Leptis Magna  cunoscut şi sub denumirile Lectis Magna (scris uneori Lepcis Magna), Lpqy sau Neapolis, a fost un oraş important al Imperiului Roman. Ruinele sale se mai pot vedea la Al Khums, Libia, la 130 km est de Tripoli, pe coasta unde Wadi Lebda iese la mare. Acest sit arheologic prezintă unele dintre cele mai spectaculoase şi bine conservate ruine romane din zona mediteraneană.

Se pare că oraşul a fost fondat de coloniştii fenicieni în jurul anului 1100 î.Hr., deşi nu a fost cunoscut până când Cartagina a devenit o putere dominantă în bazinul Mării Mediterane în secolul al IV-lea î.Hr. În mod oficial a rămas sub protectia Cartaginei până la sfârşitul celui de-al treilea război punic în 146 î.Hr. iar apoi a devenit parte a Republicii Romane, deşi începând cu anul 200 î.Hr. era un oraş independent din toate punctele de vedere.

Leptis Magna a rămas astfel până în timpul domniei împăratului roman Tiberius, când oraşul şi împrejurimile sale au fost încorporate oficial în imperiu ca parte a provinciei romane Africa. În curând a devenit unul din oraşele principale ale provinciei şi un punct commercial important.

Leptis a obţinut un renume important începând cu anul 193, în timpul domniei împăratului Lucius Septimius Severus. El s-a ocupat în mod special de oraşul său natal, iar clădirile şi îmbunătăţirile pe care i le-a adus au făcut din Leptis Magna al treilea oraş ca importanţă din Africa, concurând cu Cartagina şi Alexandria. În anul 205 Severus şi familia regală au vizitat oraşul şi au fost primiţi cu mari onoruri.

Reformele lui Severus au vizat construirea unui nou forum impresionant şi refacerea docurilor. Portul natural avea o tendinţa de a se scufunda, iar reformele lui Severus chiar au înrăutaţit acest lucru. Doar pontoanele estice sunt extreme de bine păstrate, deoarece erau foarte rar folosite.

Leptis s-a extins mult în acea perioadă. În timpul crizei secolului al III-lea comerţul a scăzut considerabil, şi la fel s-a întâmplat şi cu importanţa lui Leptis Magna. Pe la mijlocul secolului al IV-lea mari suprafeţe din oraş au fost abandonate. Ammianus Marcellinus menţionează constanta agravare a crizei datorită unui guvernator roman corupt Romanus, în urma unui raid tribal care cerea impozit pentru a proteja oraşul. Oraşul distrus nu a putut plăti şi s-a plâns împăratului Valentinian. Atunci Romanus i-a mituit pe judecători şi a aranjat ca mesagerii leptani să fie pedepsiţi pentru aducerea de false acuzaţii. Oraşul s-a bucurat de o mică renaştere începând cu domnia împăratului Theodosius I. În anul 439 Leptis Magna şi restul oraşelor din Tripolitania au căzut sub dominaţia vandalilor, când regele lor, Gaiseric, a cucerit Cartagina de la romani şi a facut-o capitală proprie. Din nefericire pentru viitorul lui Leptis Magna, Gaiseric a ordonat demolarea zidurilor cetăţii, ca să îi împiedice pe locuitorii săi să se revolte împotriva conducerii vandale.

Locuitorii şi vandalii au plătit ambii un preţ mare pentru aceasta în 523, când un grup de călăreţi barbari au invadat oraşul. Belisarie (Belisarius) a recucerit Leptus Magna în numele Romei zece ani mai târziu, şi, în 534, a distrus regatul vandalilor. Leptis a devenit capitala provincială a Imperiului Roman de Est (vezi Imperiul Bizantin), dar nu şi-a revenit niciodată de pe urma distrugerilor provocate de popoarele barbare. A fost locul unui masacru al conducătorilor berberi, comis de către autorităţile romane în 543. În momentul cuceririi arabe a Tripolitaniei în anii 650, oraşul era abandonat, cu excepţia unei garnizoane bizantine.