Cucerit de arabi (635-651), Iranul adoptă islamul, dar se desprinde treptat în secolele IX-X din Califatul Arab. Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat Iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă strălucire sub Abbas I cel Mare (1588-1629). În timpul dinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaşte o perioadă de declin, pierzând, în războaiele cu Rusia (1804-1813 şi 1826-1828), Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord şi Armenia de Nord cu Erevanul. În a II-a jumătate a secolului XIX, influenţa britanică şi rusă, devin predominante, cele 2 state împărţind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influenţă. Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), îndeosebi după al II-lea razboi mondial, este urmărită modernizarea structurilor economice, sociale şi politice, precum şi europenizarea instituţiilor, apelându-se la resursele oferite de exploatarea zăcămintelor de ţiţei care transformaseră Iranul într-unul din marii producători mondiali.


Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld