Împărţirea Poloniei si Ducatul Varşoviei
Se apreciază de obicei că puterile regionale au împărţit Uniunea Polono-Lituaniană datorită degenerării statului şi datorită nepriceperii polonezilor să-şi gestioneze problemele. Totuşi, cea mai neagră perioadă din istoria Poloniei şi punctul cel mai grav al degenerării statului a apărut în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în timp ce dezmembrarea statului a avut loc în timp ce Polonia arăta usoare semne de însănătoşire. Vecinii Poloniei, Prusia, Austria şi Rusia, au semnat o înţelegere secretă pentru menţinerea status quo-ului, adică să se asigure că legile poloneze nu aveau să se schimbe. Alianţa lor a fost cunoscută mai târziu drept "Alianţa celor trei acvile negre", datorită fatului că cele trei state foloseau acvilele negre pentru stema lor, spre deosebire de Polonia, care folosea simbolul acvilei albe. Polonezii au încercat să alunge forţele străine printr-o revoltă (Confederaţia de la Bar 1768–1772), dar unităţile lor armate, neinstruite şi prost comandate, nu au avut nici o şansă în faţa trupelor regulate ruseşti, fiind înfrângeri grave.
Pe 9 februarie 1772, acordul privind împărţirea a fost semnat la Viena. O înţelegere preliminară între Rusia şi Prusia fusese semnată la Sankt Peterburg pe 6 februarie 1772. Mai devreme, în august, unităţi militare ruseşti, prusace şi austriece intraseră simultan în Polonia şi ocupaseră zonele care asupra cărora căzuseră de acord să le revină. Pe 5 august a fost publicată declaraţia de ocupare, în condiţiile în care ţara era prea slăbită de luptele pierdute de Confederaţia de la Bar. Aceste evenimente au fost considerate drept “Prima împărţire a Poloniei.”
Adoptaterea de către Uniunea Polono-Lituaniană a celei de-a doua Constituţii moderne din lume, aşa-numita Constituţia din Mai a Poloniei, a dus la acţiuni agresive ale vecinilor ţării, care erau îngrijoraţi de posibilitatea unei renaşteri naţionale. În războiul de apărare a Constuţiei, magnaţii pro-ruşi, (Confederaţia de la Targowica) având sprijinul tacit al Austriei, au luptat împotriva forţelor poloneze apărătoare al Constituţiei. Forţele pro-constituţionale, trădate de austrieci, au fost înfrânte, deschizându-se astfel calea pentru a doua şi a treia împărţire, ceea ce va duce în final la dispariţia de pe harta politică a lumii a Poloniei.
Ducatul Varşoviei
Ducatul Varşoviei fost un stat polonez înfiinţat de Napoleon Bonaparte în 1807 pe teritoriul polonez cedat de Prusia conform Tratatului de la Tilsit. Ducatul rămânea în uniune personală cu Saxonia sub conducerea aliatului lui Napoleon, regele Frederic Augustus I. După eşecul invaziei napoleoniene în Rusia, ducatul a fost ocupat de trupele prusace şi ruseşti până în 1815, când a fost împărţit între cele două ţări la Congresul de la Viena. Teritoriul ducatului fusese eliberat în timpul unei revolte populare care se dezvoltase dintr-o răscoală împotriva recrutărilor din 1806. Una dintre primele sarcini ale noului guvern era de a asigura aprovizionarea cu alimente a armatei franceze care lupta împotriva ruşilor în Prusia Răsăriteană.
Ducatul Varşoviei a fost creat de Napoleon Bonaparte, în baza unora dintre prevederile tratatului de la Tilsit cu Prusia. Crearea ducatului s-a bucurat de sprijinul atât al republicanilor din Polonia împărţită, cât şi al marii diaspore poloneze din Franţa, care îl ajuta în mod deschis pe Bonaparte ca pe singurul om capabil să restabilească independenţa Poloniei după împărţirile Poloniei din secolul al XVIII-lea. Deşi a fost creat ca stat satelit, (şi era doar ducat, nu regat), în acele timpuri se credea că naţiunea poloneză va fi capabilă să-şi recupereze fostul statut şi eventual chiar şi fostele frontiere.
