Ivan cel Groaznic a fost urmat pe tronul Rusiei de fiul său Feodor care a fost alienat mental. Puterea era deţinută de cumnatul lui Feodor, boierul Boris Godunov. Cel mai important eveniment al domniei lui Feodor I a fost proclamarea înfiinţării Patriarhiei Rusiei din anul 1589. Proclamarea Patriarhiei Rusiei a reprezentat actul prin care Biserica Ortodoxă Rusă şi-a afirmat statutul de independenţă şi separarea de Patriarhia Constantinoplului. În 1598, Fedor a murit fără ă moştenitori, dinastia Rurik stingându-se odată cu el. Boris Godunov a convocat o adunare naţională a boierilor, clericilor de frunte şi a taranilor liberi, ‘‘Zemskii Sobor”, care l-a proclamat ţar. Mai multe facţiuni boiereşti au refuzat însă să recunoască această decizie. Recoltele proaste din perioada 1601 – 1603 a provocat o foamete de proporţii, ceea ce a dus la mişcări de mase, în timpul cărora a apărut un impostor, care s-a proclamat a fi Dmitrii, unul dintre fii lui Ivan cel Groznic, care murise însă în 1591.
Acest pretendent la tron, care a fost numit Dmitrii I, a primit sprijinul Poloniei şi a mărşăluit spre Moscova, pe drum alăturându-i-se diverşi boieri. Unii istorici consideră că Boris Godunov nu a fost străin de această mişcare. Godunov a murit însă în 1605. Falsul Dmitrii I a intrat în Moscova în acelaşi an, l-a ucis pe fiul lui Godunov, Fedor al II-lea şi s-a încoronat ţar.
Până în cele din urmă, Rusia a intrat într-o perioadă de lupte haotice continui, ‘‘Timpurile tulburi”( Smutnoie Vremia). În această perioadă, s-a desfăşurat un violent război civil, alimentat de intervenţia puterilor regionale Suedia şi Polonia şi de răscoalele populare. Falsul ţar Dmitrii I a fost ucis, iar garnizoana poloneză a fost alungată. Un boier pe nume Vasili Şuiskii a fost proclamat ţar în 1606. În încercarea de a păstra tronul, Şuiskii s-a aliat cu suedezii. Pe scena politică a Rusiei a apărut un nou pretendent, impostorul Dmitrii al II-lea, aliat cu polonezii. În 1610, acest nou pretendent a fost proclamat ţar cu sprijinul polonezilor care au ocupat Moscova. Ocupaţia poloneză a dus la izbucnirea unei mişcări de patriotice de rezistenţă.
O nouă armată, finanţată de negustorii din nord şi binecuvântată de biserica ortodoxă, i-a alungat pe polonezi din ţară. În 1609, Polonia a intervenit în mod oficial în conflict, (până în acel moment, în Rusia luptaseră armate poloneze private sau de mercenari). Boierii au semnat în 1610 un tratat de pace, recunoscându-l pe Ladislaus, fiul regelui polonez Sigismund Vasa, ca ţar. Cei care s-au împotrivit au fost învinşi de armata poloneză la Klujin. În 1611, a apărut încă un impostor, Dmitrii al III-lea, dar a fost arestat în scurtă vreme şi executat. În 1612, armata de sub comanda prinţului Dmitri Pojarski au reuşit până în cele din urmă să-i alunge pe polonezi. În anul 1613, o nouă Adunare a Ţării (zemski sobor) l-a proclamat ţar pe boierul Mihail Romanov, astfel începând domnia de 300 de ani a Dinastiei Romanov. Războiul polono-rus s-a încheiat cu Armistiţiul de la Deulino din 1618, care a restaurat temporar dominaţia polono-lituaniană asupra anumitor teritorii, inclusiv asupra Smolenskului, pierdut în 1509 de Marele Ducat al Lituaniei. Rusia s-a zbătut în haos pentru mai bine de zece ani. Negăsind nici o alternativă, ocupatiilor straine, ruşii s-au raliat poziţiilor diferiţilor pretendenţi la tron. În timpul acestei perioade, scopul politic al facţiunilor boiereşti era acela de a câştiga influenţă asupra suveranului aflat pe tron sau de a-l înscăuna pe candidatul propriu. Boierii s-au luptat între ei, clasele de jos s-au revoltat, armatele străine au ocupat Kremlinul, toate acestea la un loc făcându-i pe multi să accepte absolutismul ţarist ca pe singura alternativă posibilă, restabilirii ordinei în ţară şi a unităţii Rusiei.
Trimiteți un comentariu