Etiopia este al doilea stat din istorie (dupa Armenia) care a primit crestinismul ca religie de stat;acest lucru s-a intamplat pe timpul imparatului Ezana pe la mijlocul secolului al IV-lea d.Hr. (vexi postarea anterioara). In zilele noastre aproximativ 60% din populatia Etiopiei este crestina, majoritatea de rit Ortodox- etiopian, o minoritate catolica si protestanta (in special in centrele urbane). Aproximativ 30-35% din populatie este musulmana. Evreii etiopieni cunoscuti sub numele de Falaşi (aproximativ 135 de mii de suflete), au fost adusi in Israel din cauza conflictelor pe care le-au avut cu vecinii musulmani in timpul perioadei de foamete, dupa detronarea regelui Haile Selassie.

Articolul integral  poate fi citit pe PoliteiaWorld

Religia Imperiului Axumit a fost pana in secolul al IV-lea, pagana. Desi numeroasele legende vorbesc despre o istorie iudaica a Etiopiei, Menelik I-ul, fondatorul mitic al Etiopiei, fiul reginei din Saba si al regelui Solomon, nimic dar absolut nimic nu atesta acest lucru. Parerile majoritatii cercetatorilor sunt ca iudaismul religios ajunge in Etiopia dupa crestinism. Bineinteles iudaismul, fiind o religie mai veche, si-a avut reprezentantii mai peste tot, inclusiv Etiopia, in nici un caz insa masiv si dominant.

Fondarea Imperiul Axumit (Mangiśta Aksum) se pierde intr-o legenda cu arome biblice. Legendarul intemeietor Menelik (I-ul) se povesteste ca ar fi fiul legendarei Regina din Saba si al regelui Israelitilor, Solomon. Menelik se spune s-a nascut în Hamasien din Eritreea. Tradiţia spune ca Regina din Saba cand s-a intors din Israelul antic era însărcinată de regele Solomon. Se zice că el a dus Arca Alianţei în Etiopia când a facut o călătorie pentru a-si cunoaşte tatăl. Povestesc traditiile etiopiene ca acesta i-a oferit lui Menelik sa-i fie succesor şi acesta a refuzat.

In aceasta serie de postari vom discuta despre cateva formatiuni statale ajunse la un apogeu, care putea fi considerat imperial, desi limbile autohtone niciodata nu s-au referit la asa ceva. Ambele denumiri ale acestor formatiuni statale sunt de sorginte occidentala, Kuş avand etimologie semita ( Biblica, Kuş fiul lui Ham - Facerea 10:6; sotia lui Moise, Ţipora fiind de origine Kuşita – Numeri 12:1) si Nubia, probabil etimologie egipteana (NBU – aur) adica “tara in care se extragea aur." Prima cultura statala pe acest teritoriu care cuprinde sudul Egiptului contemporan si o mare parte a Sudanului de-a lungul Nilului superior (sud) este regatul Kerma (in limba autohtona Muntele Rosu). Kerma a existat ca entitate independenta intre secolele XXV-lea pana in secolul al XVI-le d.Hr.

În timpul Regatului Nou Egiptean (sec. XVI - XII î.Hr.), Egiptul înglobează valea Nilului între prima şi cea de-a patra cataractă a fluviului (marea parte a regatului Kermit) sub forma unei posesiuni coloniale (sa zicem, viceregat). In secolul al X-lea i.Hr, Egiptul pierde controlul asupra Nubiei. Regatul Nubian cu reşedinţa la Napata, constituit în secolul X î.Hr., stăpâneşte în timpul dinastiei a XXV-a egiptene (numită şi dinastia nubiană), între 745 şi 650 î.Hr. şi Egiptul. Aceasta dinastie a avut 6 faraoni (Kashta, Piye, Shabaka, Shebitku, Taharqa, Tantamani ) si a fost detronata si impinsa in teritoriul original de Asirieni, care intr-o campanie-fulger (dupa cucerirea Ierusalimului) cuceresc si Egiptul, pierzandu-l dupa o suta de ani in favoarea Persanilor, care dupa inca doua sute de ani il vor pierde in favoarea Grecilor lui Alexandru cel Mare, Macedonul.

Regatul Kuşit va exista sub numele de Regatul Meroë (secolul IV î.Hr. - secolul IV d.Hr. numit dupa capitala cu acelasi nume) si care avea o fenomenala cultura despre care vom vorbi in postarile viitoare.
Sub presiunile regatului etiopian Aksum, statul Meroë se destramă între 320 şi 350 d.Hr. Dintre noile formaţiuni statale constituite acum se impun regatele Makuria (cu reşedinţa la Dongola) în nord şi Alwa (cu centrul la Loba) în sud, care adoptă în secolul 6 creştinismul. Pe Paleografia veti putea citi despre limbile acestor extraordinare culturi, atat de putin cunoscute de contemporani.

In ultimele postari pe Paleografia (si pe celelalte bloguri) am analizat putin culturile primordiale al Mezoamericii. Bineinteles am ajuns si la religiile lor, care noua ni se par criminale. Zeii nemilosi, ritualurile insetate de sange, inimile scoase din piepturile oamenilor vii, piramidele de cranii intr-o parte si… legile lui Hamurabi, cele 7 porunci ale lui Noe pe Muntele Ararat, cele 10 ale lui Moise primite pe muntele Sinai, predica de pe Munte a lui Iisus, revelatia lui Muhamad pe muntele Hira.

Jungla luxurianta fata de un desert searbad si munti, peste tot - munti. Jungla este bogata si darnica, desertul este sarac si trebuie sa-ti cauti din greu existenta. Probabil acesta este diferenta. Platitudinea desertului cald ziua si rece noaptea, bolta plina de stele care aproape te ating si linistea asurzitoare. Unde poti gasi divinitatea intr-o jungla, intr-un jaguar sau un sarpe anaconda in ferocitatea si in frica de ceea ce te inconjoara. In desert trebui sa-ti cauti divinitatea, sa te urci pe un munte pentru a gasi-o, ai nevoie de un reper in pustiu, un loc care sa-ti aminteasca intalnirea cu divinitatea. Cosmogoniile mezoamericane si cele din orientul mijlociu sunt atat de diferite din cauza naturii inconjuratoare. Babilonienii sau egiptenii nu erau astronomi mai putin destoinici decat mayasii sau aztecii si totusi ei cautau lucruri diferite. Babilonienii si egiptenii cautau norocul in stele, mayasii si aztecii cautau sfarsitul societatii lor, de aici marea diferenta.

In desert, din ziua cand te nasti si pana vei fi murit, inveti cum sa-ti economisesti resursele, in jungla ei au trait din bogatia ei, pana cand au epuizat-o. De aici diferenta intre cele doua culturi.