Noul stat recreat era formal ducat independent aliat cu Franţa, aflat în cadrul unei uniuni personale cu regatul Saxoniei. Regele Frederic Augustus I al Saxoniei a fost obligat de Napoleon să-şi guverneze noul domeniu ca pe o monarhie constituţională, cu un parlament (Seimul). Totuşi, ducatului nu i s-a permis niciodată să se dezvolte ca stat independent. Domnia lui Frederic Augustus a fost subordonată necesităţilor franceze (raison d'état), Franţa tratând ducatul mai degrabă ca pe o sursă de aprovizionare. Cea mai importantă persoană din ducat era ambasadorul Franţei, cu reşedinţa în capitala Varşovia. De subliniat că ducatului nu i s-a permis să aibă propriile reprezentanţe diplomatice în străinătate.
Conform tratatului de la Tilsit, suprafaţa ducatului corespundea în mare cu regiunile care reveniseră Austriei în timpul celei de-a două şi a treia împărţiri a Poloniei, cu excepţia portului Danzig (Gdańsk), care a fost proclamat oraş liber sub „protecţia” franco-saxonă şi a districtului Białystok, cedat Rusiei. Ducatul avea o suprafaţă de aproximativ 104.000 km² şi o populaţie de aproximativ 2.600.000 de supuşi. Cea mai mare parte a populaţiei era de origine etnică poloneză. Ca urmare a anexăriilor ulterioare a Galiţiei austriece şi a zonelor oraşelor Zamość şi Cracovia, suprafaţa ducatului a crescut la aproximativ 155.000 km², iar populaţia a ajuns la 4.300.000 de oameni.
Polonezii s-au aşteptat în 1812 ca ducatul să fie înălţat la rangul de regat şi, în timpul marşului lui Napoleon în Rusia, să fie unit cu teritoriile eliberate ale marelui Ducat al Lituaniei, partenerul istoric al Poloniei în Federaţia celor două naţiuni. Dar Napoleon nu a dorit să ia decizii care să-i limiteze libertatea de mişcare înaintea unor aranjamente de pace cu Rusia. Aceste aranjamente de pace nu aveau să mai existe. Marea Armată Napoleoniană, inclusiv numerosul contingent polonez, mobilizată cu gândul îngenuncherii Rusiei, a fost înfrântă nu neapărat de rezistenţa rusească cât mai ales de iarna rusească. Puţini francezi s-au mai întors din această campanie. Eşecul campaniei în Rusia a reprezentat o cotitură în desfăşurarea războaielor napoleoniene.
După înfrângerea lui Napoleon în est, cea mai mare parte a Ducatului Varşoviei a fost ocupată de Rusia în ianuarie 1813, în timpul înaintării spre Franţa. Restul ducatului a fost ocupat de Prusia. Deşi mai multe fortăreţe izolate au rezistat timp de un an, ducatul a încetat să existe de facto. Ţarul Alexandru I a creat Înaltul Consiliu Provizoriu al Ducatului Varşoviei să conducă ţinutul prin intermediul generalilor ţarişti. Ducatul Varşoviei a fost doar unul dintre statele efemere care au fost înfiinţate de Napoleon în timpul dominaţiei franceze asupra Europei şi care nu dispărut după înfrângerea împăratului. Totuşi, înfiinţarea sa la circa zece ani după a treia împărţire a Poloniei, care ştersese ţara de pe harta politică a Europei, a dat noi speranţe patrioţilor care sperau să vadă renaşterea naţiunii poloneze. Chiar şi după înfrângerea lui Napoleon, ducatul polonez a continuat să mai existe într-o formă sau alta, până când Rusia autocratică a reuşit să elimine din nou orice formă de existenţă statală separată.
Când Republica Polonia a fost proclamată în urma încheierii primului război mondial, graniţele sale iniţiale erau similare cu cele ale Ducatului Varşoviei care-o precedase cu o sută de ani mai înainte.
Trimiteți un comentariu