franceza si a ajuns in limba romana in sensul persecutiei = ostracizare. Al doilea a devenit baza sistemului juridic occidental: egalitatea de drepturi in fata legii (iso=egalitate; nomos=lege). Clistene a ajuns in pozitie de autoritate in Atena cam prin 508 /507 i.Hr, la fel ca Solon, provenea dintr-o familie nobila a Atenei (Alcmeonizilor - Alcmaeonidae). Familie care a rasturnat dictatura instaurata de tiranul Hippias. Aceasta revolta a fost sustinuta de o mare majoritate a atenienilor. Din nefericire pentru Clistene, aliatul lui principal in aceasta revolta, Isagoras tradeaza, si cu ajutorul primit de la Spartani reuseste sa-l exileze pe Clistene. Incercarea lui Isagoras de a dizolva conciliul legislativ al Atenei a rasculat din nou populatia din Atena, si l-au readus pe Clistene la carma treburilor obstesti.

Primul lucru facut de Clistene a fost reorganizarea sistemului judiciar, prin restructurarea curtilor de jurii. In mare, se poate spune ca metoda de alegere a juratilor care sta la baza dreptului anglo-saxon este cea conceputa de Clistene. In continuare Clistene a reorganizat sistemul administrativ, care statea la baza "circumscriptiilor electorale." Impartirea teritoriilor care corespundeau "circumscriptiilor electorale" putea da o reprezentare tuturor curentelor si paturilor sociale din Atena ( asty – un sector urban; paralia – un sector care cuprinde o regiune la malul marii, si mesogeia – un sector care cuprindea teritoriile din interiorul tarii). Fiecare "circumscriptie electorala" reprezenta de facto populatia polisului - oraseni de toate felurile, comercianti si marinari (pe care se baza economia Ateniana) si fermieri si agricultori din interiorul tarii. Cand te gandesti la "desenarea" circumscriptiilor electorale la ultimele alegeri din Romania, comparandu-le cu logica antica, chiar iti vine sa te iei de cap.

Clistene a stiut ceea ce stim si noi astazi. Sistemul judiciar si legile unui stat nu pot facilita intodeauna facerea dreptatii. El a elaborat sistemul exilului fortat si confiscarea averilor, prin votul popular. Din dovezile istorice pe care le avem astazi, stim ca in Atena lui Clistene existau cam 60000 de alegatori. Ostracismul, adica exilul obtinut prin votul popular necesita 6000 de voturi pentru infaptuirea acestui proces judiciar. Clistene se baza pe faptul ca 10% din electorat poate fi unul cinstit si ca era aproape imposibil (pe vremea aceea) de a cumpara atat de multi votanti.

Daca consideram ca o mare parte din procesele "oligarhice" din Romania (Nastase, Patriciu, Voiculescu, Vantu, Remes-Caltabos, Miki Spaga, Muresan, Sechelariu, Pacuraru, Seres, Nagy, Morega, si daca am uitat ceva puteti completa voi), ajungem la concluzia ca Ostracismul Atenian, nu era atat de rau, si era poate singura solutie posibila de a penaliza o nedreptate.

Clistene este considerat de majoritatea cercetatorilor occidentali, (impreuna cu Solon) drept parintele democratiei, asa cum o formulam noi astazi, fara alteratiile infantile provenite din sublimarea ideilor pana la disiparea lor completa. Da, si pe Clistene l-as vota cu amandoua mainile.