Greu de a detasa rusofilismul de contextul istoric al diferentelor culturale si sociale dintre latinitatea romaneasca si influentele politice, culturale si religioase ale lumii slave inconjuratoare. Influenta slava asupra tarilor romanesti este ancestrala, cea politica insa s-a accentuat si a devenit pregnanta numai in secolul al XVI-lea si inceputul al secolului al XVII-lea pe timpul domniilor familiei Movilă (Moghilă), dusmani ai lui Mihai Vitreazul, aliati ai polonezilor si pusi pe tron de ei. Rusofilia directa a ajuns la apogeul ei pe timpul lui Dimitrie Cantemir la inceputul secolului al XVII-lea.
Pentru un om religios (cu adevarat) ceea ce s-a intamplat ieri in confruntarea dintre Geoana si Basescu poate fi socotit un afront. Un om religios nu se JURA pe Biblie. Aceasta ineptie procedurala a fost schimbata in mai toate tarile lumii. Un om religios DECLARA cu mana pe Biblie si in nici un caz nu se jura.
Formula schimbata in Statele Unite suna, asa: :--"I do solemnly affirm that I will faithfully execute the Office of President of the United States, and will to the best of my Ability, preserve, protect and defend the Constitution of the United States."
Nu are importanta daca omul religios este crestin sau evreu. Aceasta interzicere de a jura este inclusa in Vechiul si Noul Testament. Pentru un crestin lucrurile sunt si mai profunde fiind mentionate in ambele carti ale Bibliei.
Facerea 20:7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
Matei 5:34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
Matei 5:35 nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.
Matei 5:36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
Matei 23:20 Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;
Matei 23:21 cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Celce locuieşte în el;
Matei 23:22 şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Celce şade pe el.”
In postarea viitoare ne vom intoarce la Alegerile din 1946
Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, născut în 482 în satul Tauresium, lângă Justiniana Prima, era nepotul împăratului Iustin I. Flavius Petrus Sabbatius Justinianus va fi cunoscut in istorie ca Iustinian I-ul, zis "cel Mare", împărat al Imperiului Bizantin in în perioada 527 – 565 d.Hr. Dorinta lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman prin unirea celor două imperii, de apus şi de răsărit. A reuşit în parte prin generalul său Belisarie (Belisarius) care a cucerit Peninsula Italică şi nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar şi financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie şi încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a disturs planurile lui Iustinian.
Răscoala Nika din Constantinopol a zguduit domnia lui Iustinian. Opozanţii lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situaţia ca şi pierdută, soţia sa, împărătesa Teodora, o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltaţii şi prin atacul surprinzător al lui Belisarius cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltaţii, răscoala a fost strivită.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Împăratul Iustinian a realizat Codex şi Pandectae, pentru a restructura Dreptul roman, un set de cincizeci de cărţi care au fost terminate în 533. Împăratul a ordonat de asemenea producerea unui manual, Iustiniani Institutiones (Manualul iustinian), la începutul anilor 530. S-a încercat învăţarea studenţilor la drept cu Dreptul roman, prin acest manual de doar patru cărţi. Munca lui Iustinian a fost terminată de Digeste, Instituţiile şi Codexul fiind o parte din Corpus Juris Civilis. Acesta a fost denumit cel mai copiat cod scris vreodată, aflându-se pe masa de studiu a studenţiilor de la drept din ţările ce foloseau Codul Civil până în secolul XVI.
.In postarea viitoare vom siscuta despre celebra Sfanta Sofia care a fost reconstruita in timpul lui si aluat forma actuala.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (272 – 337), cunoscut in istorie sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a domnit între 306 şi 337. Născut la Naissus, în provincia Moesia Superior (astăzi, oraşul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul împărat Constanţiu I) şi al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în est, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmaţiei. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
Tetrarhia (de la grecescul tetra, patru şi arhos, şef) este un sistem de guvernare şi de administrare a Imperiului, conceput de Diocleţian, în 293. Imperiul a fost condus de doi auguşti (Diocleţian la Nicomedia, Anatolia, şi Maximian la Milano in nordul Italiei) şi doi cezari (Galerius la Sirmium, în Panonia, şi Constantin Chlorus, la Treviso). Însă, între ei, exista o ierarhie. Diocleţian îi domina pe colegii săi, şi fiecare cezar trebuia să fie succesorul augustului său. În 286, prin crearea tetrarhiei, Diocleţian i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august şi l-a numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părţi şi a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniştea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) şi Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguşti s-au retras şi au fost înlocuiţi de Cezarii lor respectivi.
Diocleţian credea că rezolvă astfel dificultăţile administrative şi judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur împărat şi o singură administraţie: tetrarhia îi părea că trebuie să asigure permanenţa, eficienţa şi unitatea puterii imperiale. Dar sistemul nu a supravieţuit creatorului său: după abdicarea lui Diocleţian, în 305, el s-a deteriorat rapid, ducând la anarhie şi la războaie civile, care nu vor înceta decât în 312, o dată cu victoria lui Constantin asupra rivalilor săi.
Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniştite pentru restul Crizei din secolul al III-lea, deşi între moartea lui Aurelian din 275 şi accederea la domnie a lui Diocleţian zece ani mai târziu cel puţin opt împăraţi sau succesori la tron au fost ucişi, mulţi asasinaţi de către propriile trupe.
