In ultimele postari pe Paleografia (si pe celelalte bloguri) am analizat putin culturile primordiale al Mezoamericii. Bineinteles am ajuns si la religiile lor, care noua ni se par criminale. Zeii nemilosi, ritualurile insetate de sange, inimile scoase din piepturile oamenilor vii, piramidele de cranii intr-o parte si… legile lui Hamurabi, cele 7 porunci ale lui Noe pe Muntele Ararat, cele 10 ale lui Moise primite pe muntele Sinai, predica de pe Munte a lui Iisus, revelatia lui Muhamad pe muntele Hira.

Jungla luxurianta fata de un desert searbad si munti, peste tot - munti. Jungla este bogata si darnica, desertul este sarac si trebuie sa-ti cauti din greu existenta. Probabil acesta este diferenta. Platitudinea desertului cald ziua si rece noaptea, bolta plina de stele care aproape te ating si linistea asurzitoare. Unde poti gasi divinitatea intr-o jungla, intr-un jaguar sau un sarpe anaconda in ferocitatea si in frica de ceea ce te inconjoara. In desert trebui sa-ti cauti divinitatea, sa te urci pe un munte pentru a gasi-o, ai nevoie de un reper in pustiu, un loc care sa-ti aminteasca intalnirea cu divinitatea. Cosmogoniile mezoamericane si cele din orientul mijlociu sunt atat de diferite din cauza naturii inconjuratoare. Babilonienii sau egiptenii nu erau astronomi mai putin destoinici decat mayasii sau aztecii si totusi ei cautau lucruri diferite. Babilonienii si egiptenii cautau norocul in stele, mayasii si aztecii cautau sfarsitul societatii lor, de aici marea diferenta.

In desert, din ziua cand te nasti si pana vei fi murit, inveti cum sa-ti economisesti resursele, in jungla ei au trait din bogatia ei, pana cand au epuizat-o. De aici diferenta intre cele doua culturi.