Bătălia de la Grunwald 1/2
Ordinul teutonic (Ordo Teutonicus) este un ordin religios german catolic format la sfârşitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina. În timpul Evului Mediu, ei erau un ordin militar cruciat şi purtau veşminte albe cu o cruce neagră. Ordinul a fost desfiinţat în 1809 de Napoleon Bonaparte. Ordinul a continuat insă să existe sub conducerea Habsburgilor, iar în prezent conduce activităţi caritabile în Europa Centrală.
După ce forţele creştine au fost învinse in Ţara Sfântă, ordinul s-a mutat în Ţara Bârsei din Transilvania, în 1211, pentru a ajuta la apărarea contra invaziei cumane şi pecenege şi să întărească poziţia bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populaţiei locale româneşti era ortodoxă. Aşezarea lor a fost posibilă în urma diplomei de donaţie a regelui Andrei al II-lea al Ungariei. Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Ţara Bârsei numeroase cetăţi de lemn fortificate (în cei 14 ani de şedere), cum sunt cele de la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. De asemenea, a colonizat un număr însemnat de ţărani şi meşteşugari în principal germani (saşi), care le asigurau hrana şi produsele meşteşugăreşti necesare. Aceştia s-au aşezat printre populaţia autohtonă, formată în cea mai mare parte din români şi mai apoi din slavi şi probabil pecenegi. Primele localităţi înfiinţate sau puternic dezvoltate de către noii veniţi au fost Feldioara, Braşov, Codlea, Râşnov şi Prejmer.
Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-şi extindă autoritatea şi dincolo de munţii de graniţă, construind fortificaţii la Tabla Buţii (pasul Buzău) şi la Podul Dâmboviţei (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să se desolidarizeze de regele maghiar, punând teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest lucru a fost favorizat şi de legăturile Ordinului cu Papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor şi Ordinului ospitalierilor) şi în special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea şi cu Papa Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele a purtat o luptă hotărâtoare împotriva ordinului, învingându-l şi expulzându-l din Ţara Bârsei. Saşii colonizaţi de teutoni au rămas în continuare în Ţara Bârsei, sub ascultarea unui conte numit de rege.
După expulzarea lor din Ţara Bârsei, în 1226 ordinul începe campania de creştinare a prusacilor, pe teritoriul cărora înfiinţeaza un stat. O dată stabiliţi, au început diverse campanii militare împotriva vecinilor, Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei şi Republica Novgorodului. În scurt timp devin o forţă navală în Marea Baltică.
În dimineaţa zilei de 15 iulie 1410, ambele armate şi-au desfăşurat forţele pe câmpia dintre satele Grunwald, Tannenberg şi Łodwigowo (Ludwigsdorf). Armata poloni-lituaniană era aşezată în faţa satelor Łodwigowo/Ludwigsdorf şi Stębark/Tannenberg. Pe flancul stâng se aflau forţele poloneze condue de regele Władysław Jagiełło, compuse în principal din cavalerie grea (husari). Flancul drept aliat era apărat de armata Marelui Duce Vytautas cel Mare, compusă în special din cavalerie uşoară. Printre forţele de pe flancul drept se aflau steaguri din întreg Marele Ducat al Lituaniei, inclusiv hărţaşi tătari şi, se pare, şi detaşamentul moldovenesc. Forţele cavalerilor teutoni erau compuse în special din cavalerie grea şi infanterie. În rândurile lor se aflau mercenari din vestul Europei, numiţi "oaspeţi ai Ordinului".
Efectivele exacte ale celor două tabere nu pot fi estimate cu uşurinţă. Istoricii se pot baza doar pe două surse credibile. Cel mai bine păstrate date sunt în descrierea lăsată de Ioannes Longinus, acesta însă nemenţionând numărul exact de luptători implicaţi în bătălie. Cea de-a doua sursă este incompletă şi s-a păstrat numai într-o copie din secolul al XVI-lea. La câteva luni după înfrângerea suferită la Grunwald, noul Mare Maestru al Ordinului, Heinrich von Plauen cel Bătrân, a trimis scrisori mai multor monarhi vest-europeni prin care bătălia era descrisă ca o luptă împotriva păgânilor demonici. Această apreciere a fost mai apoi preluată de numeroşi cronicari occidentali. De vreme ce rezultatele bătăliei au fost folosite în scopuri propagandistice de ambele tabere, numeroşi autori străini au supraestimat tăria armatelor poloni-lituaniene într-o încercare de explicare a dezastruoasei înfrângeri a teutonilor.
Într-o cronică prusacă se spunea că "forţele regelui polonez erau aşa de numeroase, că nu există număr suficient de mare în limba omenească pentru a le descrie". Într-o cronică anonimă din oraşul hanseatic Lübeck se menţiona că forţele lui Jagiello număra aproximativ 1.700.000 de soldaţi, forţele lui Vytautas cam 2.700.000 de luptători, (plus un mare număr de ruteni), ajutaţi de 500.000 de tătari. Printre forţele care ar mai fi ajutat armata poloni-lituaniană s-ar fi aflat şi "saraceni, turci, păgâni din Damasc, Persia şi alte ţinuturi". Enguerrand de Monstrelet afirma că teutonii aveau cam 300.000 de oameni, în timp ce duşmanii lor conduşi de regii "Lituaniei, Poloniei şi Sarmaţiei" au adus pe câmpul de luptă cam 600.000 de luptători.
Istoricii contemporani consideră că numărul de militari implicaţi în bătălie este cu mult mai mic, între 13.000 – 18.000 de polonezi, 6.000 – 11.000 de lituanieni şi ruteni şi cam 16.000 – 20.000 de teutoni. Cei mai mulţi istorici contemporani iau în calcul numai unităţile de cavalerie. În afara cavaleriştilor, teutonii au avut şi cam 9.000 de pedestraşi, arcaşi şi trăgători cu arbaleta. Ambele armate aveau tabere militare întărite, unităti mobile de care (tabor) şi altele, care formau cam 10% din efective.Ambele armate erau organizate în subunităţi denumite steaguri. Fiecare steag de cavalerie grea era compus din cam 240 de cavaleri, alături de care mai luptau scutierii şi slujitorii. Fiecare steag îşi avea propriul drapel de luptă şi lupta independent. Steagurile lituaniene de cavalerie uşoară erau compuse din cam 180 de luptători. Structura unităţilor de pedestraşi (suliţaşi, arcaşi, trăgători cu arbaleta) sau cea a subunităţilor de artilerie este necunoscută.
Printre luptătorii ambelor tabere se aflau militari din multe ţări şi ţinuturi. În afara soldaţilor din Polonia, Lituania şi cei ai Ordinului teutonic, la bătălie au participat mercenari din Europa Occidentală, (în special din Alsacia şi Lorena, principatele germane, Moravia, Boemia) şi un mic contingent din Moldova.
Istoricii rusi au exagerat (ca de obicei) rolul ruşilor în bătălie. Astfel, anumite steaguri lituaniene, cum a fost cel din Smolensk, a fost considerat ca fiind rusesc. În descrierea bătăliei, aceşti istorici au încercat să prezinte sprijinul rusesc ca fiind decisiv pentru câştigarea bătăliei.Comandantul suprem al forţelor aliate polono-lituaniene a fost regele Vladislav (Władysław) al II-lea al Poloniei. Forţele poloneze erau sobordonate direct mareşalului Coroanei Zbigniew z Brzezia, iar cele lituaniene erau sub comanda directă a Marelui Duce al Lituaniei Vytautas cel Mare. Până de curând s-a crezut că în funcţia de comandant suprem ar fi fost hatmanul Coroanei Zyndram z Maszkowic, idee bazată pe descrierea luptei făcute de Ioannes Longinus. Forţele teutonilor erau comandate direct de Marele Maestru Ulrich von Jungingen.
Vom continua descrierea bataliei in postarea urmatoare.
Theophyle, ma pasioneaza extrem de mult epoca medievala si teutonii in special.
Cred ca husarze, erau mai degraba cavalerie usoara si nu grea, acesta e posibil unul din avantajele poloneze in lupta.
Am citit o disputa extrem de sustinuta pe twcenter.net despre husari si armele/armura lor.
In secolul XV-XVI devenisera un fel de arma antiinfanterie, in aceiasi perioada cand pikemans devenisera soldatii standard ai epocii.
Cam asa au castigat si versus Gustav ce avea o armata impresionanta de pikemans si gunners.
Despre teutoni, cred eu ca cifrele sunt mult exagerate. In primul rand un cavaler in armura, un frate al ordinului nu era totuna cu un man-at-arms calare si inarmat. Mai apropiati ca armament si armuri ca si numar de cavaleria feudala a nobililor ca numar cred ca erau mult mai putini.
Cred ca estimarile includ si pajii, scutierii, paznicii de tabara si mercenarii germani, care desi feroci nu se comparau cu rittenbrunger.
Imi amintesc de batalia de la Hattin unde 300 de cavaleri ospitalieri(ioaniti) si templieri ce au murit pe campul de lupta, a insemnat un dezastru pentru cruciati.
Trebuie sa explicam cititorilor si cat de scump era un cavaler, intretinerea armelor, armurilor si pana la 5-6 cai.
Daca divaghez sau gresec rog sa corectezi amatorul pasionat din mine.
Husarii erau pana inn secolul XVII cavalerie grea. Si-au schimbat scopul militar numai dupa reformatie, poate putin mai tarziu.
Despre ordinele monastice vom discuta intr-un serial pe carel voi posta in curand