Roma şi Peninsula Italică au început să sufere o încetinire economică pe măsură ce industriile şi banii au început să se migreze spre provinciile romane. Până la începutul secolului al II-lea, stagnarea economică din Italia s-a reflectat prin împăraţii născuţi în provincii, cum ar fi Traian şi Hadrian. Problemele economice a crescut în forţă şi frecvenţă.
Începând cu 235, de la asasinarea împăratului Alexandru Severus, Imperiul Roman s-a scufundat într-o perioadă de 50 de ani de război civil, cunoscut azi drept Criza din secolul al III-lea. Naşterea dinstiei belicoase sasanide în Parţia a reprezentat o ameninţare majoră pentru Roma în est. Demonstrând pericolul crescut, împăratul Valerian a fost capturat de Shapur I în 259. Cel mai mare fiu al lui şi moştenitor-aparent, Gallienus, a reuşit să obţină domnia şi a pornit lupta pe frontiera de est. Fiul lui Gallienus, Saloninus şi prefectul pretorian Silvanus îşi aveau reşedinţa în Colonia Agrippina (modernul Köln) pentru a consolida loialitatea legiunilor locale. Totuşi, Marcus Cassianius Latinius Postumus, guvernatorul local al provinciilor germane, s-a răzvrătit; asaltul lui asupra Coloniei Agrippina a dus la moartea lui Saloninus şi a prefectului. În confuzia care a urmat, un stat independent, cunoscut ca Imperiul Gallic, a apărut.
Capitala acestuia era Augusta Treverorum (Trierul de astăzi) şi şi-a extins rapid controlul asupra provinciilor germane şi gallice şi peste toată Hispania şi Britannia. Avea propriul senat iar o listă parţială a consulilor săi încă mai supravieţuieşte. A menţinut religia romană, limba şi cultura şi a fost mult mai preocupat cu lupta împotriva triburilor germanice decât împotriva altor romani. Cu toate acestea, în timpul domniei lui Claudius Gothicus (268-270), mari teritorii ale Imperiului Gallic au fost restaurate conducerii romane.
În aproximativ acelaşi timp, provinciile de est au fost integrate în Imperiul Palmyrei sau Imperiul Palmyrez, sub conducerea reginei Zenobia.
În 272, împăratul Aurelian a reuşit în sfârşit să supună Palmyra şi să revendice teritoriul acesteia în numele Imperiului. Cu estul asigurat, el şi-a întors atenţia înspre vest, ocupând Imperiul Gallic un an mai târziu. Datorită unei înţelegeri secrete dintre Aurelian şi împăratul gallic Tetricus I şi fiul său Tetricus al II-lea, armata gallică a fost învinsă rapid. În schimb, Aurelian le-a cruţat vieţile şi le-a oferit celor doi foşti rebeli poziţii importante în Italia.
Frontierele externe au fost în cea mai mare parte liniştite pentru restul Crizei din secolul al III-lea, deşi între moartea lui Aurelian din 275 şi accederea la domnie a lui Diocleţian zece ani mai târziu cel puţin opt împăraţi sau succesori la tron au fost ucişi, mulţi asasinaţi de către propriile trupe.
Sub Diocleţian, diviziunea politică a Imperiului Roman a început. În 286, prin crearea tetrarhiei, i-a oferit partea de vest lui Maximian ca august şi l-a numit pe Constantius Chlorus drept subordonat al său (cezar). Acest sistem a separat efectiv imperiul în patru părţi şi a creat capitale distincte în afară de Roma ca un mod de a evita neliniştea civililor care marcase secolul al III-lea. În vest, capitalele au fost Mediolanumul lui Maximian (azi Milano) şi Trierul lui Constantius. La 1 mai 305, cei doi vechi Auguşti s-au retras şi au fost înlocuiţi de Cezarii lor respectivi.
Trimiteți un comentariu