In zilele urmatoare voi discuta pe bibliophyle despre trei lucrari cardinale in istoria gandirii umane: despre “Incoerenţa incoerenţei” (Tahāfut al-Tahāfut), “Călăuza şovăielnicilor” (Moreh Nevuchim) si “Summa teologică” (Summa theologiae). Pentru a vorbi despre aceste lucrari epocale o mica introducere biografica este musai de facut.

Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd sau Averroes cum este cunoscut in occidentul Crestin. Averroes (n. 1126 în Cordoba-Spania – d. 1198 în Marakesh-Maroc) a fost unul dintre cei mai importanţi filozofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemenea, medic, teolog şi expert în jurisprudenţa islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu. Averroes a fost educat în oraşul natal, unde tatăl şi bunicul său au deţinut poziţia de cadiu (judecător), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat cu Ibn Tufayl, teologia, jurisprudenţa, medicina, matematica şi filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcţia de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, aşa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziţia lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creştină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influenţele platonice şi neoplatonice şi în acest sens era în mod programatic un aristotelian prin excelenţă. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creştin, l-au înţeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învăţăturile lui Averroes l-au influenţat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn 'Arabi.

Rabbi Moshe ben Maimon (sau cu anagrama iniţialelor: RaMBaM) sau Maimonides cum este cunoscut in occidentul Crestin. Maimonides (n. 1135, Córdoba-Spania - d. 1204, Fustat -Egipt) a fost filosof, medic şi teolog evreu, considerat cel mai important înţelept al Iudaismului din toate timpurile. Maimonides s-a născut la Córdoba, pe atunci capitala unui Califat arab, dominat de o ramură a dinastiei musulmane, mai tolerante, a Omeiazilor. Primele învăţături le primeşte de la tatăl său, Maimon Ben Yosef Ha'dayan, rabin provenit dintr-o familie bine văzută din Córdoba. În plus, este iniţiat în filosofia clasică greacă şi arabă de către învăţaţii arabi. În 1148, Cordoba a fost cucerită de dinastia Almohazilor, iar creştinii, ca şi evreii, au fost constrânşi să se convertească la Islam. Familia lui Maimonides alege exilul, este semnalată în anul 1159 în oraşul marocan Fèz, apoi prin 1165 la Ierusalim, pentru a se stabili în cele din urmă în Egipt, mai întâi la Alexandria, apoi definitiv la Cairo, unde Maimonides va trăi până la sfârşitul vieţii sale. În timpul acestor peregrinări, Maimonides continuă să se instruiască, studiază de asemenea medicina, iar în 1159 publică lucrarea "Introducere în calculul calendarului" precum şi un comentariu asupra logicei aristotelice. La Cairo, Maimonides devine conducătorul (Naggid) obstei evreeşti şi primul rabin al oraşului, iar în 1185 este medicul personal al lui Saladin, sultanul Egiptului şi Siriei.

Sfântul Toma de Aquino (n. 1225, Aquino-Italia - d. 1274 - Fossanova), a fost călugăr dominican, teolog, filosof, si doctor al Bisericii. Toma de Aquino s-a născut în castelul Roccasecca, aproape de Napoli, fiind al şaptelea fiu al contelui Landulf din marea casă feudală Aquino. La vârsta de 5 ani, Toma a fost trimis de tatăl său la mănăstirea benedictină de la Monte Cassino. După nouă ani de studii elementare şi-a întrerupt educaţia atunci când mănăstirea a fost ocupată de trupe în cursul unui conflict dintre papă şi împăratul romano-german. A fost trimis la Universitatea din Napoli; acolo a studiat cele şapte arte liberale ale vremii: gramatica, logica, retorica, aritmetica, geometria, muzica şi astronomia.

Îşi începe educaţia în filosofie odată cu studiul "artelor" logicii şi astronomiei: citeşte tratatele logice ale lui Aristotel şi comentariile învăţaţilor ulteriori şi este familiarizat cu lucrările ştiinţifice şi cosmologice ale lui Aristotel de către un profesor numit Peter din Irlanda. În 1244, Toma devine călugăr dominican, spre marea supărare a familiei, care aştepta cu nerăbdare ca el să ajungă monah şi abate benedictin. Tatăl lui Toma murise, însă restul familiei şi-a manifestat atât de limpede supărarea, încât dominicanii au decis să-l trimită la Paris, pentru mai multă siguranţă. Pe drumul într-acolo, este răpit de fraţii săi mai mari şi închis mai mult de un an în castelul de la Roccasecca. Câtă vreme a fost închis, Toma a scris două mici tratate de logică formală: un manual de greşeli care pot apărea în exemplele de raţionamente standard şi un fragment asupra propoziţiilor modale. Era un elev tăcut şi meditativ, avea o constituţie masivă, era lent în mişcări şi imperturbabil de calm; colegii îl tachinau spunându-i "Bou Taciturn" însă erau plini de admiraţie pentru notiţele lui. Acest bou taciturn va umple întreaga lume cu mugetul său a spus Albertus. În 1256, a căpătat titlul de Magistru şi preia catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru şase ani în Italia. Cea mai importantă realizare a primei părţi din acest sejur italian a fost ducerea la bun sfârşit a unei lucrări începute la Paris: Summa contra Gentiles. Toma a fost luat în slujba lui Papa Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni şi imnuri. În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o şcoală dominicană. În 1268, a fost trimis înapoi la catedra pe care o deţinuse la Paris. În timp ce ţinea liturghia la 6 decembrie 1273, a avut o experienţă misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alţii ca o prăbuşire mentală, care a pus capăt întregii sale activităţi de savant. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-şi continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie.

Despre cele trei lucrari epocale in zilele urmatoare pe bibliophyle.