Ungaria este asezata partial pe locurile detinute initial de o populatie migratoare care s-a asezat pe melegurile cunoscute mai tarziu ca provincia romana Panonia. Populatia respectiva s-a numit boii (in lat. sing Boius, in gr. Βόϊοι). Etimoligia regiunilor actuale Boemia si Bavaria sunt derivate de la numele acestui popor. Nu este clar daca acest popor a aprtinut triburilor galice sau celtice. Personal, optez pentru celti.

Prima menţionare a boilor (personal prefer sa-i denumesc Boiani) în izvoarele istorice a fost făcută în contextul invaziei din 390 î.Hr. a galilor în nordul Italiei. Din cauza acestui eveniment, o parte dintre etruscii din regiunea Padului a emigrat, iar restul s-a amestecat cu populaţia celtică. După războaie în care au fost învinşi de romani, boii au devenit parte din provincia Galia Cisalpină (nordul Italiei). Boii şi alţi celţi (galaţi sau galateni) din regiunea Dunării poate au participat la o invazie celtică în Grecia la un secol după invazia din Italia. Celţii au fost înfrânţi în cele din urmă, dar nu înainte de a se fi stabilit definitiv în partea de vest a Anatoliei într-o regiune cunoscută ulterior cu numele Galatia. Peste două secole mai târziu, Iulius Cezar consemnează dislocarea finală a boilor din regiunea Dunării cauzată de suebii germanici, pierderea majorităţii populaţiei în lupta cu romanii şi dispersarea supravieţuitorilor printre alte triburi. Structura tribală a fost înlocuită de o guvernare de tip monarhic şi boii au dispărut, cu excepţii minore confirmate de unele tradiţii locale care au rezistat un timp.



Din toate derivatele numelui acestui popor celtic (sau galic) în literatura de specialitate iese în evidenţă un segment celtic continental, cu numele având rădăcina boio- există două derivări importante din această parte de denumire, ambele indicând că acest cuvânt are origine indo-europeană: un cuvânt PIE (Proto Indo-Europeana) goujehs cu rădăcina g’ou- “vacă” (cuvânt înrudit cu latinul bos, bovis “vită, bou”) şi unul cu sensul „războinic”. Ceea ce ar pleda în favoarea ipotezei că tribul boilor s-ar fi autoconsiderat iniţial a fi fost fie trib de „văcari”, fie de „războinici”. Reflexul cu sensul „vacă” este în relaţie strânsă cu termenul cu sensul „străin„” din limba gaelică veche: amboue (din protocelticul ambouios) care însemna „neproprietar de vite”. Într-o referire la primul termen „boii” cunoscut în istorie, Polybius relatează că avuţia lor consta în vite şi aur, de care depindeau în agricultură şi în război, şi că statutul unui om depindea de numărul de asociaţi cu el şi de numărul de asistenţi. Aceştia din urmă au fost probabil ambouii, spre deosebire de omul cu statut, bouvios, proprietarul de vite. Ceea ce susţine ipoteza că bouii au fost iniţial o clasă socială, a proprietarilor de vite.

Polybius se referă la faptul că celţii erau vecini apropiaţi ai etruscilor şi „că au aruncat ochi lacomi asupra ţării lor frumoase”. Invadând valea fluviului Pad, cu o armată numeroasă, celţii i-au izgonit pe etrusci, iar boianii au luat malul drept, din partea centrală a luncii Padului.

Strabon confirmă că boianii au imigrat venind din teritoriile lor situate la nord de Alpi adăugând că au fost unul dintre cele mai mari triburi ale celţilor.

Titus Livius aratăcă boianii (boii) şi lingonii au trecut Poeninus mons (conform obiceiului lor, romanii denumeau treacătorile prin munţi mons), această denumire referindu-se la o trecere în Alpii Pennini, cel mai probabil pasul Sf. Bernard. Ei au găsit ţara între Alpi şi fluviul Pad ocupată. Au traversat Padul cu plutele, izgonind o parte din etrusci şi umbrieni la poalele Apeninilor şi s-au stabilit acolo.

În a doua jumătate a secolului al III-lea î.Hr., boii s-au aliat cu galii cisalpini şi cu etruscii împotriva Romei. Au luptat şi ca aliaţi ai lui Hannibal, ucigându-l (în 216 î.Hr.) pe generalul roman L. Postumius Albinus, al cărui craniu a fost apoi transformat într-un castron de sacrificiu (Liv. XXIII, 24). Cu puţin timp înainte, au fost învinşi la Telamon (224 î.Hr.) şi mai târziu la Placentia (Piacenza) (194 î.Hr.) şi Mutina (Modena) (193 î.Hr.). După pierderea capitalei, o mare parte dintre boi a părăsit Italia.


În pofida celor susţinute de scriitorii antici clasici, boiani pannonici, atestaţi în sursele de mai târziu, nu au fost doar un rest de populaţie refugiată din Italia, ci mai curând o altă ramură tribală, stabilită mai devreme în regiunea respectivă. Ritualul de înmormântare la boianii din Italia seamănă cu cel din Boemia, de ex. înhumarea, care era mai puţin frecventă la galii cisalpini, şi absenţa colanelor de tip torquis tipice pentru celţii occidentali. De aceea se presupune că boianii cisalpini proveniseră din Boemia. Emigrând în Italia venind din regiuni situate la nord de Alpi, unii celţi învinşi s-au mutat înapoi la rudele lor.


Boianiii panonici sunt remenţionaţi la finele secolului al II-lea î.Hr. când i-au respins pe cimbri şi teutoni (Strabon VII, 2, 2). Mai târziu, au atacat oraşul Noreia (astăzi în Austria) la scurt timp după ce un grup de boiani (32.000, potrivit lui Iulius Cezar - numărul este probabil o exagerare) s-a alăturat helveţilor în tentativa de a se stabili în vestul Galiei. După înfrângerea la Bibracte a helveţilor, influenţa tribului aedui a permis boianilor supravieţuitori să se stabilească pe teritoriul lor, unde au ocupat oppidumul Gorgobina. Deşi au fost atacaţi de Vercingetorix în timpul unei faze de război, ei l-au sprijinit cu două mii de soldaţi în bătălia de la Alesia (Cesar. Bell. Gall, VII, 75.).

Alte grupuri de populaţie ale boianilor au rămas mai aproape de casele lor tradiţionale şi s-au stabilit în zonele de şes din Ungaria, dintre Dunăre şi Mura, cu un centru la Bratislava. În jurul anului 60 î.Hr., sub conducerea regelui Critasiros, boii au fost înfrânţi în război cu dacii lui Burebista. După război, ţara boianilor a avut timp de un secol porecla pustiul boianilor. Când romanii au cucerit în cele din urmă Pannonia, în 8 d.Hr., se pare că boinaii nu au opus rezistenţă. Teritoriul lor a fost numit deserta boiorum (deserta în sensul: „terenuri goale” ori „cu populaţie răzleţită”). Cu toate acestea, boianii nu au fost exterminaţi: a existat o civitas boiorum et azaliorum (azalii fiind un trib vecin), sub jurisdicţia unui prefect de pe malul Dunării (praefectus ripae Danuvii). Acest oras (civitas) a fost alipit ulterior la oraşul Carnuntum.