Attila (406 –  453 d.Hr), flagellum Dei (“biciul lui Dumnezeu”) a fost cel mai puternic conducator din istoria Hunilor si a domnit intre anii 433–453 d.Hr. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Roas, împreună cu fratele său Bleda pe care conform legendelor la inlaturat de la tron în 445 dupa cativa ani de rivalitate sangeroasa. Împreună cu fratele său Bleda, inainte de moartea acestuia, a continuat politica de unificare a triburilor hune, politică începută de Roas (Rua, Ruga). Cu toate acestea, nu a reuşit nicicând să controleze toate triburile hune. Noul regat, asupra căruia a domnit din anul 433 (împreună cu fratele său Bleda pana in 445), cuprindea populaţii diferite, întinzându-se de la Caucaz până la Rin.

Conform canoanelor vremii, în tinereţe a trăit la curtea din Ravenna, ca ostatic. Prezenţa sa acolo era o garanţie că hunii din Bazinul Panonic conduşi de unchiul său nu vor ataca Imperiul Roman de Apus.

Dupa moartea lui Bleda  au urmat ani de războaie şi de cuceriri pentru Attila care şi-a extins regatul de la Volga până la Dunăre şi de la Marea Nordului până la Munţii Carpaţi. În anul 447 armata lui Attila ajunge până la hotarele Constantinopolului condus în acea perioadă de Theodosius al II-lea. După cucerirea mai multor provincii din apropierea Constantinopolului, Theodosius este nevoit să se recunoască înfrânt şi să plătească tribut anual.

 

 

În anul 451 se îndreaptă împotriva Imperiului Roman de Apus şi invadează Galia. Este înfrânt în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, de către alianţa germanică alcătuită din vizigoţi, burgunzi şi franci, sprijiniţi de romani condusă de generalul roman Flavius Aetius. Bătălia a fost descrisă ca fiind una din cele mai sângeroase înfruntări din istorie, Attila pierzând între 200.000 şi 300.000 de războinici (cifrele sunt fara dubiu nerealiste). Învins, Attila se retrage, dar îşi adună o armată nouă iar anul următor pleacă spre Roma. A cucerit multe oraşe ale Italiei, dar când a ajuns în apropierea Romei s-a întâlnit cu papa Leon I. Unii spun ca  impresionat de acesta, alti cred ca mituit de acesta, Attila s-a retras. În anul 453 Attila a pregătit o nouă incursiune în Italia, dar a murit înainte ca planurile sale să reuşească.

Attila este menţionat ca Etzel în Cântecul Nibelungilor (Nibelungenlied), de asemenea ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” şi ca Attilius în „Thidrekssaga”; în gotica, „Attli” însemna „tatăl” sau „cel bătrân”. După o altă ipoteză, mai comună, Attila ar fi diminutiv al cuvântului „tată”, însemnând „tătucul”. În epopeea Cântecul Nibelungior, Krimhild (Ildikó), în dorinţa de a răzbuna moartea lui Siegfried, se căsătoreşte cu Attila, în cele din urmă îl răzbună pe iubitul ei. Attila este prezentat în această legendă într-o lumină favorabilă, ca un conducător drept.

Conform legendei, moartea lui Attila a survenit în noaptea nunţii sale cu prinţesa burgundă Ildikó (germ. Hildchen, sau Hilda). Excesul de alimente şi băutură i-a provocat o puternică hemoragie nazală, iar dimineaţa a fost găsit înecat în propriul sânge. Alte surse spun că ar fi fost ucis de către Ildikó. A fost urmat la tron de fiul său, Ernac.

O fortificaţie romană situată în apropiere de oraşul Schwäbisch Gmünd era menţionată încă în secolul al XIV-lea ca „Etzelsburg” („Cetatea lui Attila”). De asemenea, un deal al satului Aţel (situat în apropiere de Sighişoara), al cărui nume german este „Hetzeldorf”, „Etzeldorf”, „Satul lui Attila”, păstrează tradiţia prezenţei hunilor în acele locuri. Conform miturilor locale, pe dealul respectiv ar fi înmormântată o căpetenie tribală a lui Attila, sau chiar Attila însuşi.